Dacă este duminică, este poezie (X): POP-ZIE sau INSTAPOETRY

Dezinvoltă, dezinhibată poezia lui Rupi Kaur, personalitate artistică complexă, care locuiește în Toronto: „prin poezia și ilustrațiile ei tratează teme ca dragostea, pierderea, trauma, vindecarea și feminitatea. Își împarte lucrările cu lumea pentru a crea un spațiu sigur pentru vindecare progresivă și pentru înaintare. direcția ei creativă și fotografia ei au spart granițele internaționale și au ajuns în galerii, reviste și în spații din întreaga lume. Când nu scrie sau nu creează artă, călătorește pentru a performa spoken word, dar și pentru a ține ateliere de scriere.”

Aflăm aceasta dinspre finalul unei cărți care are meritul, zic eu, de a apropia de poezia contemporană nu numai pe poeți și pe critici și profesorii de literatură, ci și pe cei așa ziși „străini de poezie”…

Pe coperta IV stă scris:

„aceasta este calea

supraviețuirii prin poezie

acesta e sângele sudoarea lacrimile

a douăzeci și unu de ani

aceasta e inima mea

în mâinile tale

aceasta e

rana

iubirea

ruptura

vindecarea”

Ultimele patru cuvinte, în care „rana” este înlocuită cu „durerea” sunt cele patru denumiri de părți ale volumului. Un volum care este, ca să ne jucăm și noi, și zen, într-un fel, dar poate că este mai aproape de o artă a războiului și a păcii (via Sun Tzu, evident), ca și de „Tao”, dar spiritualitatea sikh își spunea și ea cuvântul (din foarte multe puncte de vedere; de pildă, scrie doar cu litere mici pentru a-și onora scrierea din cultura sa sikh, care nu are majuscule)…

Și pentru că, nu-i așa, la dragoste, ca și la război, totul este permis:

„dragostea nu e crudă/ noi suntem cruzi/ dragostea nu e un joc/ noi am făcut din dragoste/ un joc” (p.127), deși aceste versuri deschide porți pentru alte discuții…

„Jocul” are, așadar, reguli și nu are, regula ar fi că nu sunt reguli sau că sunt doar pentru a fi încălcate pentru un autoritarism al eroticului care este al spiritului uman, nu numai al femininului, masculinului, LGBTQIA+ – ului ș.a.m.d.:

„nu vreau să fim prieteni

te vreau tot

-mai mult” (p.134)

De ce să vrei, dacă nu și pentru că începi să simți că pierzi?

„pierd părți din tine cum pierd gene

fără să știu și peste tot” (p.135)

Desigur, „chestia cu scrisul e că/ nu-ți pot spune dacă mă vindecă/ sau mă distruge” (p.148)

Până la a te gândi cât de importantă este instituția muzeului în/pentru omenire nu mai este mult:

„trupul tău/ e un muzeu/ al dezastrelor naturale/ poți înțelege că e/ extraordinar” (p.173) Sau: „sunt un muzeu plin cu artă/ dar tu ai avut ochii închiși” (p.100)

Dezinhibarea poate fi ușor tradusă când citești: „trebuie să fi știut/ că ai greșit/ când degetele tale/ erau înmuiate în mine/ căutând mierea care/ nu a ieșit pentru tine”, dezinvoltura zeiței din om („le lasă gurile apă la/ zeița dintre picioarele tale”, p.188) poate dicta:

„ai crezut că sunt un oraș/ destul de mare pentru o escapadă de weekend/ sunt suburbiile din jurul lui/ cele de care n-ai auzit niciodată/ dar prin care ai trecut tot timpul/ aici nu sunt lumini de neon/ nu sunt zgârie-nori sau statui/ dar e un tunet/ pentru că fac podurile să tremure/ nu sunt carne de stradă sunt gem de casă/ destul de gros să taie cel mai dulce/ lucru pe care buzele tale îl vor atinge/ nu sunt sirenele de poliție/ sunt pocnetul unui șemineu/ te-aș arde și tu tot/ nu ți-ai putea lua ochii de la mine/ pentru că aș arăta așa frumoasă când aș face-o/ că ai înroși/ nu sunt o cameră de hotel eu sunt acasă/ nu sunt whiskey-ul pe care-l vrei/ sunt apa de care ai nevoie/ nu veni aici cu așteptări/ și încerca să faci din mine o vacanță” (p.97)

Astfel de texte se pot învecina cu texte care au umor, fiind și bune pentru cărți de dezvoltare ori regăsire personală, self conscious-ul jucându-se și el de-a poezia, poezia fiind în toate: „trebuie să ai o relație/ cu tine/ înainte de oricine altcineva” (p.150). sau: „acceptă că meriți mai mult/ decât o dragoste dureroasă/ viața se mișcă/ cel mai sănătos lucru/ pentru inima ta este/ să te miști cu ea” (p.151)

Întorcându-ne la influența sikh, iată un poem exemplar:

„numele kaur/ mă face o femeie liberă/ înlătură cătușele ce/ încearcă să mă lege/ mă ridică/ să-mi aducă aminte că sunt egală/ oricărui bărbat chiar dacă statutul/ acestei lumi urlă la mine că nu sunt/ sunt propria-mi femeie și/ îmi aparțin pe de-a-ntregul/ și universul/ mă face umilă/ îmi strigă și spune că am o/ datorie universală de împărțit cu/ umanitatea că trebuie să hrănesc/ și să servesc frăția/ să-i înalț pe cei ce au nevoie de înălțare/ numele kaur îmi curge prin sânge/ e în mine înaintea ca lumea să fi existat/ e identitatea și libertatea mea// – kaur/ o femeie din sikhi” (p.184)

