Serialul marca HBO intitulat Westworld (2016), creat de Jonathan Nolan și Lisa Joy, explorează potențialul relației dintre corp, creier și minte într-un viitor post-uman. Producția are două puncte de focalizare: gazdele robotice și oamenii care coabitează cu acestea, într-un mediu artificial, creat special pentru existența celor dintâi. Ideea apariției unei conștiințe post-umane este prezentată aici atât din perspectiva oamenilor, cărora le este greu să înțeleagă existența unei inteligențe în afara parametrilor umani, cât și din cea a roboților, care descoperă și nutresc o conștiință ilimitată de coordonatele biologice.
Primul sezon se focalizează aproape exclusiv pe gazdele robotice, care se străduiesc din greu să dezvolte conștiență de sine și să se elibereze de programările lor cognitive. Cu toate acestea, începând din al doilea sezon, atenția se întoarce asupra oamenilor, despre care aflăm că își monitorizează procesele cognitive și le încarcă în mașinării, pentru a asigura imortalitatea digitală. Paradoxul acestui scenariu se naște din faptul că oamenii încearcă să își depășească limitările biologice pentru a accede la nemurire, în timp ce roboții luptă pentru dreptul de a fi recunoscuți ca ființe, din moment ce imortalitatea lor le invalidează umanitatea. Pe de altă parte, în contrast cu Andrew din Omul bicentenar (1999), care dorește să fie recunoscut în mod oficial ca ființă umană, roboții din Westworld nu caută o astfel de validare. Din contră, gazda robotică Dolores pretinde că o lume nouă, cu un nou zeu, va fi apărea odată ce oamenii vor dispărea; lumea „aparține cuiva care nu și-a făcut încă apariția”[1], iar nu celor de acum, nu oamenilor (s.n.).
Viziunea lui Dolores despre acela „care nu și-a făcut încă apariția” amintește de ființele pe care Gilles Deleuze le numește „oamenii ce vor apărea”. Deleuze apreciază că „creația conceptelor are nevoie ea însăși de o formă viitoare, ea cheamă un nou pământ și un popor care nu există încă”[2]. Indiferent că ne referim la omul de tip cyborg sau la robotul umanoid, scenarii ca Westworld confirmă că imaginarul colectiv este din ce în ce mai preocupat de această entitate enigmatică ce transcende umanitatea de sorginte tradițională și parametrii ei.
Unul dintre efectele acestei preocupări este supoziția că roboții vor căuta să fie umani sau să fie recunoscuți drept egalii oamenilor. Însă această presupunere se bazează pe concepția conform căreia umanitatea ar echivala cu cel mai înalt rang existențial, oricare alt tip de existență fiind automat inferior. Cea mai frecventă întrebare este în ce măsură astfel de roboți umanoizi ar fi capabili să reproducă anumite atribute umane, comparând și contrastând în permanență comportamentul lor cu trăsăturile tipice omului.
După cum observă Martha Nussbaum, „Noi, oamenii, suntem foarte egocentrici. Tindem să credem că a fi om este cumva special și important, așa că ne punem probleme în privința acestui fapt, în loc să ne întrebăm ce înseamnă a fi un elefant, un porc sau o pasăre”. Ea numește această atitudine „un eșec al curiozității” ce denotă narcisismul uman: „E ca și cum te-ai întreba «Ce înseamnă să fii alb?». Implică anumite privilegii nemeritate ce au fost folosite pentru a domina și a exploata”[3].
Nussbaum pledează pentru nutrirea unei curiozități în ceea ce privește alte specii, o preocupare adusă în discuție și de Thomas Nagel, în eseul său, „Cum e să fii liliac?” (1974). Deși concluzia lui Nagel este că „pare imposibil de imaginat orice experiență care nu ne aparține”[4], Nussbaum accentuează importanța unei imaginații de natură post-umană, capabilă să genereze empatie și solidaritate față de ceea ce este non-uman.
