Despre „Un Occident răpit sau tragedia Europei Centrale” de Milan Kundera

Milan Kundera este un scriitor cehoslovac, stabilit în Franța din anul 1975, fiind cunoscut pentru numeroasele scrieri, în care excelează o frază îngrijită și clară, precum și idei liberale, care au înfruntat regimul comunist. Din anul 1981 este cetățean francez.

Ultima traducere în limba română din opera kunderiană sunt două eseuri cuprinse într-un singur volum: Literatura și națiunile mici și Un Occident răpit sau tragedia Europei Centrale, ambele fiind însoțite de câte o prezentare cuprinzătoare. În anul 1967, în Cehoslovacia, a avut loc Congresul Scriitorilor Cehoslovaci, în cadrul căruia Milan Kundera susținea prezentarea intitulată Literatura și națiunile mici. În volumul de față, acest text este însoțit de prezentarea lui Jacques Rupnik, care subliniază importanța Congresului Scriitorilor din 1967 și curajul scriitorilor cehoslovaci.

Simțind pericolul, puterea momentului a încercat să recapete controlul, Congresul Scriitorilor din iunie 1967 devenind, astfel, scena unei înfruntări dintre scriitori și putere, ale cărei premise se găseau în conferința de la Liblice din 1963, dedicată lui Franz Kafka, o adevărată înmormântare simbolică a realismului socialist […] Istoria ideilor va reține, în schimb, mai cu seamă discursul de deschidere rostit de Milan Kundera. Asemenea colegilor săi, și el atacă cenzura, abordând însă tema libertății creatoare din altă direcție.

Principalul subiect abordat de Milan Kundera a fost supraviețuirea culturilor și națiunilor mici în fața totalitarismului de extremă stânga, dar și rolul esențial al adevăratei culturi în supraviețuirea unui popor. Convingerea autorului este aceea că fără o conștiință culturală solidă, un popor mic este în pericol să dispară, iar aplicat acest principiu la cazul cehoslovac, arată că, în istoria sa, națiunea cehoslovacă s-a interogat de numeroase ori în legătură cu evoluția sa culturală, deci cu șansele sale de a răzbi în contexte istorice complet defavorabile. De asemenea, autorul este convins de reușita confruntării dintre cuvânt și tancurile Armatei Roșii, atâta timp cât cuvântul iese de sub umbrela politizării, stalinizării și își găsește, într-o oarecare manieră, libertatea.

A frânge, în acel moment, creșterea unei culturi atât de fragile, mai întâi prin ocupație, apoi prin stalinism, pentru aproape un sfert de secol, a o izola de restul lumii, a-i slăbi numeroasele tradiții interne, a o reduce la rangul de simplă propagandă,a fost o tragedie care amenința să arunce națiunea cehă o dată în plus – și, de data aceasta, definitiv, la periferia culturală a Europei.

În aceeași măsură, Milan Kundera este un intelectual care înțelege atât provocările prezentului, dar le anticipează exemplar și pe cele ale viitorului. Redefinește două concepte, aplicându-le culturii: provincialismul și vandalul. Din punct de vedere cultural, provincialismul se definește ca o specificitate intrinsecă sau extrinsecă, a națiunilor mici, în raport cu marea scară a lumii, și care se poate reflecta în întreaga ființă societală. Vandalul, în schimb, se formează organic pe fondul provincialismului, definit ca semeața îngustime a minții care își este autosuficientă și gata oricând să-și revendice drepturile. În această relație de cauzalitate ideatică, Kundera conturează și alte două principii de bază, pe care națiunile mici să și însușească: valorificarea trecutului, contextualizarea și libertatea opiniei, a învăța că și opiniile cu care nu ești de acord trebuie lăsate să fie exprimate.

Orice reprimare a unei opinii, inclusiv reprimarea brutală a unor opinii greșite, merge, în fond, împotriva adevărului, a acelui adevăr care nu poate fi aflat decât prin confruntarea unor opinii libere și egale. Orice imixtiune în libertatea de gândire și de exprimare – oricare ar fi metoda și denumirea acestei cenzuri – reprezintă, în secolul al XX-lea, un scandal, și o grea povară pentru literatura noastră aflată în plină efervescență.

În a doua parte a volumului, articolul Un Occident răpit sau tragedia Europei Centrale, publicat în anul 1983, a lansat o provocare intelectuală de anvergură, fiind tradus în mai multe limbi europene. Autorul pleacă de la o ipoteză apăsătoare în anii ’80, felul în care se raportează Occidentul la statele de dincolo de Cortina de Fier și maniera în care le percepe, dincolo de spectrul politic, de cele două lumi ale Războiului Rece, cea democrată și cea totalitară. Kundera consideră că, în evoluția sa, Cortina de Fier a devenit opacă, din punct de vedere cultural, între Est și Vest, ceea ce a dus la un abandon al Europei Centrale și de Est de către Occident. Atfel, încă din prezentare, Pierre Nora accentuează apariția acestei sciziuni, de care se preocupa și Kundera.

Într-o epocă în care Occidentul nu mai vedea Europa Centrală decât ca pe o parte a blocului estic, Kundera îi reamintea cu vehemență că ea aparține în întregime, prin cultura ei, Occidentului și că, în cazul acestor națiuni mici, nesigure de existența lor istorică și politică (Polonia, Cehoslovacia), cultura fusese și rămânea sanctuarul identității.

Milan Kundera susține unitatea Europei, trecând peste împărțirea politică și istorică, identificând Primul Război Mondial ca evenimentul crucial care a făcut posibil apariția lui Hitler și Stalin, deci apariția națiunilor mici și cezura continentală.

Nu este totuși Europa, chiar dacă împărțită în Apus și în Răsărit, o singură entitate, ancorată în vechea Grecie și în gândirea pe care o numim iudeo-creștină?

Metoda autorului este cea a interogațiilor, a gândirii critice, structuraliste, contextualizate, ferindu-se de afirmații mari, de verdicte istorice, politice, nevenind cu certitudini pe care publicul să le ingurgiteze, ci cu întrebări la care să reflecteze. Acesta fiind și unul dintre motivele pentru care mulți intelectuali francezi au afirmat că au fost puternic influențați de acest articol. Spre finalul scrierii, Milan Kundera merge la substanța problematicii, la definirea conceptelor-cheie: Europa Centrală, națiune mică.

Ce este Europa Centrală? Zona incertă de mici națiuni dintre Rusia și Germania.

Dar ce este o națiune mică? Vă propun definiția mea: o națiune mică este aceea a cărei existență poate fi oricând pusă sub semnul întrebării, care poate dispărea și care știe asta.

Finalul articolului desființează o viziune adânc înrădăcinată, ferindu-se de verdict, ci dând de gândit. Cui aparține, de fapt, vina pentru separarea Europei, dacă aruncarea vinei nu este decât un refugiu.