Sub învelișul cerului de Jerzy Jarniewicz
Băieței, pe nimica toată, raiuri artificiale
la pachet. Iubirea și-ar putea avea
începutul la Tanger. Tanger ar putea să fie pentru noi
lângă Kutno sau și mai aproape, dar
cine își mai face griji de hărțile
de alaltăieri? Moartea? Ea,
când vine, nu caută
expresia, ațintită în tablourile
stângace ale barocului. Sfântă
Fecioară, ai încurcat poarta,
fiindcă acum va fi un râs în gol
cu scrâșnet de dinți,
când mâna se acoperă de blană,
iar la subsuori se cuibăresc lilieci
dureros de mici, încât nu
poți face nimic și închizi ochii.
Care lună de Jerzy Jarniewicz
Aici era un prag, iar dincolo de prag
un grup de reconstrucție
reconstruiesc ceva. Cei care
ar ști ce și de ce, nu trăiesc
cu noi. Cu noi o să fie, că trebuie să fie live,
adică pe viu. Altminteri de ce ar face
aceste sandvișuri cu șuncă într-o caniculă
ucigătoare, încât mai la televiziune
arată, fără a avea așa ceva în minte,
ca august, o lună înșelătoare, când
la fel ca în fiecare an te părăsește rușinea
și îți desoperi burta la soare
cu tăietura oblică anulată
de cruciulițele suturii?
Băieți fără Pământ de Jerzy Jarniewicz
Când banca i-a luat lotul de dincolo
de oraș, iar amicul care a jucat ca amator
în jocul de-a girantul n-a vrut să-l mai vadă,
ne-am dus pe luncă, să ne bălăcim
în Pilica. În geantă aveam o unghieră,
Scholl, care ne-a prins bine,
la fel ca bucata de pâine pe care,
îndată ce foamea ne-a dat târcoale, am împărțit-o
în două și am mâncat-o, deși
nu era o foame așa cum o înțelegeam
de obicei. Pe luncă începuse remobilarea.
Furnicile preluaseră puterea – pe călcâie,
printre degete, pe curelele roase ale celor
două perechi de sandale. Soarele se împlinea,
unghiile se înfigeau în pîmânt, iar râul
colac peste pupăză nu mai era graniță.
*
Poemele fac parte din Apă pe Marte (2015). În limba română le găsiți în volumul apărut la Editura Tracus Arte, Confiscarea instrumentelor (2019)