Despre Adam prin ochii Evei

De fapt, pe ea nu știi cum o cheamă; un semn al depersonalizării sau o simplă figură de stil din partea scriitoarei? Cititorului nu-i va fi incomod să afle răspunsul la această întrebare, căci romanul te prinde încă de la primele pagini. Îl citești ușor, tocmai pentru că e lipsit de orice moft demonstrativ. Felicia Mihali nu-și propune nici să demonstreze că știe să scrie (este al șaptelea ei roman, nu primul) și nici să arate câtă cultură posedă. Pentru ea literatura este cel mai bun mod de a te relaxa, de a te decupla de viața cotidiană și asta se simte în fiecare pagină. Paradoxul este că în A doua șansă pentru Adam despre asta este vorba: despre viața unui cuplu de-a lungul a câtorva zeci de ani. Dar să faci din nararea exclusiv la persoana I o întreagă poveste, bună de captat atenția unui cititor rafinat înseamnă să știi să te ferești de capcane: lipsesc divagațiile (am găsit doar câteva scurte pasaje de care ne puteam lipsi, dar prezența lor în roman nu irită și nici nu plictisește) și lipsesc alternările de timpi care fac greu (sau imposibil) de urmărit povestea.

Adam are 50 de ani și un AVC în urma căruia a rămas fără memorie; a uitat să vorbească engleza și franceza – pe care le stăpânea la perfecție – dar nu și limba maternă, româna. Împreună cu soția lui a emigrat în Canada pe când erau tineri, țară unde au învățat că frigul este cu adevărat împărat și că impune ritmul vieții sociale în cel mai agresiv mod cu putință. Ambii soți au cariere de succes – ea este profesoară de liceu, el câștigă suficient de bine, încât să-și permită călătorii în lume, să plătească studiile fiicei și să-i cumpere casă. N-am făcut spoiler, doar am fixat câteva date esențiale, astfel încât să înțelegeți cât de greu este pentru cineva care se îndeletnicește cu scrisul să descrie rutina, banalitatea lipsită de orice condiment, evenimente comune din care se alcătuiesc viețile mai tuturor oamenilor. Până și emigrarea devine fapt comun, din moment ce Adam este un migrant printre alte câteva milioane, face parte din comunitatea românească din Canada, stabilește relații cu ceilalți etc. A face din banalitate miez de poveste este cu adevărat o artă. Una pe care Felicia Mihali o stăpânește foarte bine!

Soția lui Adam nu-și propune să-i reînvie memoria acestuia după accidentul vascular. Experiența de profesoară o ajută să evite capcana reîntoarcerii în trecut așa-cum-era; ea alege un drum cu mult mai greu, acela de a crea un Adam după cum îi place ei; se pierd astfel obiceiuri proaste sau incomode pentru parteneri, se îndeplinesc vechi dorințe etc. Cei doi ajung să trăiască ceea ce și-au refuzat o viață întreagă; de fapt, ea, căci Adam nu este în situația de a înțelege tot ceea ce i se întâmplă. O bănuiești de egoism, ba chiar de manipulare și obsesii egocentrice pe ea, numai că finalul îți va revela cu totul altă perspectivă, te va ajuta să o vezi din alt unghi pe cea care povestește cu atâta acuratețe și obsesie pentru detaliu fiecare acțiune și ritual care intră în alcătuirea unei zile.

Povestea adaptării la frigul Canadei devine povestea unui nou început. Nu înțelegi prea bine motivele pentru care au plecat din România, dar știi că odată ajunși acolo, vor fi ajutați de membrii comunității de români. Impresionante detaliile care revin în fiecare pagină și care denotă cel puțin două aspecte: ea nu se va rupe definitiv de România niciodată, dar nici nu există vreun moment în care să-și dorească reîntoarcerea acasă definitiv. Ceea ce primesc cei doi soți, ca migranți în Canada, este cu mult peste ceea ce ar primi dacă s-ar întoarce acasă. Șocantă lipsa regretelor (de orice natură), după cum la fel de surprinzătoare este memoria detaliului din care se recompune viața lui Adam. Nimic cosmetizat, Adam nu e nici pe departe bărbatul perfect, dar umanitatea lui câștigă cititorul. Abia în ultimul capitol te lămurești de unde obsesia pentru menținerea focusului pe aceste imperfecțiuni care fac din Adam un om ca oricare altul, nici mai bun, nici mai rău.

„Îi spun lui Adam să se uite la televizor în timp ce fac turul casei. Neștiind însă cum să folosească telecomanda, mă așteaptă răbdător să termin ancheta.

În bucătărie, Sara continuă să acumuleze unelte sofisticate: cești de porțelan, platouri argintate, polonice, oale. Totul este cumpărat în buticurile cele mai scumpe. Pe o etajeră, o floare își trage ultima suflare. Probabil că nu e udată de secole. Mă decid să o salvez, deși inițial mă gândeam să-i ascund Sarei incursiunea noastră pe Ridgewood. De la accidentul lui Adam, deciziile mele o destabilizează tot la fel de mult ca și pe tatăl ei. Uneori are chiar impresia că simulez infantilismul ca să-mi justific fanteziile.

Sara și Michael nu gătesc prea mult. Frigiderul lor este în schimb plin cu borcane de tot felul: murături, conserve, brânzeturi, dulceață, mezeluri. Nu pot să mă abțin să deschid câteva recipiente ca să gust: creveți marinați, măsline umplute cu alune, brânză feta în ulei de măsline și busuioc, compot de vișine. În mod clar va trebui să-i mărturisesc despre sejurul nostru la ei!

Sara și-a păstrat gustul pentru bucătăria tradițională. Rarele dăți când gătește, pregătește aceleași feluri ca și mine. Uneori mă sună ca să-mi ceară rețeta unor mâncăruri pe care le ura înainte, precum varza călită. Ca și tatăl ei, Sara nu e foarte convinsă de teoriile mele genetice.’ (p. 93)

Ce o recomandă pe Felicia Mihali ca scriitoare? Dincolo de puterea și adicția pentru detaliu, se află o cunoaștere profundă a umanului, rarisimă tocmai pentru că nu vrea să demonstreze nimic. Simți printre rânduri rafturile de cărți citite, cultura solidă, dar și dragostea pentru oameni. Marta, Dora, Sara și toți ceilalți sunt oameni, nu personaje, ori asta este ceva ce nu prea întâlnești la alți scriitori. Îmbinarea detaliilor și punerea omului la intersecția acestora denotă pasiune cultivată îndelung, scriitoarea nu s-a trezit peste noapte povestind, umplând pagini întregi cu cuvinte. N-ai cum să nu te simți provocat când citești descrierea meniurilor specifice evenimentelor importante sau când afli cum a asortat hainele lui cu ale ei pentru Faustul de la Operă.

A doua șansă pentru Adam este o șansă pentru cititor de a citi literatură de cea mai bună calitate. Un roman articulat excelent în jurul unei idei urmărită până la capăt, dezbătută din multe unghiuri de vedere. De asemenea, un bun prilej pentru a înțelege mai bine ce înseamnă cu adevărat a fi migrant în lumea contemporană.

A doua șansă pentru Adam de Felicia Mihali