„Biologia credinței” de Dr. Bruce Lipton

În 1893, părintele geneticii, Gregor Mendel și mai târziu, în 1910, Thomas Hunt Morgan, au stabilit legile eredității, conform cărora anumite caracteristici sunt transferate, prin factorii ereditari, de la părinți la copii, și că acești factori controlează caracteristicile vieții unui individ. Cercetările au continuat în acest domeniu, iar în 1953 descoperirea și descrierea structurii și funcției dublei spirale a ADN-ului, materialul din care sunt făcute genele, a însemnat aflarea naturii factorilor ereditari. S-a considerat atunci că a fost descoperit secretul vieții, motiv pentru care mecanismele prin care ADN-ul controlează viața biologică au devenit dogma centrală a biologiei moleculare, care greu poate fi pusă la îndoială. Astfel, se afirma că un copil este sinteza celor doi părinți, a celor patru bunici, a celor 16 străbunici șamd. Cu timpul, s-a mai crezut că ADN-ul răspunde nu numai de caracteristicile noastre fizice, ci și că genele ne controlează emoțiile și comportamentele. Ceea ce însemna, după cum spune Bruce Lipton, că dacă te-ai născut fără gena fericirii, te poți aștepta să ai o viață nefericită.

În lunga dezbatere pe care oamenii de știință au purtat-o despre natură versus educație, având în vedere rezultatele cercetărilor relatate mai sus, balanța se înclina decisiv în favoarea naturii. Aceasta este o observație pe care Bruce Lipton, autorul cărții Biologia credinței (apărută într-o ediție aniversară la Editura For You, București, 2017), a făcut-o și a considerat-o o fatalitate pentru om. Bruce Lipton este un celebru cercetător și profesor american în domeniul biologiei celulare, care datorită descoperirilor sale cu efecte asupra vieții conștiente a omului a ajuns extrem de cunoscut și în noua spiritualitate. Cartea asupra căreia mă orientez în acest text popularizează știința revoluționară pe care Bruce Lipton, alături de alți cercetători, a dezvoltat-o: Epigenetica.

Atenția pe care Bruce Lipton a acordat-o studiului privitor la mecanismele prin care celulele își controlează fiziologia și comportamentul l-au ajutat să ajungă la o perspectivă radical diferită asupra mecanismelor vieții însăși. Astfel, el a constatat că viața unei celule este controlată de mediul fizic și de energie și nu de genele sale. Mergând pe un fir logic, a știut că dacă înțelege celulele individuale, atunci poate să cunoască și comunitatea de celule care formează fiecare organ și organism în parte. La fel cum, dacă știa că factorul care controlează celula în privința mediului este conștiința ei, atunci așa stau lucrurile și cu totalitatea celulelor umane. Caracterul vieții este, prin urmare, determinat de reacțiile noastre la stimulii din mediu, iar nu de gene. Dacă determinismul genetic nu este un adevăr științific, a concluzionat cercetătorul american, asta schimbă chiar perspectiva asupra destinului omului. De aceea Biologia credinței merită o deosebită atenție.

Lipton consideră că una dintre greșelile pe care le face, de sute de ani, medicina occidentală este că, atunci când evaluează sănătatea omului, separă mintea (înțeleasă ca energie) de corp (materie). Dar, spune el, modul nou în care înțelegem acum mecanismle universului ne arată foarte clar cum anume corpul fizic poate fi influențat de minte. Nu doar creierul este modelat de gânduri (de altfel, neuroplasticitatea este o realitate științifică acceptată în urmă cu doar câteva zeci de ani, la fel ca și epigenetica), dar acestea au efecte, măsurabile cu ajutorul instrumentelor de laborator, chiar și asupra felului în care funcționează fiecare organ al corpului nostru, de pildă pot activa sau inhiba proteinele producătoare de funcții ale celulelor. Fără să intru în amănunte, se pare că așa se explică purtarea timp de zeci de ani a virusului HIV de către unele persoane fără ca ele să manifeste boala SIDA; sau realitatea pacienților suferind de cancer în faze terminale, care și-au recăpătat viața prin remisii spontane; sau, de pildă, posibilitatea unor oameni fără instrucție specială de a călca pe cărbuni aprinși. Din cauză că aceste situații depășesc granițele teoriilor convenționale, oamenii de știință, care exclud contribuția voluntară a persoanei la vindecare, refuză să accepte rezultatele și consideră că în acele cazuri, eventual, a fost pus un diagnostic greșit.

