Un volum de poezie semnat de Ion Agaci, Desculț. Pavaj proaspăt turnat
Sunt multe locuri ale tristeții în cartea lui Ion Agaci, o tristețe care vine din oboseală și precaritate, dublet eficient, pe care poetul și-l gestionează cu un soi de inocență copilărească prin care se raportează la lume („periferiile unei inimi naive”). Un film despre nebunia tinerească, marginalitate, sărăcie și lipsa banilor, a afecțiunii și, în general, a nevoii esențiale de înțelegere e aici, pe ritmuri indie la intersecția dintre Sufjan Stevens și M83, pe niște modulații care prind foarte reușit toată angoasa milenială, și nu doar atât. E loc, adică, în toată simfonia asta a disperării, orchestrată cu mult calcul și fără ieșiri dramatice, și de-o doză de înțelepciune bătrânească, prin micile glisări pe care poemele le operează pe marginea „timpului libertin”, a competiției dintre „inima musculoasă” vs. cea „nucleară” și, în general, prin toate modulațiile „inimii microfonice” pe care le prind textele. Sunt câteva din conceptele tari ale acestui volum care funcționează ca niște exerciții de respirație, și care vorbește pe o voce polifonică despre un puternic sentiment de inadecvare. Până la urmă, e aici o poveste despre singurătate – „apa de sub stratul subțire de gheață al unui lac de munte/ care nu-și schimbă niciodată starea” –, o poezie incisivă prin fragilitatea ei și felul în care se „dezbracă” & se lasă studiată, căci altfel Ion Agaci e un soi de (post) romantic animat mai degrabă de gesturi reflexive. În orice caz, emoționantă toată spirala asta descendentă a încrederii, cum o numește într-un text spre final, geografia asta a disperării mute care arde lent.
Andreea Pop
*
O povestire scrisă de Francis Godwin în 1638, Omul de pe Lună.
Traducere din limba engleză, studiu introductiv și note de Toma Sava.
Francis Godwin (1562-1633) episcop anglican, istoric, spirit științific și autor anonim al unuia dintre bestsellerele secolului al XVII-lea, Man in the Moone (1638). Istoria primei aselenizări într-o mașinărie propulsată de gânsaci oferă o contemplare a ideilor noii astronomii în aceeași măsură în care permite speculații teologice și avansează critică socială; o aventură fără satira vădită a lui Lucian și cu tot farmecul literar care lipsește Visului lui Kepler.
Dacă textul lui Godwin a fost un răspuns literar la întrebările filozofice aduse de dezvoltarea științifică a perioadei – undeva la expierea scolasticii, la intersecția dintre noua geografie a pământului și non plures mundi sunt – sau într-adevăr a fost programul spațial al englezilor din anii 1600, dacă prin asta se înțelege că „născocirea unei lumi pe Lună a fost poate un răspuns la o lume schimbată, o lume cu susul în jos, în care sistemele ierarhice, autoritatea, religia și sexul, precum și mișcările corpurilor cerești erau puse sub semnul întrebării” rămâne în mare parte o întrebare cu final incert, la fel ca și gloria pe care o căuta Domingo Gonsales.
Toma Sava
