După debutul fulminant cu volumul „Între un coșmar și o fotografie frumoasă” (Casa de Pariuri Literare, 2020), Ana Paraschivescu (într-un fel o discipolă a Norei Iuga, dar nu absolut necesar!) se situează acum, tot liric, între un Bărbat (nu chiar ideal, dar poate visat de Kenzaburo Oe, cel cu „Femeia de nisip”, la care am scris cea mai scurtă cronică literară din toate timpurile: „Prea mult nisip și prea puține femei.”) quasi-universal și arena unui joc al foamei, pardon, al calamarului, pardon, al… ludicului quasi-suprarealist (penultimul poem este „jucătorul”!); în altă ordine, nu neapărat de idei, este într(e)-un vis frumos și alte 14 fotografii (sau filme de scurt metraj)… care pot fi ale unor bărbați de coșmar, dacă nu îi îmblânzești cum se cuvine.
Este drept că uneori nu se știe cine este vânătorul și cine vânatul (dacă este vorba despre un soi de vânătoare!), cert este că în primul text avem un inchizitor demn de Cocoșatul de la Notre Dame (sau de cel din filmul cu Goya și… Natalie Portman!), poate îndrăgostit sau poate că nu, poate doar pofticios ca Lecter, de o condamnată (poate vrăjitoare, poate că nu) la ardere pe rug (un săculeț cu unghiile ei este una dintre chei!), spectacolul coacerii, destrămării ei fiind memorabil (ca și săculețul menționat!)…
„Extraterestrul”, al doilea text, prezintă probabil un mascul de pe altă planetă (obscur din punct de vedere al bărbăției este și „Centaurul” din final de carte!) sau altă formă de organizare a materiei (și spiritului: „prin ombilic trece materia”, p.38) care poate da viață, finalul fiind, aproape normal, enigmatic: „oamenii ies din case/ urșii polari mor ei nu știu/ câțiva cu bărbi trag unul de picioare/ privește se leagănă”…
”Răzbunătorul” este aproape o fabulă, femeia-vulpe fiind aici, clar, un bărbat-vulpoi (dar poate totuși exagerez: vulpoii beau ceai de ghimbir?), poate cu ceva probleme de personalitate: „răbdător dă târcoale cotețului de găini/ are una preferată/ ea se sperie el se sperie noaptea se lasă/ numără posibilitățile/ taie crengi…”
Al patrulea text este tot cu unul care numără (parcă Ana Paraschivescu este o… mică prințesă care întâlnește, plecând de pe asteroidul ei, tot felul de regi, astronomi ș.a.m.d., câte ceva din candoarea lui Saint-Exupéry mai regăsindu-se, totuși, într-o carte destul de… dură!), ajungând până la Dumnezeu (aproape) când constată că trei steluțe nu îi ies la numărătoare!
„Nenuntitul” este sorescian, dacă vreți, cu umorul tipic oltenesc (că doar pe-acolo s-o fi îmbibat și Ionesco cu ceva absurd, satiric în ultimă instanță! Doar a fost prin Slatina până la vreo patru ani! Și și-a luat bacu’ la Craiova!): „stă alternativ pe două locuri/ întreabă răspunde/ un singur loc întreabă/ un singur loc răspunde indiferent indiferent/ scenariu simplu/ închide device-urile tăcere/ le deschide tăcere/ desenează un arbore/ întoarce hârtia e un fluture pe o creangă/ sub o floare nedesenată/ sau membrul unui iepure anesteziat/ marinat în vin vechi/ o carte se rostogolește de pe raft/ în cadă apa face spumă/ bule de aer se îneacă/ un sunet trece prin pereții circulari/ cravata e nefolositoare/ pătura un mormânt în care singurătatea/ doarme/ dezbrăcată”, finalul de aici dovedind că frumusețea poate fi și absurdă, a Absurdului, ceva aere de Michaux (sau de Urmuz) bătând dinspre ideea liric-rațională (sic!)…
Dadaist-cuminteobraznică, îl interpretează și pe Dali (pe firul oniric al obsesiei spaniolului pentru mântuire… prin artă) în „Spânzuratul”: „un fel de Christ mergând pe aer/ labele picioarelor mișcându-se lent/ copilul privește uimit tace/ bărbatul e mai înalt/ se mișcă imperceptibil/ liniște/ praful face în aer un fâșâit mic/ oile behăie/ un câine aleargă pe uliță/ femeia curăță ceapă/ el a reușit să tragă ziua pe sfoară/ lumina vrea să se dea la o parte/ vin ei/ strică perfecțiunea/ clipe precipitate/ miroase ca seara/ câmpul vizual e o lumânare/ un glas nedumerit/ ce face tata acolo sus”… Desigur, dincolo de umorul negru, intuim o poveste tristă care acuză un fel de lașitate… bărbătească, „Sociopatul” poftind în arenă, se pare, un ucigaș în serie (oare cel de la Caracal sau de pe-acolo?), „pisica” din final torcând explicații (de dat): „ aprins pisica vecinilor la el acasă/ sigur așa a fost// pisica mi-a mâncat un pește din eleșteu/ mi-a dat bacșiș m-a mângâiat m-a înjurat/ mi-a dat/ umbrela m-a împrumutat m-a”… „Fizicianul” nu este unul de-al lui Dürrenmatt , ci este un poem (și) despre sinceritate, fiecare fiind cu mărul lui, dacă mă/o înțelegeți!
