Este numită „un Salinger al generației Snapchat”, iar despre irlandeza Sally Rooney s-a mai spus că este „primul mare scriitor millenial” (The New York Times) și că „pur și simplu îți citește toate gândurile” (Vogue). Romanul său de debut, „Conversații cu prieteni”, a apărut la Curtea Veche Publishing. Volumul, numit de The Millions „un debut miraculos” a fost primit cu mult entuziasm și a fost recompensat deja cu premii importante.

„Bobbi și cu mine“ – așa începe Frances să povestească despre relația sa cu cea mai bună prietenă, care îi fusese pentru o vreme și iubită. Ea se vede pe sine ca pe o jumătate din întregul pe care îl constituie această relație, disecată brutal de onest și pusă în raport cu celelalte relații pe care Frances încearcă să le aibă.

Autoarea inventează și propune un nou limbaj prin care oamenii, legați unii de alții prin atașament sau iubire, să reușească să comunice și să supraviețuiască împreună. Ce se află în spatele unei discuții obișnuite cu cea mai bună prietenă, cu iubitul, cu mama sau cu tatăl alcoolic? Până unde merge un om atunci când tot ce vrea este să fugă de sine? Conversațiile între personajele principale ale cărții par de neoprit: observații, teorii, dialoguri aprinse, ironii.Încep în persoană, se continuă pe email, SMS, social media, într-un dialog continuu, fiindcă în epoca ecranelor conversațiile pot să meargă la nesfârșit. Iar toate aceste dialoguri țes o pânză invizibilă care leagă relațiile din cartecu un fir comun, și totodată evidențiază așteptările complet diferite pe care le au acești oameni. Sally Rooney pune în personajele sale câte puțin din tot ce am putea fi oricare dintre noi, într-un roman care radiografiază foarte bine relațiile în secolul al XXI-lea.

Autoarea a câștigat premiul pentru Cel mai bun Scriitor Tânăr al Anului oferit de Sunday Times.Totodată s-a aflat în 2018 pe lista scurtă a următoarelor premii: Dylan Thomas Prize, Kerry Group Irish Novel of the Yearși Rathbones Folio Prize. Nu în ultimul rând s-a aflat pe lista lungă a Desmond Elliott Prize 2018 și a fost una dintre cele mai recomandate cărți de către publicațiile Sunday Times, The Observer și The Telegraph.

Sally Rooney s-a născut în 1991 și a crescut în Castlebar, Irlanda, împreună cu un frate mai mare și o soră mai mică. A studiat limba engleză la Trinity College din Dublin și a continuat cu un masterat în științe politice, pe care nu l-a terminat. Ulterior s-a înscris și a absolvit tot la Trinity College un masterat în literatură americană. Înainte de a se hotărî să scrie, Rooney a fost un renumit speaker și debeater, astfel că în anul 2013 aceasta a obținut locul întâi la Campionatul de debate al universităților din Europa. Din 2014, Sally Rooney a început să scrie constant, iar cartea sa de debuta fost primită cu entuziasm de critici. A doua sa carte, „Normal people” (în curs de apariție la Curtea Veche Publishing)s-a aflat pe lista lungă a titlurilor nominalizate la Man Booker Prize 2018. Ambele cărți urmează să fie ecranizate.

Volumul „Conversații cu prieteni”de Sally Rooney, în traducerea lui Theo Herghelegiu, poate fi achiziționat pe curteaveche.ro sau în librării la prețul de 43 lei.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura