Vara aduce cu ea un timp aparte pentru lectură – e o plăcere să citeşti la firul ierbii sau pe plajă, acompaniat de cântecul valurilor. Atmosfera estivală învăluie cărțile, le conferă o savoare specială care mie cel puțin îmi amintește cumva de vacanțele din copilărie, ce păreau atât de scurte. Nu prea citeam eu cărțile înşirate pe lista de lecturi suplimentare primită la şcoală. Într-o vară, de exemplu, m-am luat la întrecere cu mama. Împrumutase o sacoşă plină cu cărți – romane de Agatha Christie şi Danielle Steel pe care le-am citit ca pe apă.
Vacanțele de-acum nu mai au izul copilăriei, dar pofta de carte este parcă şi mai mare. Aș citi mult, cât e ziua de lungă și noaptea. Și pofta mea este pe deplin justificată. Cu atâtea noutăți ce îmi fac cu ochiul, başca biblioteca ticsită cu noutățile restante ale altor ani, să tot citeşti. Nu-mi fac planuri stricte, dar mă tot gândesc ce mi-ar plăcea să citesc, iar când plec în vacanțe mai lungi sau mai scurte îmi umplu geanta cu cărți, pentru că mi-e greu să mă hotărăsc. Citesc mult şi în parc, având în vedere faptul că vara pot petrece multe ceasuri acolo.
Bagajul de lectură al acestei veri va fi unul foarte încărcat, după cum mi se pare. În primul rând, vreau să citesc Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr, o carte despre care s-a tot vorbit în ultima vreme și pe care a prezentat-o atât de frumos colegul meu Doru. E drept că pusesem de ceva vreme ochii pe ea, încă dinainte de a fi tradusă în limba română, iar laudele pe care le-a primit din partea cititorilor şi citatele pe care le-am prins din zbor au turnat şi mai mult gaz pe foc.
Apoi aş mai citi un volum de proză scurtă din noua colecție a Editurii Univers dedicată literaturii române contemporane – Clavecinul domnului Daumier de Cati Giurgiu; promite o atmosferă fantastică pe un fundal muzical. Am citit deja o altă carte din aceeași colecție, Salutări lui Troțki , de Dumitru Crudu şi am fost încântată. Este tot proză scurtă şi v-o recomand ca lectură de vacanță. Veți îndrăgi stilul inedit al lui Dumitru Crudu, ce îmbină ironia şi umorul amărui, zâmbetele şi tristețea. Povestirile sunt scurte şi surprind secvențe neobișnuite ale unor vieți obişnuite.
Abia aştept să citesc una din noutățile editoriale ale acestei veri ce mă va purta pe tărâmuri africane. Mi-a plăcut Râul care ne desparte, de Ngugi wa Thiong’o şi îmi doream să citesc A grain of wheat, dar ediția în limba engleză avea prețul cam piperat. A apărut de curând la Polirom tradusă în limba română – Un bob de grâu şi am sentimentul că o să-mi placă mai mult decât prima întâlnire cu scriitorul kenyan. Universul acela străin, plin de mituri și superstiții, peisajele ce îndeamnă la visare sunt perfecte pentru a fi explorate în timpul vacanței, măcar prin intermediul lecturii.
Contrar curentului majoritar, am tendința ca în vacanțe să citesc și cărți ce par mai dificil de parcurs, fie din cauza dimensiunilor, fie din cauza problematicii pe care o abordează. O astfel de carte mă va conduce pe urmele lui Gabriel García Márquez, în aromata Columbie. De mult vreau să citesc o biografie a acestui scriitor columbian de care mă simt foarte legată. García Márquez. Călătoria spre obârșie, de Dasso Saldivar pare a fi ceea ce căutam în acest sens și însuși Gabo afirma – „Dacă aș fi citit înainte Călătoria spre obârșie, nu mi-aș mai fi scris memoriile.” Care memorii, sub titlul A trăi pentru a-ți povesti viața, m-au fascinant când le-am citit și vi le recomand și pe ele. Am o slăbiciune pentru meleagurile sud-americane și, cum dorința de a călători se intensifică în timpul verii, mi-o satisfac citind.
