Institutul Francez din România organizează pe 18 şi pe 19 martie două evenimente dedicate rolului femeilor în domeniul ştiinţific.

Pe 18 martie 2020 va avea loc vernisajul expoziției „Infinités Plurielles” semnată Marie-Hélène Le Ny. Expoziția, organizată în parteneriat cu L’Oréal România, va prezenta 30 de portrete de femei din domeniul științei: chimie, biologie, matematică, (astro)fizică, drept, istorie, climatologie, informatică, economie, geologie, medicină, filosofie, sociologie,tinere cercetătoare, profesoare sau inginere care povestesc cu pasiune cele mai recente și uneori cele mai uimitoare cercetări din lumea contemporană.

„Infinités Plurielles” doreşte să dea o voce femeilor recunoscute în domeniul științific, care auambiția de a schimba frontierele, de aîmbogățischimburile de idei și bune practici și de a alimentadezbaterea în jurul egalității de șanse.
Pentru a acționa în favoarea egalității, expoziţia promovează combaterea discriminării împotriva femeilor în educație și cercetare și sprijină studiile de gen. Expoziţia face vizibile femeile care urmează cariere științifice, chiar dacă aceste carieresunt considerate de cele mai multeori drept rezervate bărbaților.

Program

18:00 – 18:10 – Discurs de bun venit: Doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România

18:10 – 18:20 – Discursul doamnei Mihaela ANDREIANU, secretară de stat pentru egalitatea de șanse

18:20 – 18:30 – Discursul doamnei Vanya PANAYATOVA,CEO L’Oréal pentru România şi Republica Moldova şi directoare generalăde operaţiunipe pieţele din zona Adriatică-Balcani

18:30 – 18:40 Intervenția doamnei Laura CALMORE, vice-preşedinte Digital Women’s Day

18:40 – 19:00 – Mărturii despre femeile din domeniul științific „L’Oréal Women in science Prizes 2019”, Marie-Hélène Le Ny (fotografă, autoarea expoziției), mesaj video din partea Angelei SUTAN, directoare de cercetare în laboratorul LESSAC, Laborator de experimentare în Știinte Sociale și Analiză comportamentală19:00 – 20:30 – Cocktail

Posibilitatea de a participa la un eveniment francofon:
20:00 – 22:00 – Întrecere oratorică între ambasadorii francofoni și studenții Colegiului juridic franco-român de studii europene (are loc la ARCUB)

Pe 19 martie la Universitatea din București, în intervalul 14:30 – 15:45 va avea loc conferința „Cum să consolidezi reprezentativitatea femeilor în știință?” în cadrul căreia va fi dezbătut locul femeilor în sectorul digital.

Vor participa:

Doamna Laura CALMORE, care își va prezenta manifestul pentru locul femeilor în sectorul digital

Doamna Dr. Ionela BALUŢĂ, profesoară universitară în cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București

Doamna Dr. Anca DOHOTARIU, conferenţiară universitară în cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București

Doamna Dr. Oana BALUŢĂ, conferenţiară universitară în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București

Doamna Dr. Anca DINU, lectoră de științele limbajului la Universitatea din București

Domnul Dr. Liviu DINU, profesor în cadrul Facultății de Matematică, Universitatea București

Doamna Dr. Luciana GHICA, conferenţiară universitară în cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București

Doamna Dr. Iana LEUŞTEAN, profesoară universitară în cadrul Facultății de Matematică, Universitatea din București

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura