Cercul de literatură al prozatoarelor

Retroversiuni este o „antologie de proză scrisă de femei”, proiect gândit și coordonat de Cristina Ispas, cu o prefață semnată de Victor Cobuz, intitulată, retoric-provocator, O antologie doar a lor?

Îmi plac volumele colective. Dintotdeauna. Așa cum îmi plac, de asemenea, anchetele pe diverse teme din revistele literare. Prilejuiesc întâlnirea cu diverși scriitori, din aceeași generație sau din generații diferite, cu viziuni, opinii și stiluri/maniere artistice diversificate. Chiar dacă tema propusă de coordonator este aceeași pentru toți cei implicați în proiect, textele- răspuns își iau libertatea de a o eluda, construindu-se după logica lor internă, întotdeauna născătoare, ea însăși, de alte și alte întrebări și provocări…

Tema propusă de Cristina Ispas celor douăzeci și trei de prozatoare este aceea „de a scrie o proză scurtă care să aibă în centrul ei un personaj feminin”, cu mențiunea că ar fi interesant să abordeze „o proză socială” în care protagonistele să provină dintr-un mediu defavorizat sau să se afle, într-un anumit moment al vieții lor, într-o situație dezavantajantă din punct de vedere social.

Coordonatoarea precizează că „a lăsat lucrurile să curgă în voia lor”, convinsă fiind că, indiferent dacă tema propusă este respectată în totalitate sau parțial, va primi texte bune, diferite ca stil, dar ofertante prin situațiile de viață prezentate.

Cele douăzeci și trei de scriitoare ale căror texte au fost incluse în antologia de față fac parte din generații diferite; cele mai multe s-au lansat în ultimii zece ani, iar unele dintre ele sunt cunoscute mai degrabă ca poete, astfel încât exercițiul prozastic a reprezentat, pentru ele și pentru cititori, o provocare în sine. O lume (de)construită de „priviri feminine” este o lume nu doar de oferit, ci și de câștigat, căci literatura română chiar are prozatoare de reală valoare artistică.

Retroversiuni este, așadar, un volum colectiv mozaicat și tocmai de aceea seducător. O călătorie livrescă prin lumile acestor texte în care întâlnești femei de toate vârstele și categoriile sociale, casnice sau cu diverse îndeletniciri sau slujbe care le pun sau nu în valoare potențialul, cu familie sau fără, mame (cel mai adesea mame singure) sau aspirând la miracolul maternității, femei în situații-limită, capabile sau nu să ia decizii radicale, femei confundate cu boala, cu singurătatea, cu neiubirea. Femei vulnerabile, dar în același timp „femei puternice mai ales când erau vulnerabile”, cum frumos și inspirat mi-a scris ca dedicație, pe un exemplar din această antologie, prietena care mi-a dăruit cartea.

Situațiile prezentate stau, și ele, sub semnul diversității: dinamica și disfuncționalitățile de cuplu/familie, relația mamă-copil, familia monoparentală, divorțul, discriminarea la serviciu, eșecul sau reușita în viață, violența domestică, depresia post-partum, conflictul între generații etc. Toate aceste situații sunt dezvoltate pe fundalul unei societăți românești încă încremenită în prejudecăți cu privire la statutul femeii, la drepturile și libertățile acesteia. Să (ne) înțelegem: aceste texte nu se înscriu nicidecum în linia unui feminism militant, ele doar prezintă femeia și feminitatea cu ajutorul mijloacelor estetice specifice ficțiunii literare. Destule dintre cazurile/aspectele prezentate pot constitui premisele unui rechizitoriu la adresa societății românești contemporane, ale unei analize sociale lucide, în urma căreia poziția și drepturile femeii (stipulate în lege, dar rămase adesea doar pe hârtie) să fie reconsiderate. De altfel, în prefața sa, Victor Cobuz afirmă că, la fel ca în cazul Premiilor „Sofia Nădejde”, și această antologie, în care textele aparțin doar unor prozatoare, reprezintă

„un demers ce aduce împreună mai multe scriitoare, un mod eficient de a le oferi acestora o platformă prin care să-și afirme fiecare identitatea complexă și să-și expună mesajele aferente. Așadar, nu autosegregarea este rezultatul, ci autoprezentarea (…) Retroversiuni este spațiul în care autoarele sunt libere să conceapă și să împărtășească mai departe viziunea despre ele însele și despre lumea în care trăiesc”. (pag. 251)

