„Creierul. Povestea noastră” de David Eagleman

„Creierul este operă, dar nu o ştim. Subiectul ei suntem noi – autorul şi opera în acelaşi timp-, dar noi nu o ştim”, spunea undeva Catherine Malabou. Indiferent care sunt cauzele acestei ignoranţe, şi ele sunt, ne asigură autoarea franceză, deloc triviale sau întâmplătoare, acestea încep să fie surmontate, iar neuroştiinţele ajung, încetul cu încetul, avangarda ştiinţelor de azi. Miza este enormă pentru că tot ceea ce aflăm despre creier şi despre mirabilele lui căi de a fi şi de a funcţiona formează un conglomerat fertil, care închide drumuri imposibile, deschide căi promiţătoare şi aduce incredibile provocări concepţiilor clasice şi până de curând inatacabile cu privire la om şi la felul în care acesta se înţelege pe sine.

Creierul. Povestea noastră este o minunată introducere în problematica neuroştiinţelor, manualul perfect, cartea-teaser prin excelenţă, iar Eagleman este un popularizator fără egal. Şarmant, ştiind să mânuiască cu dexteritate panoul de comandă prin care produce mirare, plăcere şi supriză în cititor, Eagleman îi ţine prinşi în lectură deopotrivă pe novice, dar şi pe cititorul mai familiarizat cu problematica propusă. Sentimentul general la parcurgerea cărţii este acela de mirare însoţită de plăcere intelectuală. Nu mirarea niţel facilă, post-romantic mecanicistă, în faţa unui dispozitiv organic care creează lumea şi vă permite inclusiv să citiţi această cronică, ci mirarea mai complexă şi mai substanţială provenită din aprehendarea improbabilităţilor funcţionării creierului şi a intuirii punctelor de fugă din care masa gelatinoasă de substanţă nervoasă ne pune la încercare certitudinile, locurile comune şi chiar explicaţiile fundamentale. Rând pe rând, parcurgem fascinaţi turul propus de Eagleman şi înţelegem progresiv natura integratoare a creierului, plasticitatea sa, caracterul de maşină simulatoare şi predictivă, tipul unic şi provocator de relaţie circulară cu realitatea. Aflăm, de asemenea, despre principalele hard problems ale ştiinţei şi filosofiei minţii, de la qualia la originea şi natura conştiinţei. Iar, la final, ni se oferă o privire curajoasă în direcţia posibilităţilor care se deschid în viitor pentru animalul uman. Eagleman este, în Creierul mai mult decât în Incognito, echilibrat şi convingător, parcă mai coonştient de ambivalenţa pe care o presupune orice tehnică de avangardă. Ştiinţa şi controlul pe care le dobândim asupra creierului schimbă lucrurile în mod fundamental şi le schimbă fără putinţă de întoarcere. Înţelegându-ne, descifrând natura minţii, ne alterăm profund înţelegerea despre sine şi lume, modificăm fundamental înţelegerea pe care o avem despre realitate, distincţia dintre viu şi neviu, premisele existenţei noastre politice, sociale şi economice. Cine a înţeles ceva din natura funcţionării creierului şi minţii nu mai poate privi vreodată lumea în acelaşi fel, iar Eagleman îşi aduce din plin contribuţia.

Alături de la fel de recenta De ce nu fac zebrele ulcer şi de ceva mai vechile Incognito şi Ce ne spune creierul, cartea de faţă reprezintă un eveniment editorial pentru pasionaţii de neuroşţiinţe sau pur şi simplu pentru oamenii curioşi din România. Creierul poate fi citită de oricine, însă va avea fără doar şi poate cel mai mare impact asupra celor care iau pentru prima dată contact cu problematica propusă. Felul în care funcţionează creierul uman este, pentru lectorul naiv, atât de şocant-contraintutiv încât surpriza este garantată. O lectură plăcută fără a fi facilă, seducătoare fără a fi comercială, complexă fără a fi complicată. Ca orice carte bună, şi aceasta ne lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Cu un sentiment durabil de mirare şi cu dorinţa de a şti mai mult. Şi, poate măcar din când, cu o impresie tulburătoare de recunoştinţă.

Editura: Humanitas