„Milo Éxito se întorcea printre semenii săi, însoțit de numele său ridicol schimonosit într-o poreclă funestă,trecând de la succes la moarte în două litere, și de poza pe care i-o făcuseră după arestare, la unitate. A doua zi, când camionul care i-a luat a trecut prin sat, pe lângă locul unde fusese biserica, au văzut prin ferestruici fețele oamenilor care-i însoțeau cu privirile, zeci de hărți tăcute ale urii. Camionul s-a îndepărtat apoi și toții oamenii aceia s-au pierdut în praf, asemenea anilor, locurilor și celor ce fuseseră vreodată în viețile lor.”
(Adrian Georgescu, Exitus, Editura Polirom, 2017)