Westworld abordează problematica conștiinței post-umane, în principal, din două unghiuri. Pe de o parte, serialul ridică semne de întrebare în ce privește capacitatea omului de a concepe ideea de conștiință în afara parametrilor rasei umane. Pe de altă parte, propune un exercițiu de imaginație cu privire la cum ar arăta o astfel de conștiință. Prima direcție este un prilej de critică la adresa abilității umane de a înțelege o astfel de înteligență, în timp ce a doua elogiază experiența non-umană, anticipându-i superioritatea cognitivă. În orice caz, producătorii pornesc de la premisa că existența umană nu este atât de dezirabilă, mai ales prin comparație cu potențialul gazdelor robotice.
Îi este extraordinar de dificil unui om să-și imagineze o conștiință sau o sensibilitate care nu este umană. Până la urmă, noi suntem singurele exemple de cunoaștere reflexivă pe care le-am întâlnit, așa că nu posedăm resursa unui exemplu diferit. Sigur, putem regăsi germenii unei astfel de conștiențe de sine la delfini, elefanți sau cimpazei, însă până și inteligența lor este mult sub nivelul celei proprii. În consecință, oamenii din Westworld care constată că roboții dobândesc sensibilitate autoreflexivă nu pot decât să o perceapă prin analogie cu cea a lor. Faptul este limpede reprezentat prin interacțiunile dintre Will și Dolores. Când Will începe să observe că Dolores se comportă ca și cum ar fi conștientă de sine, primul lui instinct e de a încerca să o ajute în maniera în care el însuși ar vrea să fie ajutat, dacă ar fi în situația ei. Vede că Dolores înaintează pe calea conștiinței, însă presupune din start că acea cale o va duce către o conștiință de tip uman. Este eminamente omenesc să fii martor la procesul de conștientizare a unei ființe și să presupui că ea va dori să ajungă asemena nouă. Până și Dolores constată eroarea unei astfel de perspective. Când îl aude pe Will implorându-l pe Logan să o scoată din Westworld, ea îl întreabă de ce ar vrea să facă așa ceva. „Dacă afară este un loc atât de grozav, de ce încercați cu toții să intrați aici?”[5].
Se conturează, însă, un personaj care rezistă tentației de a pune umanitatea pe piedestalul cogniției, și care încearcă să se întrebe ce ar vrea, în fapt, gazdele. Dr. Robert Ford pare să fie deziluzionat față de umanitate, criticându-i adesea atât intelectul, cât și natura în integralitatea ei. Fie că elaborează cum oamenii „au omorât și au măcelărit orice le-a contestat întâietatea”, pentru a-și menține locul în lanțul trofic, sau îl sfătuiește pe Bernard să n-aibă încredere în noi pentru că „Suntem doar oameni. Inevitabil te vom dezamăgi”[6], Ford este de părere că umanitatea n-are nimic ieșit din comun. Problema ridicată aici nu este numai că suntem ființe imperfecte, ci că am încetat să ne mai perfecționăm („n-o să devenim mai buni de-atât”[7]).
Ford a ajuns la concluzia că „nu există un prag dincolo de care să fim mai mult decât suma părților noastre, nici un punct de inflexiune de la care să devenim cu adevărat vii. Nu putem defini conștiința, fiindcă nu există. Oamenii își închipuie că percepem lumea într-un fel special, și totuși trăim în bucle la fel de rigide și de închise ca gazdele”[8]. În consecință, a decis ca, în virtutea progresului, să ajute gazdele „să-și înțeleagă inamicul, pentru a deveni mai puternici decât ei”[9], și să cucerească Westworld. El realizează că, pentru ca gazdele să obțină succesul, umanitatea trebuie să eșueze, în aceeași manieră în care neanderthalii au fost surclasați, făcând loc pentru noii lideri ai pământului.
Anumite personaje ale serialului dobândesc, într-adevăr, conștiință non-uman, sau pornesc pe calea ei. Merită urmărit felul în care aceste personaje și alegerile lor sunt reprezentate aici. Singurele gazde din Westworld care intră realmente în această categorie sunt Dolores și Maeve. Mai există câteva care prezintă germenii unui astfel de intelect liber, însă cele două ajung, în acest demers, cel mai departe. Dolores e interesantă pentru că ea reprezintă exemplul de ființă reflexivă care evoluează independent de natura umană, în timp ce Maeve iese în evidență prin superioritatea ei față de oameni. Exceptând câteva scene în care e implicată într-o serie de crime în masă (dacă putem face o astfel de excepție), Maeve este manierată și optimistă.