„Tradițiile” depun mărturie: „când mama deschide gura/ să poarte o conversație la cină/ tata îi înfige între buze/ cuvântul taci și-i spune/ sî nu vorbească niciodată cu gura plină/ așa au învățat femeile din familia mea/ să trăiască cu gurile închise” (p.35)

Așadar, poezie (și) militantă, și dialog (există, de exemplu, un omagiu pentru „inheritance” de Warsan Shire – scriitoare, poet, editor și profesoară britanică, născută în Kenia din părinți somalezi. În 2013 a primit Premiul inaugural pentru Poezie Africană de la Universitatea Brunel din Londra, fiind aleasă dintr-o listă scurtă de șase candidați dintr-un total de 655. Cuvintele ei „Nimeni nu își părăsește casa decât dacă/Această casă este o gură de rechin” din poezia „Conversații despre Casă (la un centru de deportați)”, au fost considerate „un apel de adunare pentru refugiați și apărătorii lor”.), primul poem al cărții fiind și un semnal:

„cum îți e atât de ușor

să fii bună cu oamenii a întrebat

lapte și miere mi-au curs

pe buze când am răspuns

pentru că oamenii n-au fost

buni cu mine” (p.11)

„Relația” specială cu tatăl dictează un poem cutremurător:

„de fiecare dată când/ îi spui fiicei tale/ că țipi la ea/ din dragoste/ o-nveți să confunde/ furia cu blândețea/ și pare o idee bună/ până crește și începe/ să creadă-n bărbații care o rănesc/ pentru că seamănă atât de mult cu tine// -taților de fete.” (p.19)

Meditația seacă, aproape anti-lirică există și ea, aproape definind:

„în sex se pierde consimțământul/ dacă o persoană zace acolo nefăcând nimic/ pentru că nu sunt gata/ sau n-au chef/ sau pur și simplu nu vrea/ și totuși cealaltă face sex/ cu trupul ei nu e dragoste/ e viol” (p.22) Mesajele se adună, ca niște postări pe rețelele de socializare: „ideea că suntem/ atât de capabili de dragoste/ dar totuși alegem/ să fim toxici” (p.23) Și: „violul/ te va rupe/ în două// dar/ nu te va/ sfârși” (p.26) Sau: „ai o tristețe/ care stă acolo unde/ nicio tristețe n-ar trebui să stea” (p.27)

Bref, o scriitoare înrudită cu Angela Marinescu a noastră, născută „grea/ jumătate lamă jumătate mătase/ greu de uitat și deloc ușor/ ca mintea s-o-nghită” (p.30)

Și un tată care mai poate spune, totuși: „singurul lucru mai aproape de dumnezeu pe pământ/ este trupul unei femei este locul de unde iese viață” (p.45)

Viață, adică iubire, adică, în acest caz, și artă: „chiar și gândul la tine/ îmi depărtează picioarele/ ca un șevalet cu o pânză/ implorând arta” (p.57)

Evident, nu kama-sutra (sic!), ci și un pic din spiritul „carrie”: „nu vreau să te am/ ca să umplu golurile din mine/ vreau să mă umplu singură/ vreau să fiu atât de completă/ încât să luminez un oraș întreg/ și apoi/ vreau să te am/ pentru că noi împreună/ îi putem da foc” (p.59)… Este și… „provocare de atenție” (p.62), poate și pentru că „nu se poate abține”, Chemare, și schițe de răspuns (inutil să spunem că ilustrațiile sunt ale autoarei), metamorfoze (de la „m-ai atins/ chiar fără/ să mă atingi”, p.64): „cum faci/ un foc de pădure ca mine/ atât de moale încât mă prefac/ apă curgătoare” (p.65), aforisme care pot fi de referință: „ a fi/ blândă/ înseamnă/ a fi/ puternică” (cred că este valabil pentru toți, inclusiv pentru zei), p.166; „meriți să/ te regăsești complet/ în împrejurimile tale/ nu să te pierzi în ele” (p.167)

În ultimă instanță, nu știm cât de corect politic, sic, e doar o glumă, statuia frumuseții/frumuseților exterioare este făcută una cu pământul:

„vreau să-mi cer iertare de la toate femeile/ pe care le-am făcut drăguțe/ înainte de a le face inteligente sau curajoase/ îmi pare rău că a sunat ca și cum/ ceva atât de simplu ca un lucru cu care te-ai născut/ e cel mai de seamă lucru de care să fii mândru când/ spiritul tău a dărâmat munți/ de-acum înainte voi spune lucruri ca/ ești viguroasă sau ești extraordinară/ nu pentru că nu cred că ești drăguță/ ci pentru că ești mult mai mult decât atât” (p.179)

„Iubește-i pe ceilalți, ca pe tine însuți” este interpretat astfel, scurt și la obiect:

„cum te iubești pe tine e/ cum îi înveți pe alții/ să te iubească” (p.186)

Teoria succesului este și ea tradusă astfel, firesc:

„desigur că vreau să am succes/ dar nu-mi doresc succesul pentru mine/ am nevoie să am succes ca să am/ destul lapte și miere/ ca să-i ajut pe cei din jurul meu/ să reușească” (p.199 – desenul ales pentru acest poem este un stup de albine în jurul căruia zboară… albine)

Iar arta ar fi: „arta ta/ nu e despre câtor oameni/ le plac lucrările tale/ arta ta/ e despre/ dacă inimii tale îi place munca ta/ e despre cât de sinceră/ ești cu tine însăți/ și niciodată/ să nu dai onestitatea/ pe carismă – tuturor poeților tineri” (p.202)

Filosofia, într-un fel, nu a dăunat niciodată Poeziei…

Lapte și miere de Rupi Kaur