O știu pe Ramona Horvath de ceva ani pentru că ascult jazz într-o foarte mare parte a zilei. Îi urmăresc revenirile în țară și mă bucur pentru fiecare succes al ei, mai ales că, așa cum o spune și în interviu, pianiste de jazz sunt foarte puține. Joi va avea concert la Sala Radio, în cadrul Festivalui DUO MAJURA, așa că puteți lua interviul ca pe o invitație la concert!
Elevă a lui Jancy Korossy. Ce-ai învățat de la el, ce-a rămas în memoria ta afectivă ca fiind cu adevărat important pentru muzicianul din tine?
Cu cât trece timpul, cu atât realizez cât de multe, dar mai ales importante lucruri am învățat de la J. Korossy. Cea mai puternică învățătură cred că a fost cea despre importanța, dar și capacitatea de a-ți dedica viața (timpul) muzicii. Cuvântul dragoste pentru JK avea diferite declinări: însemna, pe de-o parte, cheia tuturor problemelor, motorul (motivația) pentru a face progrese, forța de a înfrunta dificultățile, atât muzicale cât și cele care țin de universul nostru profesional (show biz), dar și puterea și înțelepciunea de a ne accepta pe noi înșine.
De ce jazz și nu alt stil muzical?
Pentru că eu cred că jazz-ul definește cel mai bine personalitatea mea: libertate, fantezie, cunoaștere (a instrumentului, a muzicii sub diferite forme etc…), dar și o formă de disciplină, pe care, iată, maestrul Korossy o numește ,,dragoste”.
Cum este să fii pianistă de jazz într-o țară cum e Franța, o țară unde festivalurile de jazz sunt numeroase, iar muzicieni de jazz mulți și foarte buni?
Este greu, dar și benefic. Depinde cum privim lucrurile. Este greu pentru că pianiste nu sunt prea multe în lume (în general), deci nici în Franța sau Paris. Evident, nu sunt singură, dar este o lume aproape exclusiv masculină, de multe ori oamenii când aud de mine că fac jazz se gândesc automat că sunt cântăreață și nu instrumentistă. Este greu și pentru faptul că este o foarte mare concurență, în special la pianiști. Parisul este, de asemenea, unul din locurile de mare căutare pentru muzicieni de jazz din toată lumea. Atât pentru a concerta, cât și pentru a se instala (pentru a-și continua, defini, sau reinventa cariera). De exemplu, sunt foarte mulți muzicieni americani care vin anual la Paris, sunt câțiva care și locuiesc aici. Partea benefică este (tot) concurența în sensul că, atunci când ai presiunea unei mari concurențe îți dai seama că trebuie să fii tot timpul în formă, să ai un bun (foarte bun) nivel, să progresezi, să nu te lași pe o ureche.
Duo Majura este un festival atipic (cel puțin pentru România). Cum este să cânți la patru mâini?
Vom cânta la două piane și, după cum probabil știți, primele mele experiențe importante în jazz au fost alături de Korossy, deci la două piane. Pot spune, așadar, în cunoștință de cauză, că este un tip de formație extrem de greu de gestionat. Mă bucur mult că există acest festival în România, îi doresc viață lungă și public numeros! Sunt onorată de invitație, iar faptul că am fost eleva doamnei Suzana Szorenyi creează o conexiune emoțională în plus!
Sunt multe compoziții pentru duo de pian? Ce dificultăți întâmpină un pianist în abordarea unei astfel de partituri?
Literatura pentru duo de piane este preponderent clasică, în sensul larg: compoziții, parafraze, aranjamente etc. În jazz, ,,două piane” nu este formula obișnuită, ci una de excepție, se întâmplă ca în cadrul unor festivaluri, să fie o seară mai specială, în care deseori două nume mari (vedete) sunt invitate să comunice prin intermediul a două piane. Dificultatea de a cânta jazz la două piane vine din faptul că nu se cântă o muzică scrisă pentru două piane. Apoi, faptul că cele două instrumente au același timbru, face dificil pentru interpreți să-și varieze în așa fel interpretarea, încât urechea umană să perceapă corect muzica; de asemenea, ținând cont de factorul spontan (improvizatoric), iată o altă dificultate în a echilibra solo-urile fiecăruia, în a-și potrivi estetica muzicală, ideile armonico-ritmice, creând, astfel, un dialog.
Îți găsești greu parteneri de scenă pentru un astfel de duo/un astfel de proiect muzical? Care sunt ingredientele cheie ale reușitei scenice pentru un asemenea duet?
Cred că e foarte greu să-ți găsești un partener de scenă pentru un astfel de proiect, repet, în ceea ce privește auzul, în mod special. Cel mai important ingredient este ascultarea! Cu cât fiecare dintre cei doi interpreți își ascultă partenerul cu atenție, cu atât va știi să se adapteze de o manieră naturală. Desigur, experiențele de scenă își spun cuvântul, cu cât un pianist (evident vorbim despre cei buni) de jazz are o experiență vastă (în diferite formule, stiluri, contexte…etc.), cu atât mai mult și mai bine va reuși să răspundă spontan și natural oricărei situații muzicale ivite.
În cadrul Festivalului Duo Majura vei cânta împreună cu….. Povestește-ne puțin istoria acestui duo.
Cu pianistul Philippe Milanta, iar împreună o vom acompania pe vocalista Kimberly Gordon, venită din Chicago. L-am solicitat pe Philippe pentru acest proiect în duo, gândindu-mă, întâi de toate, la posibila compatibilitate dintre noi doi, pianistic și estetico-muzical (stilistic). Ne cunoaștem de ceva vreme (nu multă), personal îl apreciez mult ca pianist, avem multe aspecte estetice în comun, dar și unghiuri de abordare diferite, ceea ce face să fie o complementaritate între noi. Unul din punctele noastre comune este și muzica lui Duke Ellington, respectiv Billy Strayhorn. De altfel, concertul nostru este bazat pe creația celor doi compozitori.
Cât de mult contează pentru tine educația muzicală permanentă/continuă? Tu ce faci astăzi în vederea îmbunătățirii performanțelor tale scenice?
Conteaza enorm! Cu cât înaintez în vârstă, cu atât imi dau seama cât de mult mai am de învățat…De asemenea, cred că un muzician trebuie să fie într-o permanentă căutare de ameliorare, de acumulare, de cunoștințe muzicale, de experiențe bune alături de muzicieni buni etc. Eu ascult foarte multă muzică, studiez singură, dar și în formație (ceea ce se cheamă ,,sesiuni”), scriu muzică, fac aranjamente pentru grupurile cu care cânt și încerc să merg la cât mai multe concerte bune, astfel încât să fiu la curent cu artiștii actuali, dar nici să nu îi ratez pe cei din vechea gardă.
Stai în Franța, dar cânți oriunde în lume și revii acasă, în România, destul de des.Ai proiecte cu muzicieni români?Dacă da, ne povestești despre câteva dintre cele importante pentru tine?
Revin în România cam odată pe an, uneori chiar și la doi ani, deci nu foarte des. Mi-aș dori mult să vin mai des, să cânt mai des. Publicul român este minunat – cel puțin pentru mine. În Franța am fani români, care mă urmăresc peste tot, vin la toate concertele mele, atât în Paris, cât și în alte orașe. Ei vin special pentru mine! Momentan nu am un proiect cu vreun muzician român, dar sunt deschisă la propuneri și colaborări.
