Pe 7 martie la Teatrul Excelsior din București a avut loc premiera spectacolului Amerika după Franz Kafka, în regia lui Geirun Țino. Un bun prilej să-i adresez câteva întrebări, mai ales că el nu locuiește în România.

M-am dus la teatru în duminica de dinaintea premierei și i-am găsit pregătind de zor scena. Viitorul meu interlocutor era prins într-o discuție cu unul dintre oamenii de scenă în legătură cu o înclinare de doar 3 mm a elementului de decor din spatele scenei. Și mi-a plăcut maniera de a discuta, pe un ton cald și jos, la care se adăuga și o oarecare febrilitate dată, probabil, de repetiția care urma. Între timp, a apărut și cineva din regia tehnică, au lămurit foarte rapid ceva legat de o intrare a unuia dintre cei doi actori, pentru ca imediat după aceea să intrăm direct în dialog. Deși scurt schimbul de idei dintre noi, zic că e o excelentă cale de a vă deschide pofta de a merge să vedeți Amerika!

Pentru cei care nu vă știu backgroundul cultural și artistic, în primul rând numele dvs. s-ar putea să atragă atenția. Este clar că veniți dintr-o comunitate de….

Nu vin dintr-o comunitate, mama a fost austriacă, vieneză. Și, mă rog, comunitatea era formată din două familii (și râdem amândoi).

Am înțeles, deci veniți dintr-o familie cu multe…

Nu cu multe, dar sănătoase!

M-am născut în Brăila și aici, după știința noastră, nu erau decât două familii de sorginte germană. Dar da, erau greci, turci, lipoveni, chiar și unguri.

Și au mai fost și… chilieni. Erau veniți cu vapoarele, de fapt nu știu dacă au venit cu vapoarele sau înot. După ce l-au dat jos pe Allende, au fost o serie de comuniști care s-au refugiat în Europa și au fost împărțiți între diferitele țări din blocul comunist. Nu știu câți a primit România, dar știu că în Brăila au apărut două blocuri construite special pentru ei.

În Galați era un cartier denumit „La Francezi”, de fapt cred că și astăzi i se spune la fel; erau francezii care au venit să construiască combinatul siderurgic.

Credit foto: Nona Rapotan

Credit foto: Nona Rapotan

 Ce-ați luat cu dvs din Brăila  când ați plecat în Austria?

O boccea.

Și atât?

Și multe speranțe.

Pot să vă întreb ce-ați pus în boccea?

Puteți să întrebați pentru că merită. Erau trei cărți. Deci, era un geamantan destul de mic, în care aveam „Procesul” lui Kafka, „Demonii” lui Dostoievski și Biblia.

Acum, revenind la Kafka: mie, personal, nu mi s-a părut niciodată demodat; e abordabil din multe unghiuri de vedere, cu multe soluții scenografice; de ce ați ales varianta cu doi actori?

După cum știți, romanul nu a fost terminat și nici măcar închegat. E cel mai dezlânat. Era pe capitole; care capitol vine după care, ce bucăți ieșeau dintr-un capitol și intrau în altul nu avem de unde ști. Max Brod, cel care a făcut cunoscut romanul, n-a avut de unde ști cu exactitate. Știa doar din povestirile pe care Franz i le-a spus, iar romanul este primul început de Kafka și rămas neterminat până spre sfârșitul vieții lui. Deci, l-a urmărit povestea asta; din ce motive însă, nu știu. Asta face ca romanul să fie destul de dezlânat, cu întâmplări care nu par a se lega; n-aș putea spune că există o poveste în adevăratul sens al cuvântului.

Da, n-are un fir narativ propriu-zis.

Există o situație inițială, care declanșează acțiunea, dar care nu este urmărită ulterior.

Cum este la „Castelul” sau la „Procesul”, unde regăsim acea ciclicitate atât de specifică lui Kafka.

Atunci am avut nevoie, cu atât mai mult că era vorba de o dramatizare, de un numitor comun, de cineva care să închege toate fragmentele astea și să creeze, dacă privim de sus, un puzzle din care să se înțeleagă ceva. Acesta a fost motivul pentru care am imaginat un personaj, care trece prin toate secvențele descrise de Kafka și care adună în el, cu o anumită motivație, practic tot suportul ideatic al romanului.

Se vorbește foarte mult astăzi despre migranți (ca proces, dar și ca număr de persoane antrenate în acesta, ba s-a renunțat și la particulele i sau e din fața cuvântului). Kafka nu cred că s-a gândit că acest proces va lua o astfel de amploare, dar … aș vrea să știu dacă, atunci când ați gândit personajele ați avut în vedere antiteza dintre cel venit/nou-sosit și cel care este acolo.

