„- Vasile, pe unde se intră?
Pe scări, în stânga! Cum, tu n-ai fost niciodată aici?”
Ce nu știe Vasile e că eu chiar nu merg în baruri! Că n-am timp! Și nici n-am fost niciodată amatoare de socializări de tipul „la un pahar de vorbă”. Tocmai ce-am făcut o mărturisire în direct.
Dar dacă am ajuns în Londophone e pentru că era Tatiana acolo. Și Vasile!
Tatiana Țîbuleac și Ioana Revnic
Ce nu știam e că o să mă simt ca într-o familie extinsă (ca să folosim termenii dragi mie și lui Vasile). Am găsit-o acolo și pe Ioana Revnic, după care a apărut Romina Hamzeu, stai că apare și Dan Ciupureanu. Mai vine și Rozana! O, Doamne, câți dintre „ai noștri”!
Romina Hamzeu
Cu Tatiana Țîbuleac trebuia să mă întâlnesc față-în-față”. Chiar trebuia! Și nu pentru a-i lua interviu (o să facem și asta, dacă e cerere). Ci pentru că e printre puținii scriitori pe care am vrut să-i cunosc. Eu nu fac parte din categoria fanilor, a celor care fac colecții de cărți ale unui autor, care au caiete întregi cu decupaje din reviste (mă rog, vorba vine, azi nu cred că mai face cineva așa ceva) sau care-și urmărește până la obsesie scriitorul/artistul preferat. Separ foarte clar între persoana publică a scriitorului și alter ego-ul său, cum la fel de bine știu să nu confund scriitorul cu unul sau altul dintre personajele cărții; n-am dezvoltat niciodată idiosincrazii, ba din contra. Am ținut să precizez toate acestea, tocmai pentru a înțelege și mai bine de ce trebuia să mă văd cu Tatiana Țîbuleac.
Dan Ciupureanu
Eu știam cum scrie încă dinainte de apariția cărții Vara când mama a vut ochii verzi; intram când și când pe blogul ei, pentru că acolo găseam frânturi necosmetizate, ba uneori cu tăieturi ascuțite sau cu scrijelituri care aproape că-ți intră în carne citindu-le, frânturi din cotidianul ei parizian, dar un parizian care-și are obârșia într-un acasă ce va rămâne pentru totdeauna așa. Biografia ei socială este una la vedere, tocmai pentru a-și proteja fragilitatea; e riscantă opțiunea ei, dar pare că până acum n-a dat greș. Și tocmai de aceea am vrut să o cunosc; după cum vedeți nevoia s-a manifestat încă dinainte de apariția primului ei roman.
Între timp, pare că se apropie vertiginos apariția celui de-al doilea. Ea are foarte multe evenimente literare (mă rog, nu atât de multe pe câte ar avea nevoie) la care cucerește și dinamizează cu o lejeritate câștigată în anii de televiziune. Ieri seară, în Londophone am văzut asta „în direct”; deși avea emoții, dialogul dintre ea și Vasile Ernu, amfitrionul Literaturii la zi, s-a înfiripat ca și cum ar fi avut scenariul scris cu mult timp înainte. De fapt, cei doi n-aveau nici măcar o simplă foaie în față, întrebările au venit de la sine (cum altfel să începi dialogul decât plecând de la o mică prezentare a autoarei, dat fiind că de față erau și persoane care nu-i știau evoluția), răspunsurile au fost spontane, calde și pline de umor. Și vorbesc de acel umor atât de rafinat, care este rar de găsit în spațiile publice de la noi, din motive pe care nu le expun aici. Oamenii au stat și în picioare doar pentru a-i vedea, nu doar auzi pe cei doi; au vrut să micșoreze cât de mult le era permis distanța dintre ei și vorbitori, știind că o astfel de ocazie nu vor mai avea prea curând. Au fost multe mărturisiri, legate de formarea ca intelectual a Tatianei, valorile după care se ghidează în viață, care sunt oamenii care au contribuit covârșitor la educația ei etc.
Mi-au plăcut foarte mult oamenii care au venit acolo; frumoși, calzi, un public pe care și l-ar dori oricine, indiferent în ce loc ar fi evenimentul. Oameni care păreau se cunosc de-o viață, dar care erau discreți în manifestări, care nu doreau să monopolizeze sau să epateze, căci vedeta serii era ea, Tatiana, și nimeni altcineva.
Mi-am încărcat inima, de data asta inima, cu emoții cât să-mi ajungă…. nu știu până când, dar tare bine ar fi ca următoarea întâlnire dintre mine și Tatiana să aibă loc cât mai aproape de ieri seara. Și da, aștept noul ei roman ca pe o pâine mare, aburindă și cu mirosul de acasă.
Credit foto: Dan Ciupureanu
Cu Vasile Ernu mă văzusem și la prânz, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației; acolo le-a vorbit studenților despre Trilogia Marginalilor. A fost cu adevărat o experiență să-l revăd și seara, dar în altă companie. Și-mi pare bine că relația (eu i-aș spune prietenie, dar nu știu dacă și el ar folosi același cuvânt) dintre mine și el se întărește pe zi ce trece și pare că se transformă în ceva de povestit nepoților.
Să mai vii, Tatiana, la București! Că avem ce ne spune una celeilalte! 🙂
