Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău închide seria proiectelor culturale desfășurate în anul 2017 sub genericul „ImagiNație-Energia Culturii” și vă invită miercuri, 20 decembrie 2017, ora 17.00, Acasă cu Apostu”, la un eveniment de omagiere a sculptorului George Apostu.

Programul face parte din statornica tradiţie a instituției de a cinsti memoria unuia dintre cei mai importanti sculptori pe care i-a cunoscut artele plastice din România și contribuie la reaşezarea valorilor în matricea lor firească.

 „Dacă ştii să priveşti lemnul, piatra, e ca şi cum ai merge pe marginea unui râu cu miliarde de pietre şi ai alege piatra care-ţi cade, care te mângâie pe tine, altul ar alege alta. Materia este atât de generoasă încât te conduce, îţi indică parcursul… Dumnezeu ne întinde din când în când mâna.”

                                                                                                                      George Apostu

Invitație-program Acasă cu ApostuManifestarea va cuprinde expoziția „In memoriam George Apostu”, cu fotografii care-l surprind pe George Apostu la lucru, în atelier și în grădina casei lui, sau în diferite contexte alături de alți artiști. Autorul fotografiilor este regretatul Mihai Oroveanu, remarcabil istoric de artă, fotograf profesionist, curator de expoziții, dar și un rafinat colecționar de artă.

În a doua parte a serii vom aduce în atenția publicului o realizare maximafilă de excepție: albumul IMPRESIONISMUL. FASCINAȚIE ȘI CULOARE, dedicat pictorilor impresioniști și creațiilor lor artistice, semnat de generalul (r) Vasile Doroș, președintele Societății Române de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga” și Claudiu Doroș. Albumul cuprinde 330 de reproduceri ale unor tablouri aparținând unui număr de 70 de pictori europeni, ce se află în 80 de muzee și colecții private din întreaga lume. Ilustratele maxime au fost realizate cu timbre emise de 50 de administrații poștale de pe toate continentele. Albumul va fi prezentat de prof.univ.dr. Petru Bejan, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Invităm pe toţi cei care ne-au fost alături, de-a lungul anilor, miercuri, 20 decembrie 2017, la sediul Centrului de Cultură „George Apostu” la un festin cultural, artistic şi muzical. Din programul serii nu vor lipsi colindele de Crăciun, în interpretarea elevilor Colegiului Tehnic de Comunicaţii „N.V. Karpen” Bacău.

La eveniment participă domnul Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale.

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura