Când 3 e mai mult decât o cifră

Când vine vremea unei celebrări nu știu cum se face, dar mie îmi vine să fug. De cele mai multe ori o și fac. Cei apropiați știu că nu le am cu seratele dansante, cu petrecerile nici atât. Am ajuns să-mi dozez foarte bine ieșirile, pentru că vreau să împac cât mai multe planuri, să văd și să povestesc celorlalți despre spectacolele urmărite, evenimentele la care particip sau proiectele culturale cu adevărat inovative.

Am încercat în cei trei ani de Bookhub să imersez în lumea culturală a Bucureștiului și să fac cumva să mă orientez din mers, astfel încât să decelez cât mai repede posibil între ce e cu adevărat important/bun/frumos și ce nu, eliminând pe cât posibil timpii morți/pierduți și drumurile care nu duc nicăieri.

Dacă am reușit sau nu să dezvolt proiectul Bookhub.ro de când am preluat coordonarea? Eu zic că au început să prindă contur ideile mele și, cu ajutorul celor din echipă, să dau cititorilor un instrument, da, cred că am folosit corect termenul, un instrument care să-i ajute să aleagă. Căci, nu-i așa, trăim într-o lume în care desființăm trecutul și o luăm în fiecare zi de la zero, de parcă noi ar trebui să tot inventăm roata. Și, nu știu dacă v-ați dat seama, dar în toate abordările noastre se vede fundamentul. E un aspect la care țin foarte mult și de la care n-o să mă abat niciodată. Nu există cronică pe site care să nu fie corect argumentată; nu există relatare de la un eveniment sau altul care să nu aibă o doză consistentă de obiectivitate. Și, ceea ce pentru mine contează cel mai mult, toate articolele de pe site ascund în spatele rândurilor o documentare solidă. Este, cred, ceea ce ne-a adus în prima linie a site-urilor culturale serioase. Și care contează. Și asta nu o spun eu, coordonatorul proiectului, ci cei cu care interacționăm, fie că sunt cititori, fie că sunt scriitori, actori, regizori, muzicieni, oameni de cultură, într-o singură sintagmă. Nu credeam că o să ajungem aici atât de repede, eu îmi propusem un orizont de timp de maxim cinci ani, dar dacă s-a întâmplat mai devreme e doar pentru că oamenii care contribuie zi de zi la tot ceea ce înseamnă Bookhub.ro sunt de o calitate umană rar întâlnită, la care se adaugă nivelul intelectual, cultural și critic cu mult peste ceea ce numim în mod obișnuit medie.

Evident că există fluctuații în ceea ce privește membrii echipei. Unii au stat foarte, foarte puțin, alții au plecat după doi ani, dar miezul echipei a rămas. Și nu o să-i numesc aici, pentru că nu fac pomelnic. Cert este că în jurul lor noii veniți și-au găsit repede locul și, în timp, am format ceea ce se numește o comunitate. Nu ne cunoaștem fizic cu toții între noi, cred că sunt singura care m-am întâlnit în spațiul public cu aproape toți, dar asta nu impietează prea mult asupra calității relațiilor dintre noi. Se muncește într-un ritm destul de ridicat, având în vedere ce „job-uri” avem, pentru că altfel n-am putea trăi. Da, este momentul să vă readuc aminte că Bookhub.ro este un proiect cultural 100% nonprofit. Deocamdată, vedem ce ne rezervă viitorul. Evident că ne-am dori o răsplată pentru ceea ce facem aici, numai că n-am găsit încă un Mecena care să ne iubească și nici timpul necesar pentru a gândi ceva concret în acest sens.

Funcționăm ca o comunitate, nu ca o echipă. Ne știm potențialul, ne criticăm reciproc ideile/pozițiile, ne deconstruim argumentele până găsim cea mai bună formulă. Eu citesc „la prima mână” tot ce înseamnă articol scris de colegi. De multe ori am adevărate revelații când le „corectez”, iar și de mai multe ori mă invadează starea de bucurie nemărginită: că-mi sunt colegi, că-mi sunt aproape, că eu sunt prima care le citesc textele. Nu am timp să-i laud, nu le spun la fiecare cronică „Bravo, ce tare ai fost!”, iar de multe ori nici nu le spun ce corecturi le-am făcut pe text. E un fel de modus vivendi acceptat sine die: nu ne batem la cap unii pe ceilalți, nu ne stânjenim inutil, pentru că timpul e prețios și preferăm să-l consumăm citind cărțile bune, vizionând filmele și piesele de teatru cele mai bune etc.