Pe Ana Paraschivescu (să o înțelegeți!), care poate lua legătura (spiritism?) și cu Dante, ca să-l mai întrebe ce mai este prin iad (nu că aș fi sigur că este pe acolo, mai degrabă face naveta!), ca în „Lucrătorul”:
„pământul hlizește colți firavi în soare/ din adânc tropote valuri de sevă/ stp și așteaptă din iad ies ființe târâtoare ființe/ oarbe ființe elastice/ din tăcere va izbucni vuietul/ din miez va ieși pâinea/ va rodi vița va înflori lotusul/ știe așteaptă meditează/ mușchii privirea dor doare/ pământul mestecă prăjiturile/ un nechezat de cal stingher/ un cântec de petrecere aproape rodul/ amenință cerul să se rostogolească peste emisfere/ înghite scrâșnește scuipă în palme se ridică/ accelerează și plugul intră adânc în carne” (p.27)
O amenințare oarecare apasă asupra Întregului univers din carte, „Soțul”, othellinian, neputînd lipsi, batista da, înlocuită cu un șervet, poemul în sine, minimalizând… căsnicia (sic!), „Maharajahul” învecinat încurajând coarnele abundenței infidelității creatoare și eterna monarhie ca formă de guvernământ, cu mari sărbători în care se poate profita de câte un „grațios” („grațiosul” este antepenultimul poem):
„nici dansator nici instrumentist/ o roabă care merge pe vârfuri/ un obiect de iluminat/ o suveică de pe care se deapănă seara/ o placă de faianță la ofertă/ are nasul fin/ simte ce are de făcut/ capacitate infinită de combinații/ înțelege îngerii le știe obiceiurile/ îi asasinează înainte de orice încercare/ nu strănută niciodată/ nu face greșeli mai ales în amurg/ știe limba cucuvelelor/ o smulge o mestecă/ o aruncă pe furiș sub covorașul de la ușă/ ține secretele într-o cușcă mare cu cifru/ degetele îi alunecă precis/ înăuntru sunt ochi de pisică” (p.33)
„Jucătorul” la început pomenit este un fel de don Juan căluț de mare („el a rămas greu a fătat o iapă bălțată”), anti-super-erou („plantează scări în mijlocul oceanului pacific/ în livada cu pruni în ringul de dans/ cioburi de farfurii expuse în grădini suspendate/ leagă părul fetelor de stâlpii de telegraf/ se balansează notează cu precizie unghiurile/ mută aruncă schimbă/ își stoarce inima de negi/ inscripționează suveniruri/ prin ombilic curge materia” (pp.37-38)
Finalul este apoteotic, promițând… eliminarea alegerii ciorapilor în care umblă încălțată câteodată Poezia, o lume paralelă „fără vise fără perfecțiune”, la urma urmelor toți (bărbații) putem fi centaruri, să nu mai folosim mijloace de transport în comun, multe pot dispărea, multe pot fi interzise (precum „pasagerii de sex feminin” prin poezie, dar… ar fi păcat, mare păcat, unii critici nu-și pot imagina lumea fără poete, poetese, fără cuvintele lor, chinurile lor – pe care le pot provoca ș.a.m.d.)…
Claudiu Komartin amintește pe coperta a IV-a de „Spoon River”, volumul lui Edgar Lee Masters, ca figuri de comparațiune, ba chiar și de simbolistica jocului de tarot, noi ne mai putem gândi și la „Cimitirul din Săpânța”, volum de poezie cât o necropolă sau de Gerry McDonnell, cu volumul „Am auzit un evreu irlandez”, eroii Anei Paraschivescu fiind, de fapt, un fel de vii morți (nu morți-vii) ai imaginației/imaginarului, care sunt morți numai atât timp cât nu-i „citește-retrăiește” careva…
Excelentă grafica interioară a Aurorei Speranța, care, atenție, încearcă să reproducă ceea ce este în mintea oricărui bărbat (de nisip au ba): siluete feminine, ochi de femeie, dar și câte un centaur (centauriță?) deloc sau foarte tradițional, de jucat la un zar sau la mai multe!
Alea iacta est!
Se așteaptă replica masculină a femeilor de nisip! Sau poate tot cea a Anei Paraschivescu, dacă se va spune pas!
Bărbații noștri de nisip de Ana Paraschivescu
Editura: Aius
Anul apariției: 2022
