La 16 mai 1986, în orașul spaniol Sevilla, douăzeci de savanți din diferite țări ale lumii au întocmit Declarația asupra violenței de la Sevilla, o încercare nobil intenționată, dar totuși injustă de a nega natura umană cu ajutorul câtorva semnături, fie și a unor personalități eminente. Declarația susținea, pe scurt, că nu există temei științific pentru a considera comportamentul violent drept o trăsătură genetic programată în natura noastră.
În desăvârșit spirit umanist și perfect pliată pe încrederea noastră nemărginită în puterea modelatoare a civilizației, Declarația ne asigura că suntem tot atât de pacifiști, pe cât de războinici. Cât de lungă a fost bătaia acestei manevre politice nu încerc să apreciez, dar nici izbăviți prin hotărârile elitelor nu putem fi declarați. Cert este că cercetările științifice asupra agresivității și-au urmat drumul firesc, până la și după Declarație, la fel ca și natura umană…
Suntem oare liberi-arbitri sau poate liberi-cenzori? Ne naștem tabula-rasa sau împovărați de moștenirea milenară a predecesorilor noștri? De ce mai mulți bărbați decât femei ajung lideri? De ce se bucură de succes „băieții răi”? De ce puterea schimbă oamenii? Te-ai gândit vreodată la cât de drag îți e, de fapt, dușmanul? Și ce legătură au toate acestea cu agresivitatea umană am ajuns să înțeleg din monografia etologului Dorian Furtună asupra acestui controversat subiect, „Homo Aggressivus. De ce nu se opresc războaiele și violența”. De-a lungul celor șase sute de pagini sunt prezentate informații racordate la multiple lucrări de cercetare și materiale cu caracter științific din domeniul etologiei, psihologiei, neurobiologiei, structurate în șase părți ample, cuprinzând zeci de capitole.
Ceea ce trebuie să înțelegem din lungul discurs științific al cărții, este că, fără a neglija partea importantă a acelui conținut pe care îl putem imprima comportamentului și gândirii noastre, prin educație și știință, ar trebuie să acordăm tributul necesar și acelei părți ce este deja imprimată de către natură în firea umană. Prea mult ne-am înșelat cu iluzia că putem scrie ce vrem pe foaia curată a creierului nou-născut. Poate că a venit timpul să privim realitatea în față, să cunoaștem nu doar ceea ce adunăm în bagajul nostru pentru a înfăptui lunga călătorie a vieții, dar să descoperim și ce era deja ascuns în el, poate că a bătut ora unui cognosce te ipsum tranșant și, totodată, eliberator. Apelul la această revelație pare să fie și unul din scopurile declarate ale cărții:
„Una din ideile pe care doresc să o profilez în această carte este că neglijarea naturii noastre instinctuale în educație este inadmisibilă și ar fi o gravă eroare ca biologia umană să fie desconsiderată și de acum încolo. Fără a înțelege în profunzime natura comportamentului agresiv, fără a lua în considerare barierele instinctuale care au stat în calea educării oamenilor în spirit pacifist, nu vom putea depăși eșecurile și rătăcirile de până acum.”
Convins și convingător, Dorian Furtună ne plimbă pe tărâmul acestui instinct violent, dar inerent și chiar util, prin timpuri preistorice de competiție acerbă pentru hrană, teritoriu, continuitate, prin timpuri când existența însăși însemna luptă, timpuri extinse pe milioane de ani, în care nimic altceva decât competiția brută ne-a ajutat să supraviețuim. Amprenta acestui îndelung cultivat instinct, modelat de natura însăși și care, la rându-i, ne-a modelat, nu putea fi ștearsă de umilele secole a căror memorie o păstrăm în letopisețele noastre, secole în care am învățat să ne înșelăm cu noblețea firii noastre. Sfidând lunga tradiție de atribuire a laurilor pentru progres inteligenței și iscusinței noastre, s-ar putea să ne simțim incomodați, dar nevoiți să recunoaștem și meritul agresivității în perpetuarea și ascensiunea speciei noastre. Și azi avem nevoie de el, măcar și numai pentru procesul de creație, de competiție a ideilor, în căutarea neîncetată a adevărului.
Dar nu să ne îmbete cu „dulceața” agresivității își propune autorul, ci să o prezinte în toată amploarea sa, de la propulsor al progresului la odios călău, în toate formele pe care poate să le îmbrace, de la insulte aparent inofensive la conflagrații globale, fără menajamente de vârstă sau sex, luând în considerare atât latura înnăscută, genetică, a comportamentului agresiv, cât și stimulii externi, de la epigenetica mediului intrauterin al embrionului, până la educația deficitară a copilului, precum și influența indubitabilă a condițiilor sociale, politice, ideologice, dar și climaterice în care se învârte individul.
Studiul agresivității propus de către Dorian Furtună în „Homo Aggressivus” cuprinde atât componenta biologică (gene, hormoni și neuroni), cât și multitudinea manifestărilor sociale ale acesteia (violența în școli, agresivitatea indirectă caracteristică femeilor, ambițiile belicoase ale liderilor, dar și terorismul și extremismul), explicând toate acestea prin teoriile asociate comportamentelor respective, prin statistici concludente și cercetări actualizate.
După ce ne arată, franc, partea din umbră a firii noastre, cartea nu ne lasă dezarmați, ci ne oferă o perspectivă asupra opțiunilor pe care le avem pentru a canaliza ceea ce nu putem eradica definitiv. Nu există o soluție miraculoasă, dar ceea ce putem face, pentru a trăi într-o lume mai bună, e să depunem un efort sistematic, pornind de la sugestiile oferite de certitudinile științifice prezentate, inclusiv delegarea unei mai mari părți a guvernării către femei, eliberarea controlată a instinctelor agresive prin sport, competiții și turnee cavalerești, acceptarea gardianului sever, dar, mai ales, cartea vrea să ne spună că:
„Premisa cea mai importantă pentru izbăvirea de răutatea socială ar fi, așa cum au sugerat și Lorenz, și Freud, și Eibl-Eibesfeldt, și alți cercetători ai naturii umane, să ne cunoaștem foarte bine instinctele, să constatăm originea reală a comportamentelor noastre sociale, să înțelegem că nici oamenii culți și educați nu sunt scutiți de chemările acestor instincte primitive. […] În combaterea violenței umane, încă ne aflăm la stadiul când trebuie să acceptăm realitatea naturii noastre, altfel rămânem cu vechile iluzii și vom comite aceleași erori.”
În spiritul gândirii evoluționiste contemporane, „Homo Aggressivus. De ce nu se opresc războaiele și violența”, cumulează tot ce se poate spune azi despre agresivitate, dar, mai ales, ceea ce nu prea se spune…
PS: cartea se poate cumpăra și de către cititorii din România. Mai multe amănunte aici.
Sursă foto: http://diez.md/2015/10/08/zece-recomandari-de-evenimente-pentru-vineri-9-octombrie/
Editura: Lexon-Prim, Chișinău 
Anul apariției: 2015
Nr. pagini: 660
ISBN: 978-9975-3079-4-9