Ce-am mai reușit în ultimul an este să aduc în echipă oameni din alte locuri decât București. Bine, îl aveam pe Petru Țincoca, din Tulcea, care în ultima perioadă este mai puțin prezent (din motive obiective) încă de acum doi ani, la care se adaugă nucleul gălățean: Doru Căstăian, Adi Secară, Andrei Velea. O mai aveam pe Viorica Stăvaru de la Dobreta Turnu-Severin.. Dar… acum avem o colegă din Cluj-Npoca, o alta din Iași, o a treia din Oradea, un coleg din Botoșani și, nu în ultimul rând, avem nucleul basarabean, la care țin foarte mult: sunt patru fete, una mai sclipitoare ca cealaltă, culmea, cu profesii extrem de tehnice/nonumaniste, care au inteligențe peste medie cu mult și posedă o capacitate de argumentare rar întâlnită. S-au adus una pe cealaltă și îmi pare tare bine că, deși au familii și joburi acaparante, reușesc să citească cărți grele, dificile și să ne povestească și nouă despre ele.

Mi-am dorit enorm să transform site-ul dintr-un site dedicat exclusiv cronicii literare într-un adevărat blog cultural. Și am avut certitudinea că începe să se vadă asta când am primit de la cineva, care acum ne este colegă ,următorul răspuns la întrebarea: „De ce vrei să faci parte din echipa noastră?”:

 „M-a atras faptul că sunt cronici la cărțiile care au apărut de curând, semnate de autori români. Fiind din Iași, n-aș putea spune că sunt interesată de evenimentele care au loc în București, însă relatarea lor creează o atmosferă anume, alături de cărțile și interviurile consemnate. Ești ca într-un salon în care întâlnești autori, auzi despre un spectacol, poți cunoaște un editor. Odată intrat pe site, ai senzația că ești într-o mică lume în care se desfășoară diverse lucruri/evenimente. Dacă ești interesat să fii informat, ca să vezi la ce specatcol vrei să mergi sau ce carte să citești, bookhub.ro își face treaba, te ajută în acest sens.”

Nu există pentru mine bucurie mai mare (nu le iau în calcul pe cele ce țin de sfera intimității personale) decât cea a recunoașterii de la sine a ceea ce vrei să faci. Știu că  nu există multe astfel de site-uri în România, iar cele care există nu corespund întru totul standardelor mele (par infatuată aici, îmi asum afirmația!). Nici Bookhub.ro nu este încă acolo unde îmi doresc eu să fie; mi-aduc aminte acum că cineva (un actor) m-a întrebat, la un moment dat, de ce m-am apucat de cronică de teatru și dacă pot să-i dau câteva nume de oameni care scriu despre spectacole și care sunt pe placul meu. I-am dat și răspunsul la prima întrebare și numele. Ceea ce mă readuce la ideea enunțată mai sus: dacă am ajuns să scriu aici e pentru că am tot acumulat informații, idei critice și ce mai vreți voi și nu găsisem locul potrivit să le expun. Bănuiesc că și colegii mei gândesc cam la fel.

Ce este și mai frumos este că am început să contăm, iertată-mi fie licența. Unii dintre noi au deja cărți tipărite, vorbim la lansări de carte, în calitate de invitați, facem parte din diferite proiecte editoriale destinate promovării uneia sau alteia dintre colecții/cărți. Suntem în miezul acțiunii și acolo vom fi în continuare. Pentru că asta ne dorim. Și dacă am putut până acum să creștem, deci să depunem eforturi uriașe, de acum încolo o să ne concentrăm pe standarde; vrem doar calitate și asta presupune o abordare puțin mai critică a subiectelor asupra cărora ne concentrăm atenția.

Câștigul meu personal? Este dat de Întâlnirile cu oameni mari! Interviuri cu scriitori români și străini, cu regizori și actori îndrăgiți de marele public. Le-am căutat, le-am provocat! Mi-au dat energia de care am avut și am nevoie ca să merg mai departe, mi-au dat adrenalina fără de care n-aș fi putut intra în miezul acțiunii, mi-au dat emoție și … încă multe altele. Lor, reverență, pentru că m-au acceptat în preajma lor.

 Nu m-am decis în timpul scrierii dacă să optez pentru persoana I singular sau plural. Așa sunt și în realitate; oscilez permanent între un eu singular, care are nevoie de spațiul lui propriu și extrem de intim, și un eu plural, care aparține celorlalți. De multe ori, pare că eul plural câștigă mai mult în vizibilitate. Pare, am spus bine și mă opresc aici.

După cum v-ați dat seama, articolul meu pentru celebrarea celor 3 ani de Bookhub.ro e un fel de fragmentarium. Măcar acum să-mi permit luxul de a scrie astfel. Și dacă nu v-a plăcut, ei bine, de mâine încolo o să revin la stilul consacrat. 🙂

PS: e fără mulțumiri „standard”, da, pentru că știu sigur că dacă ați citit toate cele scrise până aici e doar pentru că sunteți deja parte din marea comunitate Bookhub.ro. Voi sunteți cei care ne determinați  să scriem. Oficial, site-ul a fost lansat pe 25 martie, poate că nu întâmplător și mă opresc, nu mai spun nimic.

Credit foto: Nona Rapotan @ Londophone