Despre înotul în apele tulburi ale vinovăției

În timpul reprezentației de la București, s-a auzit un telefon, moment integrat perfect în desfășurarea scenei de către Șerban Pavlu (Dr. Danielson). Uitasem de acel moment, de atunci încoace am văzut alte câteva zeci de spectacole, noroc cu cronica scrisă imediat după spectacol. Cât am stat la Piatra Neamț, n-am auzit nici măcar o singură dată telefoanele sunând; săli pline ochi, cu spectatori de toate vârstele și, totuși, niciun telefon sunând. Semn de civilizație și de respect față de artiști, două trăsături puternic erodate la publicul bucureștean. Nu mă avânt acum în analize de public și context teatral, ci mă întorc la… Bazinul de Nord de Rajiv Joseph, text tradus de Elena Morar și montat de Alexandru Mâzgăreanu pentru ARCUB.

credit foto Marius Șumlea

Spectacolele bazate pe duete de actori sunt un risc asumat de la bun început (și integral, în cazul reușitelor) de întreaga echipă. În spatele celor doi (în cazul de față, actori, nu un actor și o actriță și nici două actrițe) se aliniază într-un rând al performanței regizorul, scenograful, sunetistul și responsabilul cu luminile. Pentru Bazinul de Nord, Alexandru Mâzgăreanu își asumă regia și tot ceea ce înseamnă lighting design, iar pentru scenografie și muzică a făcut echipă cu mai vechii lui colaboratori, Alexandra Boerescu și Alexandru Suciu. Nivelul de comunicare dintre ei se regăsește în linia dramaturgică imprimată montării textului, una deloc fracturată, menținută voit în linia unui clasic fără multe surprize. Conflictul este evident de la bun început, cei doi, director și elev – Șerban Pavlu (Dr. Danielson) și Vlad Lință (Khadim Asmaan) – sunt tot timpul în raport de opoziție, niciodată foarte apropiați, cu biroul pe post de paravan și linie de demarcație teritorială. Chiar dacă conflictul are loc în biroul directorului, acesta nu se simte în siguranță nicio clipă, neliniștea îi crește exponențial, fiind asociată treptat cu furia dezlănțuită, culpabilitatea și alte sentimente pe cât de puternice, pe atât de negative. De cealaltă parte, străinul (din toate punctele de vedere) Khadim îi răspunde menținându-se în linia instinctului de apărare: e ironic, zeflemist, cu garda ridicată, nu riscă atacul. Un duel al forțelor inegale, dacă e să ne luăm după aparențe, în realitate, un conflict de putere din care niciunul nu câștigă.

credit foto Marius Șumlea

Motivul conflictului pare a fi cunoscut de la bun început și, totuși, nimic mai neadevărat. Alexandru Mâzgăreanu mizează pe ambiguitate și o aruncă în mijlocul scenei sub forma unui mișcări continue în scenă, aparent haotică, în fapt una care ascunde căutarea: de resurse, de informații, de putere. Khadim are nevoie să înțeleagă de ce prietena lui s-a sinucis, directorul are nevoie să se disculpe. Punctul culminant al conflictului este confruntarea fizică, din care ambii ies la fel de șifonați. Epuizați și copleșiți de valurile de vinovăție care-i acoperă pe ambii precum cele pe care alunecă surferii, director și elev sfârșesc prin a ceda în fața evidențelor: nici vorbă de nevinovăție, dimpotrivă, vinovăția se împarte la doi.

credit foto Marius Șumlea

Șerban Pavlu și Vlad Lință sunt la prima colaborare, nu reiau aici ce-am scris în cronica reprezentației de la ARCUB, dar reiterez ceea ce intuiam atunci: cuplul format de cei doi are toate șansele să-i asigure spectacolului o viață lungă. Pavlu se simte excelent în rol, debordează, nuanțează când și cât trebuie, rămâne în rol tot timpul. De cealaltă parte, Lință crește precum Făt-Frumos, mi se pare că-și cunoaște (și asumă) din ce în ce mai bine personajul, îi dă noi și noi trăsături, îl umanizează și individualizează din ce în ce mai mult. Riscul era să facă un personaj schematizat, dar Khadim are voce, e el însuși, nu un oarecare pierdut în masa celor peste 1300 de elevi ai liceului.

credit foto Marius Șumlea

Bazinul de Nord e un spectacol al sondării naturii umane, grație lui forăm în imperfecțiunea propriilor personalități pentru a înțelege în final, că ne e dat ca să învățăm să șlefuim continuu la ceea ce numim în mod obișnuit natură umană. Un spectacol ce merită văzut de tineri, de cât mai mulți tineri, derutați sau în căutare de răspunsuri la dileme existențiale. Un spectacol pentru părinții descurajați de zidurile de tăceri ridicate în jurul lor de fiicele și fii lor. Un spectacol pentru iubitorii de artă, căci Bazinul de Nord e o bucățică de artă teatrală în formă pură.