Cred că ar trebui să ducem copiii la teatru din primii ani de viață. E una din cele mai la îndemână metode de educație alternativă la îndemâna părinților și forma cea mai complexă, aș spune eu. Ducându-l la teatru îl înveți pe copil cu ce înseamnă o sală de spectacol și regulile specifice locului, îl ajuți să înțeleagă textul și, eventual, muzica, îl provoci să fie atent la mișcările tuturor pesonajelor, interacționează cu cei de vârste apropiate de a lui etc. Cu alte cuvinte, îi soliciți aproape toate simțurile și-l faci să intre într-o lume a poveștilor spuse de actori. Poarta cunoașterii deschisă cu ajutorul adulților va rămâne mereu deschisă și va fi, de ce nu, principala cale de comunicare dintre generații de-a lungul vieții.
Merg aproape în fiecare săptămână la teatru (uneori și de câte două ori pe săptămână) și când am aflat că trupa de teatru a liceului va participa în cadrul proiectului inițiat de ECDL 5 licee – 5 teatre mi-am propus să-i urmăresc în procesul lor de transformare. Și i-am văzut crescând precum Făt-Frumos, în zile câți alții în ani. Ai noștri, coordonați de dna profesoară Gabriela Mihalache, ea însăși o pasionată de teatru și o bună cunoscătoare a fenomenului teatral de la noi (schimbăm des impresii despre ce premiere am mai văzut, despre ideile regizorale și încă multe altele), au picat la tragerea la sorți să lucreze cu cei de la Teatrul Metropolis. Așa că au intrat pe mâna unuia dintre cei mai inimoși actori și un excelent pedagog, pe numele lui Viorel Păunescu. S-a văzut asta din felul cum și i-a apropriat, cum i-a făcut să funcționeze ca echipă, cum i-a determinat să iubească piesa și personajele. Și nu e puțin lucru să iei elevi de clasa a IX-a, în marea lor majoritate, care erau abia intrați în liceu și nici nu știau prea bine ce se întâmplă cu ei și să-i faci să se descopere și să pună în joc ce au ei mai bun!
„Procesul maimuţelor” după „Inherit the Wind” de Jerome Lawrence şi Robert E. Lee e un text pe cât de greu, pe atât de curajos. Era nevoie de două actrițe cu personalitate și care să domine scena, iar ceilalți să graviteze în jurul lor. Bătălia dintre creaționism și evoluționism s-a dus la vedere, în fața tuturor, iar trecerea personajelor dintr-o tabără în cealaltă s-a făcut firesc, în cel mai natural mod cu putință. Idee regizorală pe cât de simplă, pe atât de greu de pus în practică. Pentru că se cerea lucrat mult pe personaj, pe conturarea caracterelor și pe evidențierea relațiilor dintre ele, fără prea mult ajutor scenografic. Viorel Păunescu a riscat totul pe o carte, dar a și câștigat! Așa se face că, în final, ai noștri au câștigat două premii: pentru cea mai bună actriță în rol principal – Irina Oancea și pentru cel mai bun spectacol. Vă asigur că de Irina veți mai auzi, pentru că e o pasionată de teatru, am avut ceva discuții cu ea pe marginea unor spectacole și deja are o cultură de specialitate care o ajută mult în evoluția ei ca actriță.
Finala s-a ținut în Sala Studio a TNB, seara fiind deschisă de către domnul director al teatrului, actorul Ion Caramitru. Din start atmosfera locului a fost plină de emoție, freamăt, neastâmpăr și tot restul. A fost atâta adrenalină în sală, încât la un moment dat îmi venea să ies pe coridor și să fac dus-întors de cel puțin zece ori. Dar cel mai frumos a fost în pauza de dinaintea anunțării premiilor, când elevii celor cinci licee au dat dovadă de fair-play și s-au comportat cu mult peste orice așteptare. Când au început să scandeze numele liceelor ai noștri în contrapartidă cu cei de la Colegiul Național Mihai Eminescu a fost ca și cum am fi asistat la un mare concert de muzică. Incredibilă atmosferă! Iar momentul anunțării premiului pentru cel mai bun spectacol e de nedescris! O explozie de bucurie și de urale din partea noastră, elevi și profesori la un loc, cum rar mi-a fost dat să mai văd! Și am văzut ceva spectacole și concerte până acum!
Pe scenă copiii au urcat tremurând, iar Viorel Păunescu avea lacrimi în ochi, semn că da, teatrul făcuse cale spre inima copiilor. Și cred că nu se vor opri aici! Știu că au ieșit să aniverseze împreună succesul și mai știu că va exista o continuare a acestui minunat proiect. Calea spre inima copiilor merită străbătută de multe ori, până când din copiii ăștia vom vedea doar binele, adevărul și frumosul.
Comunicatul de presă care conține date despre proiect și câștigători îl găsiți aici.
Sursa foto: arhiva online a proiectului.