Nu, nici nu este vorba despre așa ceva în roman.  Este vorba de doi noi-veniți. Unul dintre ei cu o anumită istorie pe pământul american, o istorie care l-a deziluzionat și care a ajuns să-l facă să dezavueze societatea americană sau, mă rog, grupurile sociale din care el a ajuns să facă parte sau în care a ajuns să fie acceptat și un imberb de 17 ani, care vrea să cucerească America și care vine cu o traistă plină de visuri, încercând, ca orice migrant, să și le trăiască.

Credit foto: Nona Rapotan

Credit foto: Nona Rapotan

Dvs. vă considerați migrant?

Da, am fost migrant încă din clipa în care m-am născut. Și am fost așa pentru că am învățat limba română în grădiniță și școală. Nu cred că mai este nevoie să mai adaug ceva.

Din perspectiva dvs. de migrant, nu știu dacă o considerați plăcută sau neplăcută, este o vârstă potrivită pentru a emigra?

Da, cred că este! În primul rând, cea mai bună vârstă pentru a migra este înainte de școală, pentru că atunci limba țării sau a comunității în care te dezvolți va deveni prima limbă. De exemplu, pentru mine limba română a devenit limba maternă, deși nu ea este limba mea maternă. Ori așa, ori la pensie.

A, deci după ce ți-ai făcut toate planurile, ți-ai aranjat tot, poți migra.

Da, sigur că da. Nici nu mai poți folosi termenul de migrare în acest caz.

Din perspectiva asta, este evident că imberbul ar avea cele mai multe șanse să-și vadă visurile împlinite.

Absolut. Dar acum, noi nu știm la ce vârstă a emigrat compatriotul lui, dar este sigur că este un perdant. Este sigur pentru că nu și-a văzut împlinite visurile.

Care este mesajul pe care vreți să-l transmiteți spectatorilor prin intermediul acestei montări?

În primul rând, aș vrea să spun: nu vă lăsați, indiferent de greutăție, durerile, insatisfacțiile și rănile pe care vi le prilejuiește întâlnirea cu o lume total străină; nu vă lăsați! E o luptă nu doar de supraviețuire, ci o luptă de a te dovedi. O luptă care se poate duce și peste hotare, dar și acasă la tine. Aceste este motivul pentru care este generalizabilă povestea lui Kafka.

Ce le-ați recomanda să ia în traistă, dacă ar fi să plece?

La fel ca și micul nostru Karl, cât mai multe visuri. Cât mai multe, pentru că viața înseamnă în primul rând a-ți stabili niște scopuri. Dacă scopul este mic, atunci și viața ….

Dacă el este mic, poți să-l îndeplinești și aici, nu cred că e neapărat nevoie să pleci.

Da, poate condițiile nu-s tocmai cele mai bune și avem exemple nenumărate de oameni care demonstrează că este dificil să le atingi aici, acasă,  chiar dacă sunt mici.

Eu cred în sintagma homo universalis, pentru că avem o istorie care ne leagă, în ciuda tuturor dificultăților, și mai cred că am putea să trăim, cu minime cunoștințe de limbă care sunt absolut necesare, oriunde în Europa. Cred că ar fi mult mai complicat în Asia sau Groelanda, de exemplu.

Ca să încheiem în notă optimistă… cum a fost colaborarea cu cei doi actori?

Chiar că trebuie să o încheiem într-o notă mai mult decât optimistă! Pentru că am întâlnit aici o adevărată echipă; de la directorul teatrului până la oamenii de scenă, inclusiv portarul, toți sunt prietenoși, săritori. Nu am decât cuvinte de laudă și mai cu seamă pentru faptul că sunt exigenți. Nu peste tot sunt exigenți! Am lucrat în mai multe teatre din România și acum, și înainte de 1989, dar aici, chiar și la oamenii de scenă am găsit această calitate, exigența.

Eu nu pot decât să confirm cele spuse de dvs și să vă urez succes la premieră!

 

„Amerika” după  Franz Kafka

Traducerea și dramatizarea:  Geirun Țino

 Distribuția:
Pictorul ambulant: Dragoș Spahiu
Karl Rossmann: Mihai Mitrea

Regia, scenografia și ilustrația muzicală:  Geirun Țino

Foto: Vlad Catană

Durata spectacolului: 1h 15 min 

Data premierei: 7 martie 2018

Recomandare: 14+

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura