Pe urmele fondatorului ziarului „Universul” (II)

În anul 1905, la doi ani după decesul fondatorului „Universului” Luigi Cazzavillan, în mijlocul scuarului mărginit astăzi de străzile Luigi Cazzavillan, Transilvaniei, Temișana (fostă strada Căprioarei Prelungită), respectiv intrarea Temișana, s-a dezvelit un mic monument ce-l reprezintă pe creatorul ziarului.

Monumentul este opera sculptorului Filip Marin (1863-1928), elev al lui Frederic Stork (7 ianuarie 1872 – 26 decembrie 1942). A absolvit Academia de Arte Frumoase din Roma. A funcționat ca profesor la Școala de Arte Frumoase din București[1].

«Este un bust cu fântână. În centrul unui cerc marcat de ghizdurile albe, din piatră de Dobrogea, ale unui puț de răspântie cum se făceau în Bucureștii secolului al XIX-lea,

se înalță un soclu construit din câțiva tamburi cu diametre și grosimi diferite, suprapuși, peste care un vas ornamental și un alt tambur, îngust și înalt, susțin bustul de bronz.

Soclul este ornamentat cu o ghirlandă de flori cu panglici și ciucuri din același nobil metal, iar în piatra lui este înscrisă deviza jurnalistului: LABOR.

Pe primii tamburi ai postamentului, patru figurine, turnate și ele în bronz, doi îngeri și doi amorași, risipă barocă, prezintă însemnele personalității pe care o veghează.

Pe una dintre inscripțiile purtate de îngeri (cea din față, n.m.) citim: Patriot activ și binefăcător.

Îngerul din spatele soclului ține în brațe, cu un aer didactic, o alta: Pentru slăvirea faptelor bune.

Sub aceste cuvinte, pe o placă de bronz se lasă citită o poezie cizelată în metal, care explică de ce a fost construit memorialul cu fântână. Este o poezioară sentimentală de la 1900, al cărei autor a ținut să fie anonim:

Ți-am pus chipul pe fântână

Pentru că apa ce’ngână

Ciripit de păsărele,

Ce prin arbori spun în cor

Vorbe dragi precum știu ele

Răcorosului izvor,

Pentru că apa ce pică

Și se scurge murmurând

Este gând, cugetare și cuvânt

Care vrea blajin să zică

Multe vechiului pământ.

Pentru că mai este ea

Lacrimi dulci de bucurie

Pentru cele ce au să fie

Și e plâns de grea mâhnire

Pentru cei care s-au dus

Amintind o despărțire

Ce în suflet dor a pus.

Și mai e, mai mult ca toate,

Un simbol cum nu se poate

Mai duios de bunătate

Și de sfântă caritate

Pentru ai soartei împilați

Pentru toți cei înșelați.

De aceea pe-o fântână

Te-ai suit, nemuritor.

Cei doi putti (laterali n.m.) duc unul ziarul „Universul” împăturit cu titlul vizibil,

celălalt o baionetă, simbol al puterii cuvântului tipărit, al curajului înfruntării față în față cu adversarii și cu greutățile vieții.

Lucrarea lui Filip Marin a fost amplasată în această răscruce pentru că aici, la colțul dinspre Est cu strada Temișana, a înființat Luigi Cazzavillan prima Casă italiană din București, clădire care, ajunsă într-un stadiu înaintat de ruină, a fost demolată pe la începutul anilor 80 ai secolului trecut.

Apa curge prin gurile unor peștișori de bronz în bazinul alb.

Două bănci de piatră se rotunjesc în spatele statuii, după moda începutului de secol XX, vegheate de un felinar și ornate cu vase din fier forjat, pentru flori.»[2]