Dacă cineva ar vrea să intervină acum și să contrazică totul afirmând că este o naivitate să credem că numai prin faptul de a gândi pozitiv putem să ne vindecăm sau să realizăm lucruri mărețe, autorul Biologiei credinței îi dă dreptate. Lucrurile nu sunt deloc simple, pentru că avem de-a face cu două componente ale minții, conștientul și subconștientul, fiecare cu funcțiile sale proprii, aparent separarte, dar interdependente. De apariția gândurilor pozitive se ocupă mintea conștientă, responsabilă de creativitate. Greul proiectului legat de felul în care gândim vine de la subconștient, care înmagazinează înregistrări de tip stimul – răspuns generate de instincte și experiențe învățate. Adică tot ce facem pe pilot automat, din obișnuința pe care o considerăm a doua noastră natură, ca urmare a rutinei, mentalitatea, este produsul subconștientului. Marea problemă e că mintea subconștientă derulează aceleași tipare de comportament la semnalele pe care le dă viața, în mod repetat, la nesfârșit, ceea ce o face să fie mult, mult mai puternică decât mintea conștientă care nu-și asumă forța pe care oricum o are. În această situație, dacă o intenție a minții conștiente diferă de programele subconștientului, cea care va învinge va fi mintea subconștientă. În această cheie putem să înțelegem de acum cuvintele Apostolului Pavel:

„Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc” (Romani 7, 19).

De aici, nevoia lucrului cu sinele pentru a produce o schimbare până în străfundurile ființei și, deci, până în ultimele celule, astfel încât tiparele de gândire care se manifestă ca un reflex să fie „pozitive”.

Chimia pe care o furnizează mecanismul sistemului limbic transmite niște semnale care sunt experimentate de mintea conștientă sub formă de emoții. Mai mult decât atât, mintea conștientă poate ea însăși să genereze emoții, care se manifestă prin eliberarea controlată a unor semnale cu rol reglator de către sistemul nervos. Adică, emoțiile nu apar numai ca răspuns la informațiile luate de corp din mediul înconjurător, ci, prin conștiința de sine, mintea poate folosi creierul pentru a genera molecule de emoție și a nu lua în seamă sistemul. Prin urmare, folosirea adecvată a conștiinței poate să aducă sănătatea într-un corp bolnav, iar nestăpânirea vâltorii gândurilor și lăsarea emoțiilor la îndemâna instinctului primar pot să îmbolnăvească un corp sănătos.

Ca să sintetizez, ar trebui să spun că mintea conștientă are capacitatea de a fi autoreflexivă – în aceasta constă forța ei. Ea poate astfel să sesiseze care sunt tiparele comportamentale ale minții subconștiente (care dictează comportamentul omului) și să aleagă să reacționeze la stimulii exteriori altfel decât i-ar dicta acele tipare. Această abilitate a minții conștiente de a schimba datele subconștientului (care nu e decât un dispozitiv de redare ce funcționează pe bază de stimul și reacție la stimul) este fundamentul liberului arbitru, zice Bruce Lipton. Lucrurile sunt foarte complexe, dar ceea ce ar trebui să reținem aici este că acele tipare – pe care mintea conștientă este datoare să le treacă în zona pozitivă, corectă, morală, superioară, să le metamorfozeze – sunt prejudecățile, mentalitatea, credințele noastre fundamentale. Starea noastră generală depinde de ele. Este o descoperire făcută de Bruce Lipton în laborator, când a constatat că sistemul nostru biologic le cere celulelor să urmeze instrucțiunile de la nivelul capului în tot sistemul nervos, chiar dacă acele semnale se află în conflict cu stimulii locali (p. 200). Înțelepciunea populară a concentrat într-o zicere simplă acest lucru: „De la cap se împute peștele”, avertizându-ne în acest fel, fie că rolul liderului este capital într-o organizație, fie că sănătatea minții condiționează sănătatea corpului.

