O bijuterie de carte ne propune din nou Mihaela Cristescu și prietenii săi, în primul rând, conform ierarhiei îngerești a realizării cărților, co-editorul Sue Crawford și ilustratoarea Luminița Șerbănescu, una dintre lucrările sale, „Soul mates” (prezentând două avioane de epocă jucându-se pe cerul de un albastru cald, jucându-se la rândul său cu avataruri telurice, roșul și verdele predominând, lăsând loc și unor inevitabile umbre misterioase) îndemnându-mă să aleg ca titlu pentru această cronică referirea la suflete pereche, care sunt „împerecheate” de chemările misterioase și ele ale avatarurilor iubirii. Cum ar spune Victoria Milescu în introducerea la textele sale, „In my poems, love is the noblest but also the most mysterious feeling that makes us human.” (p.41) Aceasta chiar dacă se vorbește, cărturărește, despre… „Ipoteza iubirii”!!!
Mihaela Cristescu, entuziasmată ca de obicei, realizează, în aceste vremuri ale holerei, un alt miracol, o altă antologie continuând o serie remarcabilă (este al șaselea volum!), care a înfăptuit istorie în ceea ce privește relațiile româno-australiene (și nu numai!). Iată ce declară în scurta prefață:
„Pentru o perioadă în care judecățile de valoare au devenit necesare într-o măsură mai mare decât obișnuiam să descoperim în viața cotidiană, credința, speranța și dragostea își/îți rediscută, ca sistem de virtuți, locul lor în literatură, drept formă, sens și conținut. Avem nevoie, chiar și numai pentru un moment, de un punct de reper la care să nădăjduim pentru viitor și pe care să îl lucrăm în lutul prezentului.
„Stay a while” ne vorbește, așadar, despre o reîntoarcere scurtă, dar concretă, la iubire, în contexte, puncte de vedere și iluminări definite de spiritul uman copleșit de dorința perfecțiunii.” (p.7)
într-adevăr, Iubirea ne apropie de perfecțiune, mistic sau nu, după cum ar spune antologatul Petru Ioan Crețu, „Dragostea e picul de dumnezeire pogorâtă în noi de către Dumnezeu” (din contribuția sa am ales un mic fragment din ADAGIO: „întotdeauna mi-au plăcut umeri tăi triști/ brațele atârnând a lene obosite de nuntă/ buzele crăpate de dorință/ pielea nădușită cum mirosea mereu a frumos a femeie/ încăpeai toată în sufletul meu/ așa cum dormeai într-un colț/ cu capul rezemat de liniștea din mine…” (p.199)
Momentul liric al lui Marius Chelaru, selectat din volumul „Sat părăsit”, Ed. Timpul, Iași, este prefațat de aceste rânduri, care luminează altă dimnesiune a iubirii:
„Sunt locuri în care amintirile despre oameni dragi sunt atât de limpezi, de parcă ai fi într-un prezent continuu în care totul este într-un illo tempore, și simți atât de vie o prezență încât ai vrea, parcă, să rămâi acolo. Simți, parcă, prezența unei persoane dragi. Astfel de experiență aparte am trăit într-o casă de care mă leagă multe, și care pentru mine înseamnă dragoste, copilărie, siguranță și frumusețe.” Și iată un fragment din „Casa”, dedicat mamaiei: „În camera mamaiei totul a fugit de timp/ Dulapurile de zestre din lemn de trandafir/ furculița mea de cînd eram copil și lumea nu era orfană/ Poate și privirea mea legănată/ de icoană pe cînd cătam zîmbetul Fecioarei/ să mă-nvelesc cu el/ de tabloul cu Pacu/ călare pe calul încă ne-naționalizat/ căutînd să înfrîngă peste vreme spațiul în vreun fel/ (…)/ Tălpile noastre au lăsat demult curtea singură/ doar umbra mamaiei mai șade într-un colț de seară/ țese covoare din amintirile și zâmbetele noastre/ sădite ca lumina în iarbă// Casa/ bătrână și fărâmată de cutele înserărilor/ nu mai picură copii în livadă// vântul trage continuu să moară/ arzându-și degetele în cenușa zorilor veșnici// timpul seamănă mereu cu el însuși între dulap sobă și ușă…” (pp.78-79)
Romeo Aurelian Ilie își prefațează și el primul poem astfel: „How do I see love? For me, love is everything, it is the supreme form of life, it is the best connection we can have with God and with each other.