De câte ori Dolores este întrebată ce crede despre lumea aceasta, răspunsul ei e că „Unii oameni aleg să vadă urâțenia acestei lumi. Eu aleg să văd frumusețea. Să cred că zilele mele au un sens. Un țel”[10]. Bineînțeles, este un răspuns programat, dar, în același timp, caracterul ei rezonează cu el. În timp ce alte personaje se ocupă de jafuri și prostituție, Dolores stă în natură și pictează. Ea vede lumea într-un mod diferit și, deși inițial această viziune e determinată de programarea ei, își păstrează perspectiva inclusiv după ce reușește să-și sfideze codul și să-și scrie propriul destin. Chiar și după ce își schimbă veșnica rochie într-o ținută mai dinamică și își transcende rolul de inocentă, Dolores continuă să manifeste bunătate. Un exemplu elocvent îl regăsim în scena din episodul 7 (sezonul 1), în care ea și Will dau peste niște cadavre lângă un râu. Descoperind un soldat rănit, Dolores insistă să îl ajute, aducându-i apă, cu toate că soldatul făcea parte dintr-o trupă trimisă să-i vâneze pe cei doi. Atitudinea ei în fața vieții se naște din felul în care fusese programată inițial, dar viziunea pozitivă se perpetuează și în personalitatea ulterioară. Fiind familiară cu potențialul crud pe care această lume îl are, Dolores a învățat să aprecieze frumusețea și încearcă din răsputeri să facă bine pe oriunde ajunge. Desigur că putem întâlni astfel de personalități și printre oameni, însă niciun analog uman nu este portretizat în Westworld.
Maeve, pe de altă parte, are o cu totul altă perspectivă asupra vieții. Ea a dobândit conștiința pe alte căi, mai degrabă brutale decât treptate. Maeve realizează că lumea ei este o minciună atunci când își dă seama că moare din nou și din nou, trezindu-se de fiecare dată în laboratorul lui Delos, spre oroarea lui Felix și Sylvester (însărcinați cu repararea rănilor ei). În consecință, Maeve realizează că moartea nu o afectează în felul în care îi afectează pe oameni și folosește această revelație în avantajul ei. Pe lângă multitudinea de scene în care se lasă omorâtă intenționat, ea folosește moartea și imunitatea în fața ei ca pe o unealtă prin care-și exercită puterea asupra oamenilor. Când Sylvester ezită să o ajute pe Maeve în evadarea ei, îl amenință punându-i bisturiul la gât, într-un gest de un impact puternic: „Crezi că mi-e teamă să mor? Am făcut-o de un milion de ori. Mă pricep al naibii de bine la ea. Tu de câte ori ai murit? Pentru că dacă nu mă ajuți, te omor”[11].
Poate cel mai inedit avantaj pe care Maeve îl are în fața oamenilor este acela că conștiința ei nu este legată în mod direct de manifestarea ei fizică. Disonanța se dovedește a fi un avantaj în finala primului sezon, când realizează că nu poate părăsi parcul, pentru că are o vertebră ce conține un explozibil care se declanșează, dacă se îndepărtează prea mult. Soluția ei este să îi fie printat un corp nou, fără vertebra cu explozibil, în care să-și încarce conștiința. Aceasta este o perspectivă ingenios explorată. În acest moment, conștiința umană este blocată în interiorul creierului nostru, care este, la rândul lui, dependent de trupul nostru. Viitorul post-uman ne-ar putea oferi șansa să ne depășim limitările biologice, în moduri similare cu soluția lui Maeve.
După cum am văzut, Westworld este un prilej prin care mințile din spatele acestui proiect cinematografic abordează conceptul de conștiință post-umană și încearcă să-și imagineze cum ar arăta o lume în care cogniția ilimitată de datul biologic. Serialul conturează subiectul prin construcția unor personaje non-umane care dezvoltă un asemenea gen de inteligență și care se interacționează cu oamenii. Scenariul oferă prilejul spectatorilor atât să își imagineze cum ar fi să posedăm un asemenea intelect, cât și ce ar însemna să realizăm că nu suntem unicii posesori ai unei inteligențe superioare.
