𝑶𝑳𝑬𝑨𝑵𝑵𝑨 𝒅𝒆 𝑫𝒂𝒗𝒊𝒅 𝑴𝒂𝒎𝒆𝒕 – Despre diferențele care ne aseamănă

Cronică de Amalia Gabriela Șerbu, profesor de limba și literatura română, la Colegiul Național „B.P.Hasdeu”, din Buzău

În teatru, „totul este limbaj” (E.Ionescu), iar dialogul este locul întâlnirii cu celălalt. Când fiecare partener de dialog așteaptă „înțelegere” sau acceptarea modului său de a vedea lumea, lucrurile devin tensionate, dacă nu există negociere sau compromis. Ceea ce ne învață piesa Oleanna (1992) de David Mamet, jucată în prima seară a Festivalului Teatrului Tânăr, la Teatrul „George Ciprian” din Buzău, aflat deja la a XII-a ediție (18-24 octombrie 2025, Buzău), este că întâlnirea a doi oameni conține în sine pretextul unui conflict. Fiecare vine cu un bagaj personal, sumă a educației familiale, a experiențelor personale, a mediului formator. Comunicarea este o confruntare de valori, o luptă absurdă când este purtată de pe poziții diferite de evoluție.

Carol (Ioana Niculae) este o studentă cuminte, atentă și retrasă „în ultima bancă”. Se conformează la ce-i cere profesorul John (Marius Turdeanu), ia notițe conștiincios și-i cumpără cartea. După ce nu obține notă de trecere, vine să ceară o justificare chiar în cabinetul profesorului, preocupat de problemele personale, privitoare la achiziția unei case noi, cu grădină de joacă pentru băiat. Tânăra pretinde că a făcut eforturi foarte mari pentru a studia la această școală și trăiește drama de a fi pe nedrept eliminată. Profesorul este un adult aflat într-un alt punct al evoluției, cu un istoric profesional, cu recunoaștere academică și cu responsabilități familiale. Din simpla lor întâlnire într-un cadru restrâns, față-n față, se naște dialogul din ce în ce mai violent a două lumi care-și cer dreptul la recunoaștere, cu riscul de a spulbera ce este diferit și neconform cu reprezentarea proprie.

Decorul minimalist și neschimbat pe parcursul spectacolului, cu recuzita elegantă, dar limitată, a unui cabinet universitar, își lărgește semnificațiile, prin imaginea de fundal – o reproducere mărită a frescei lui Rafael Sanzio, „Școala din Atena” (1510-1512), în care Platon și Aristotel simbolizează importanța cunoașterii filozofice și căutarea adevărului. În fond, regizorul Mădălin Hîncu pune într-o lumină nouă problematica operei lui Mamet, făcând-o extrem de actuală. Piesa vorbește despre drepturi fundamentale și despre alegeri, dar, mai ales, despre riscul de a nu le transforma în arme ideologice ale unui discurs de „carton”, politically correct.

Spectacolul dramatic este gândit ca un triptic în crescendo, cu mici momente de tranziție, marcate prin jocuri de lumini și sunete. Melodiile alese pentru începutul și pentru sfârșitul spectacolului nu sunt deloc întâmplătoare. Actorii se schimbă pe scenă, recuzita este mișcată, pentru a sugera bulversarea unui univers aflat în derivă. Conflictul este clar definit și se rostogolește fără a mai putea fi controlat. Fiecare confruntare a personajelor, dintre cele trei întâlniri succesive, ușor distanțate temporal, surprinde modificarea raportului de putere. La început, profesorul controlează dialogul, este autoritatea care decide ce este corect și ce nu, reevaluând lucrarea, sub privirile contrariate ale tinerei. Aceasta se consideră o „proastă” pentru că nu înțelege, dar știe că merită o explicație, vrând să învețe și făcând multe sacrificii în această direcție. La a doua întâlnire, tânăra este deja în ipostaza reclamantei. Forța sa crește, ca urmare a unor acuze, regăsite în raportul către comisia de titularizare. Incriminat ca fiind sexist, elitist, infatuat, profesorul este amenințat cu respingerea titularizării, deci cu anularea siguranței și a confortului pentru care muncise peste douăzeci de ani. Chiar și acum, este dispus să vorbească sincer despre motivația de a fi profesor, de a practica meseria care-i place și care-l ajută să depășească prejudecățile educației familiale primite. Dorința sa este de a-și „provoca” studenții, nu de a-i evalua după standarde nerelevante. Dacă, la început, concilierea putea începe odată cu recunoașterea faptului că sunt la fel, după cum afirmă profesorul, că vor să-și demonstreze că nu sunt „proști”, că vor să se autodepășească, acum ea are la bază ideea că sunt amândoi imperfecți, pentru că sunt oameni. A treia întâlnire este mult mai tensionată. Tânăra nu mai vorbește în numele său, ci în numele „nostru”, al celor care se simt victimele doritorilor „de putere și de privilegii”, ale „exploatatorilor”. Când primește vestea că este acuzat de agresiune, „conform legii”, adică de viol, ca reinterpretare a unor vorbe și gesturi fără intenție/conotație erotică, profesorul înțelege că a pierdut totul, iar concilierea nu mai poate avea loc. Vorbele sunt decontextualizate, integrate într-un discurs ideologizat, conform cu tezele epocii (discriminare sexuală, abuz de putere), care invadează grotesc spațiul liber al cunoașterii. Șantajul josnic la care recurge tânăra este respins cu brutalitate, iar injuriile și tonurile înalte anulează premisa inițială a dialogului. Compromisul uman, psihologic, nu trebuie înțeles ca renunțare la corectitudine și la rațiune. Finalul este ambiguu, este o recunoaștere a slăbiciunii folosite ca armă și o manifestare abuzivă a dreptului de a distruge ceea ce nu înțelegi.

Este greu să te poziționezi definitiv de partea unuia dintre personaje, dar mult mai frapantă și inconfortabilă este atitudinea aceleia care face generalizări forțate, decontextualizează și manipulează, pentru a-și atinge scopul. Poziția rațională a celui care crede în „libertatea de gândire”, esența însăși a cunoașterii și a educației, pare mult mai justă, dincolo de imperfecțiunile tolerabile.

Piesa este o foarte bună alegere pentru scena festivalului buzoian, a cărui temă este identitatea și libertatea. Adevărul și greșeala sunt dimensiuni ale condiției umane, pe drumul afirmării de sine. Publicul a plecat din sală cu o convingere întărită: „Ce zi frumoasă!” nu este o replică despre starea meteorologică, ci despre esența comunicării autentice, la jumătatea distanței dintre ce vrei să oferi și ce vrea celălalt să primească.

Teatrul „George Ciprian” Buzău, Săptămâna Teatrului Tânăr, ediția a XII-a, 18-24 octombrie 2025