O altă carte mai consistentă atât în ceea ce privește dimensiunile, cât și în privința temelor cuprinse în ea este Arhiva trădării și a mâniei, de Ion Vianu, de care m-am simțit atrasă de la prima răsfoire. Cele peste 500 de pagini pe care le are o plasează în rândul cărților care cer timp și concentrare, de aceea mi-am propus să o citesc în timpul verii. Romanul acesta explorează ultimul secol prin intermediul poveștilor unui bătrân care l-a trăit și care a păstrat în memorie o sumedenie de istorii individuale ce se suprapun peste cea universală.
Pentru momentele în care va fi mai greu să mă concentrez, mizez pe proză scurtă, ca să nu fiu nevoită să abandonez firul unei povești în care aș fi complet învăluită. Și cum visez de ceva timp să vad cum Pascal desenează corăbii, volumul lui Radu Niciporuc este primul care îmi vine în minte și pe care l-aș citi pe nerăsuflate la malul mării. Mă mai gândesc și la volumele de povestiri scrise de Mircea Nedelciu, pe care mi le-am luat de la Bookfest. Aventuri într-o curte interioară sau Şi ieri va fi o zi. Dar aş putea foarte bine să mă reîntorc în cadrul sud-american prin povestirile lui Juan Rulfo din volumul Câmpia în flăcări, căutând să regăsesc ceva din atmosfera lui Pedro Paramo, un scurt roman despre care am scris cu ceva vreme în urmă și pe care vi-l recomand cu drag.
Intenționez să citesc și Învoiala, de George Bălăiță, un roman de mici dimensiuni ce rescrie cumva Povestea lui Stan Pățitul a lui Ion Creangă, pentru că din când în când îmi place să citesc proză de inspirație rurală, să mă cufund într-un univers latent păstrat în străfundurile minții mele. Am răsfoit cartea și știu deja că o să-mi facă plăcere lectura ei.
Biblioteca mea seamănă tot mai mult cu un fel de librărie în care s-au adunat fel și fel de cărți. Dar nu toate se asortează la atmosfera diafană a verii. De aceea mă atrag mai mult acum cărțile ce au un fundal călduros, exotic. Şi munții au ecou, de Khaled Hosseini întrunește aceste elemente. Am citit celelalte două romane ale scriitorului afgan – Vânătorii de zmeie și Cetatea splendidă a celor o mie de sori și de atunci a devenit unul dintre scriitorii mei preferați. Toate cele trei romane ale sale sunt numai bune de citit în vacanță. Exotism și tristețe, arome și emoții, întâmplări tulburătoare ce te țin cu sufletul la gură și te bulversează.
Dacă voi simți nevoia unor pagini obscure în care frazele înfățișează umbre, mă voi îndrepta către una sau mai multe dintre cărțile scrise de Patrick Modiano. Flori de ruină sau Iarba nopților îmi sugerează doza de mister în care îmi place să mă cufund din când în când. Și cum la Modiano întrebările nasc nu răspunsuri, ci alte și alte întrebări, efectul special este garantat.
De-a lungul verilor trecute am reușit să citesc și cărți clasice din literatura română, ceea ce mi-ar plăcea să fac și anul acesta, într-o încercare de a recupera ceea ce n-am citit la vremea potrivită sau de a reciti cu alți ochi și cu altă minte romane de referință. În ton cu atmosfera estivală ar fi Europolis, de Jean Bart sau Pânza de păianjen a Cellei Serghi, dar pe acestea le-am citit destul de recent și încă nu simt nevoia să le recitesc. Pot însă să vi le recomand ca lecturi de vacanță, mai cu seamă dacă vă bântuie nostalgia mării.
Sunt multe cărțile care mă atrag, astfel că aceste așa-zise planuri cu siguranță se vor îmbogăți pe parcurs. Este posibil ca unele dintre cărțile menționate să rămână pe raft, în așteptarea momentului potrivit și altele, la care acum nici nu mă gândesc, să le ia locul, în funcție de inspirația de moment.