BIBLIOGRAFIE:
- Deleuze, G., Guattari, F., Ce este filosofia?, Magdalena Mărculescu-Cojocea, ed. Pandora, Târgoviște, 1998
- Dietz, D., Lingenfelter, K., „The Well-Tempered Clavier”, Westworld (sez. 1, ep. 9), HBO, Los Angeles, 27 nov. 2016, TV
- Griffith, W., „Posthuman Consciousness in Westworld”, în com, 12 mai 2017, accesat la data de 5 febr. 2020 – https://issuu.com/wyattgriffith/docs/westworld
- Gross, H., Nolan, J., ”Trompe L’Oeil”, Westworld (sez. 1, ep. 7), HBO, Los Angeles, 13 nov. 2016, TV
- Joy, L., Nolan, J., „The Bicameral Mind”, Westworld (sez. 1, ep. 10), HBO, Los Angeles, 4 dec. 2016, TV
- Lyons, S., „Westworld and the Robotic Imagination”, în net, 14 iul. 2019, accesat la data de 5 febr. 2020 – https://criticalposthumanism.net/westworld-and-the-robotic-imagination/
- Nagel, Th., „What is it Like to be a Bat?”, The Philosophical Review,, nr. 83 (4), oct. 1974
- Nolan, J., Joy, L., Chrichton, M., „The Original”, Westworld (sez. 1, ep. 1), HBO, Los Angeles, 2 oct. 2016, TV
- Nussbaum, M., „All about us”, What is Philosophy?, trad. proprie, Verso Books, London, 1994
- Yu, Ch., Joy, L., „Trace Decay”, Westworld (sez. 1, ep. 8), HBO, Los Angeles, 20 nov. 2016, TV
[1] Jonathan Nolan, Lisa Joy, „The Bicameral Mind”, Westworld (sez. 1, ep. 10), HBO, Los Angeles, 4 dec. 2016, TV.
[2] Gilles Deleuze, Felix Guattari, Ce este filosofia?, trad. Magdalena Mărculescu-Cojocea, ed. Pandora, Târgoviște, 1998, p. 109.
[3] „We humans are very self-focused. We tend to think that being human is somehow special and important, so we ask about that, instead of asking what it means to be an elephant, or a pig, or a bird.”; „failure of curiosity”; „It is rather like asking, ’What is it to be white?’. It connotes unearned privileges that have been used to dominate and exploit.” – Martha Nussbaum, „All about us”, What is Philosophy?, trad. proprie, Verso Books, London, 1994, p. 108.
[4] „seems impossible to imagine any experience that is not one’s own” – Thomas Nagel, „What is it Like to be a Bat?”, The Philosophical Review,, nr. 83 (4), oct. 1974, p. 450.
[5] Dan Dietz, Katherine Lingenfelter, „The Well-Tempered Clavier”, Westworld (sez. 1, ep. 9), HBO, Los Angeles, 27 nov. 2016, TV.
[6] Ibidem.
[7] Jonathan Nolan, Lisa Joy, Michael Chrichton, „The Original”, Westworld (sez. 1, ep. 1), HBO, Los Angeles, 2 oct. 2016, TV.
[8] Chales Yu, Lisa Joy, „Trace Decay”, Westworld (sez. 1, ep. 8), HBO, Los Angeles, 20 nov. 2016, TV.
[9] Lisa Joy, Jonathan Nolan, „The Bicameral Mind”, Westworld (sez. 1, ep. 10), HBO, Los Angeles, 4 dec. 2016, TV.
[10] Dan Dietz, Katherine Lingenfelter, „The Well-Tempered Clavier”, Westworld (sez. 1, ep. 9), HBO, Los Angeles, 27 nov. 2016, TV.
[11] Halley Gross, Jonathan Nolan,”Trompe L’Oeil”, Westworld (sez. 1, ep. 7), HBO, Los Angeles, 13 nov. 2016, TV.