Exemplul dat de Bruce Lipton în carte este efectul Placebo, cunoscut de toată lumea ca fiind credința că dacă ți s-a administrat o pastilă te faci bine, chiar dacă tu nu știi că acea pastilă era doar din zahăr. Dr. Lipton consideră că o denumire mai potrivită ar fi efectul credință, ca să sublinieze astfel faptul că percepțiile noastre, indiferent de natura lor, au impact asupra comportamentului nostru și asupra corpului nostru. El vorbește aici de existența unor resurse interioare fabuloase pe care le are omul pentru a se autovindeca. Sau pentru a avea o stare psihică bună. Cea care intervine în acest proces este mintea cu gândurile pozitive, cu încrederea, cu capacitatea ei de a fructifica resursele spirituale.

Dar efectul poate fi și invers, negativ; ba chiar e mai probabil și cu mai mult succes să urmărim reacțiile corpului la gândirea negativă, căci este direcția naturală în care se îndreaptă mintea. Acesta este efectul nocebo, care înseamnă că prin sugestionare negativă (pentru care, de regulă, nu trebuie să depui niciun efort, pentru că majoritatea credințelor populare, prejudecățile sociale etc. sunt negative) poți să-ți deteriorezi starea de sănătate a minții și a corpului.

Așadar, credințele controlează sistemele biologice – aceasta este vestea pe care ne-o dă știința, spunându-ne prin asta că de noi depinde ce credințe ne înrădăcinăm în subconștient, ca să fim ceea ce ne dorim, iar nu ceea ce hotărăște hazardul sau moștenirea genetică.

„Credințele acționează ca niște filtre pe un obiectiv și modifică felul în care vezi lumea, iar sistemul tău biologic se adaptează la aceste credințe” (p. 208).

La primul contact cu această informație, s-ar putea că ni se va părea o utopie un asemenea proiect de viață, având în vedere cât de solid sunt construite codurile genetice. Dar dacă mintea ne este limpede, instruită și conectată la sursa Vieții, la modelul (Chipul) după care omul a fost creat, îi putem, prin voință, spune ce să gândească și, așa, să hotărâm să facem altceva decât ne îndeamnă genele.

În Biologia credinței, Bruce Lipton urmărește să descrie cât mai detaliat cum se întrepătrund mintea și corpul, și cum medicina și cel care se gândește pe sine nu poate să le evalueze decât împreună. Datorită descoperirilor pe care dr. Lipton le-a făcut în urma cercetărilor revoluționare în domeniul biologiei celulare și a importanței acestora pentru fiecare persoană conștientă de valoarea sa în univers, cartea aceasta devine o lectură obligatorie. Este scrisă cu priceperea unui savant, cu rigoare științifică, bine argumentată, cu inteligență și umor, cu grijă pentru om, cu afecțiune pentru aproapele.

Se adresează în egală măsură mediului științific și omului simplu, dovedind preocupare pentru rostul practic al activității științifice, acela de a genera soluții revelatoare la problemele vieții. Esențial în ceea ce spune Bruce Lipton este să fim conștienți de puterea credințelor noastre pe care, dacă o recunoaștem, o putem folosi drept cheie a libertății. În acest fel, omul poate să facă din el ce vrea. Să învățăm cum să ne folosim mintea, acesta ar fi scopul vieții și secretul unei vieți împlinite.

Editura: For You