In poetry, I have always sought to restore love to its divine dimension.” Iar poemul este un fel de cădere din re-„numele” pe care și l-a format din inițialele sale (R.A.I.!):
„CĂDEREA DIN RAI – Lumina/ era nouă și pură./ niciun rid,/ nicio cută,/ niciun colț îndoit./ Tu însă erai/ mult mai frumoasă/ mai vie/ mai reală/ mai de iubit./ Am îndrăznit să te doresc…/ Atât îmi amintesc/ de dinainte/ de a cădea/ în chip/ de/ fulger/ pe pământ.”
Melinda Smith intră și ea în dialogul despre iubire: „Love is the simplest and also the most difficult thing. For me it consists in seeing what is really there, in all its bewildering and astonishing complexity. Seeing and accepting. Nothing simpler. Nothing more terrifying.”
Mihaelei Cristescu i-a trebuit și curaj (Armanda Filipine are un poem în antologie care se intitulează chiar așa, care începe cu „nimic nu e/ atât de roz/ încât să merite/ renunțarea la felia/ de cer/ împletiti cu sânge/ și la bucuria/ clipelor/ privite ca daruri…”, p.149), dar mai ales iubire, pasiune pentru tot ceea ce înseamnă literatură („… să fie îndrăgostită de Homer…”, veți vedea la final de unde este citatul!), un alt nume, de fapt, al iubirii dintre oameni. Tânăra Lena Chilari nuanțează: „Iubirea este esența existenței mele și a faptului că am ales să rămân vie până acum.” („un pulover tras peste trupul jumulit/ nu poate lipi cioburile de sticlă sudată/ cât am fost singură/ m-am trântit într-un trup care nu-mi aparține/ stația siretului este stația pierzaniei/ când ai vrut să adormi/ m-am lipit de brațul tău/ când ai murit/ ai ajuns în liniaritate cu plămânii/ atacați de gaz portocaliu/ când m-ai strigat/ ți-am furat căldura corpului/ și am plecat/ să fii cu cineva și să crezi că va dura/ o veșnicie e o prostie/ umană care nu dispare/ niciodată”, p.66), Marius Grama introduce și Nebunia în ecuație, ca o artă, este drept (…„orice naștere e trecută prin filtrul unei dureri vecine cu nebunia/ și probabil/ orice moarte”, p.71)
Desigur, ca o bună gazdă, ca o călăuză atentă, la final, Mihaela Cristescu, care încheie cu un grupaj de trei poeme care au ca moto, totuși, cuvintele „What we love never dies”, atrage atenția că, practic, nimic nu e simplu, că profeții pot avea și voce de… sticlă sau de pahar spart, că prietenia poate fi… complicată, arta de a crede cerând, pe lângă iubire, răbdare, iertare, bunăvoință, copilări(r)e, candoare, îmblânzire (chiar și de dragoni și de vulpi)!
Am subliniat aici prezența poeziei, vom reveni și cu amănunte despre proza-icul acestui volum care începe cu un moto din Irving Stone, „The Greek Treasure”:
„Ajungând acasă, Sofia intră pe ușa din față, rar folosită, care o ferea de privirile familiei și ale onoratului oaspete, așezați afară, în grădină. Cum stătea cu mâna pe clanță, chibzui, șovăind: să intre în casă? sau să meargă să facă pe dată cunoștință cu bărbatul cu care familia ei dorea s-o mărite? Nu se putea hotărî.” (p.12, Comoara grecilor. Sofia și Heinrich Schliemann, roman, în traducerea Doinei Racoviceanu, Polirom, 2014 – în antologie este citatul din engleză, o ediție a cărții din 1976, apărută la New York)
Poate un fragment cam abstract, dar care ne trimite la acel Homer de mai sus, ca și la un etern Tolstoi: trăim acum Războiul și pacea cu pandemia, Troia noastră se poate întinde de la București la Sydney, de la Brăila și Galați la Perth, via Constantinopol (Daniela Andronache scrie emoționant despre Catedrala Sfânta Sofia, pp.57-60), scriitorii au datoria de a scrie epopeele care vor orienta arheologii de mai târziu! De a scrie iubind!
Mulțumim, Mihaela Cristescu & S.E. Crawford! Mulțumim cu toți ochii, Luminița Șerbănescu!
***
***, Stay a while: Romanian/Australian anthology contemporary poetry & prose: 54 writers/ edited by Mihaela Cristescu & S.E. Crawford, Ed. Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2021