Cine și cum sunt femeile din antologia de față? Care sunt dilemele lor? Dorințele secrete, grijile, responsabilitățile? Din confesiunile lor, la persoana I sau la persoana a III-a, afli că sunt femei și mame singure, care împart custodia cu fostul soț, un bărbat care întârzie livrarea pensiei alimentare și care amână vizita de preluare a copilului (Saturday night, Ștefania Mihalache); femei cu slujbe solicitante, dar care le oferă satisfacția unei profesii pentru care s-au pregătit (doctorița neurolog din Ce mai face Doamna Doctor? de Ionelia Cristea) sau, dimpotrivă, femei cu slujbe modeste, precum îngrijitoarea de pisici din Pisicăreasa, text scris de Simona Sora, în care o femeie de vârsta a doua își suplimentează veniturile modice oferindu-se să îngrijească pisici la domiciliul clienților. În Beculețe de Crăciun(Emanuela Ignățoiu-Sora), Liliana are un soț dependent de păcănele, unde își cheltuiește aproape tot salariul pe o lună (analiza degradării unei relații de cuplu în urma unei drame personale: la mare, băiatul lor a căzut din tiribombă și a ajuns în scaun cu rotile, iar bărbatul îi reproșează femeii situația, punând accidentul nefericit pe seama dorinței acesteia de a-și face concediul pe litoral). Două femei (Paula Erizanu) analizează în oglindă relația dintre Eudochia și Paraschiva, prietene încă din timpul studiilor la institut, care se regăsesc la vârsta matură (prima e divorțată, a doua a rămas văduvă, dar amândouă au avut relații nefericite cu bărbații lor). Tot două femei din clasa de mijloc sunt ipostaziate și în proza Cristinei Ispas, Unde fugim de-acasă: Ileana, în timpul unui tratament cu acupunctură, meditează la destinul ei (are două fete total diferite ca atitudine și comportament, comparându-se mereu cu Victorița, vecina ei, care mereu are timp să se îngrijească și să arate bine, deși are tot atâtea treburi pe cap. Destinul unei femei din mediul rural, rămasă orfană de mamă de la șapte ani, tribulațiile unei copilării nefericite, greutățile întâmpinate la locul de muncă, moartea unui copil, căsătoria târzie, separarea de bărbat din cauza bețiilor acestuia, pensia de mizerie, toate acestea fac obiectul povestirii Să moară întâi bărbatul, pe urmă femeia (Ioana Bradea).

Relația disfuncțională cu propria genitoare, precum și invidia între surori sunt descrise prin ochii inocenți ai unei copile (Împăcare, Simona Goșu), iar în Rochia roșie (Maria Orban), o tânără mamă își dă seama că bebelușul o stoarce de vlagă, că maternitatea nu e o stare de grație, ci o închisoare. O rochie roșie, văzută în vitrină, în timpul unei ieșiri fugare la cumpărături, devine brusc metafora feminității pierdute, fie și temporar. Tot în ipostaza unei femei suferinde este și protagonista din Mobilă (Oana Cătălina Ninu), căreia căsnicia și maternitatea nu par să-i fi adus împlinirea visată, ajungând să se însingureze și să se confrunte cu o ipohondrie severă.

După moartea bunicului, persoană emblematică pentru ea, Mona (Takotsuho, Ruxandra Burcescu) a făcut o fixație pentru bărbații vârstnici, aproape vânându-i și însoțindu-i acasă sub pretext că îi ajută.

În Găbițu, Doina Ruști aduce sub reflector un destin tragic, acela al unei femei de la periferia societății, mama unei fetițe cu probleme de comportament, violentă și buruienoasă în limbaj, egoistă cu propria mamă și cu toată lumea, în răspăr cu ea însăși (fetița a fost un timp crescută de bunica maternă, iar după moartea acesteia umblă cu mama pe străzi sau găsind adăpost într-un centru pentru persoane fără adăpost). Relația celor două sfârșește la fel de violent.

Femei înșelate în așteptările lor. Femei supuse sau, dimpotrivă, femei revoltate, incisive. Tinere sau vârstnice, mame sau bunici, femeile acestea duc adesea cu sine o poveste în care bărbatul este fie un dezertor, fie un apendice inutil. Rareori, masculinitatea apare în latura ei luminos-protectivă.

Antologia e completată de o prezentare a fiecăreia dintre semnatarele textelor selectate, cuprinzând scurte date biografice, referințe privind studiile, debutul literar, volumele publicate și distincțiile obținute până în prezent.

Titlul postfeței lui Victor Cobuz este o trimitere conștientă la eseul Virginiei Woolf, iar autorul acesteia o recunoaște cu eleganță, precizând totodată că Retroversiuni este o antologie care li se adresează și lor, bărbaților, „pentru că avem multe de învățat de aici, ca fii, ca parteneri, ca prieteni, ca tați, ca membri ai unei comunități”. Nu cred că aș fi putut găsi o încheiere mai potrivită.

Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei – coordonatoare Cristina Ispas