28 iunie în timp – o istorie a Basarabiei

Ai zice, azi, că un roman-cronică de familie, fie el și adaptat la cerințele pieței literare, nu-și mai găsește cititorii potriviți/interesați. Cine mai are suficientă răbdare pentru a urmări, progresiv sau regresiv, destinele unor generații, cu inerentele implicații istorice, sociale și culturale? Azi, când percutează la publicul tot mai eterogen textele coagulate în jurul unui mit reinventat, al sâmburelui mistico-religios, texte care psihologizează excesiv, cu excrescențe concentrice, în care formula apare (sau chiar este) mai importantă decât conținutul? Sau texte care ficționalizează momente-limită din viața autorului, el însuși reinventat într-un personaj purtător de simboluri.

Într-un astfel de context, Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici, cartea scriitorului basarabean Dumitru Crudu, este un experiment captivant, un roman „din bucăți” (texte care aparent pot funcționa și autonom), în care data de naștere a personajului din titlu coincide cu o dată istorică importantă, respectiv 28 iunie 1940 – pătrunderea trupelor sovietice în Basarabia, istoria personală se suprapune astfel peste istoria unei întregi colectivități, optzeci de ani în care Basarabia suferă efectele nocive ale ocupației sovietice, un aparat politico-administrativ opresiv, a cărui propagandă comunistă cere basarabenilor să-l perceapă ca element eliberator. Cronica familiei Lebădă, prelungită în timp prin copii și nepoți, concentrează mai multe momente critice emblematice pentru toți locuitorii satelor basarabene: sovietizarea forțată, îndoctrinarea, deportările, foametea, lipsa unui loc de muncă, învrăjbirea oamenilor, deteriorarea relațiilor de familie și de rudenie în general etc. Fiecare capitol are, ca titlu, data de 28 iunie, din 1940, anul de naștere al personajului Mihai Mihailovici, până în 2018, anul morții acestuia. Potrivit spuselor autorului, cartea este povestea mai multor oameni, „romanul unei singure zile și a patru generații de basarabeni”. Pentru mine, sincer, a fost o provocare să citesc o carte despre viața unei familii basarabene reconstituită pe parcursul unei singure zile din ani diferiți. Mă temeam că nu va fi un experiment literar reușit. Dimpotrivă, senzația de verosimil e autentică, dialogurile firești, atmosfera recognoscibilă. Am putut să intuiesc evoluția personajelor, relațiile dintre ele, convingerile și temerile fiecăruia. Sunt texte variabile ca dimensiuni, realizate cu o artă narativă aparte. Nimic de prisos. Fiecare din ele fixează un anumit moment (teama mamei că nu va avea ce pune copiilor pe masă, trocul de alimente, adulterul cointeresat, mersul la școală, bătaia, venirea dentistului în sat, închisoarea, un incendiu accidental, căsătoria, nașterea unui copil, compromisurile politice etc.), care devine emblematic pe măsură ce vezi legăturile dintre capitole. Cititorul înțelege treptat ce simt și ce gândesc oamenii, cum reușesc să supraviețuiască și să păstreze bruma de normalitate socială. Mihai Mihailovici Lebădă, fiul Lizei și al lui Mihail Feodorovici Lebădă, devine astfel un exemplu edificator despre felul în care viața unui individ poate suferi contorsiuni inimaginabile sub influența unei istorii naționale nedrepte. Departe însă de a (o) prezenta sub forma unei cronici întunecate, Dumitru Crudu reușește să păstreze un timbru mai degrabă umoristic, ici-colo ironic și chiar sarcastic, datorită căruia cartea câștigă mult la lectură. Nu lipsesc, de asemenea, trimiterile simbolice la totalitarismși la efectele acestuia (de exemplu, șobolanul fugărit în cantină, în timpul unei petreceri, de către „frumoasa Raia”, care îl izbește de mai multe ori cu polonicul, spre bucuria colegilor de secție).

Textele se parcurg cu senzația că vizionezi un film despre o vară prelungită misterios în timp: un copil, speriat că tatăl, întors pe neașteptate din închisoare, va fi încă o gură în plus la masa lor săracă, neîndestulătoare; un adolescent care constată că adulții fac prea multe compromisuri ca să reziste, înstrăinându-se de părinți și chiar de frați, care se vor căpătui cum vor putea; el însuși, adolescentul îndrăgostit nebunește de o fată pe care o lasă gravidă și cu care ar vrea să se însoare, constată cu amărăciune că, după ce face avort, fata îl părăsește fără explicații; căsătorit, suportă reproșurile soției că nu face suficiente compromisuri pentru a se angaja și a primi, drept repartiție, un apartament convenabil etc. Ca să intri la o facultate, alte compromisuri. Se trăiește astfel într-o rețea socială perfidă, în care te aliezi cu acela care te ajută să te realizezi profesional sau măcar să supraviețuiești și te ferești, uneori prin metode de-a dreptul ilare, de cel care te poate trăda. E o lume pe care o știm, de altfel. Limitată, periculoasă, plină de frustrări, dar și de speranța, fie ea și firavă, că vremurile se vor schimba în bine. Satul Flutura e o comunitate care se transformă treptat într-un simbol, un loc spre care te întorci oride câte ori simți că te-ai rătăcit:

„Când nu mai știi unde să mergi, du-te la Flutura, îmi spunea biata mea mamă, și-a amintit Liza, și s-au porni pe jos spre Flutura” (pag. 247).

Flutura își păzeștecu grijă emblemele: limba moldovenească, datinile, obiceiurile, mai puțin relațiile dintre oameni, acestea din urmă suferind modificări dictate de legea nescrisă a supraviețuirii. Astfel, se înstrăinează adesea soții între ei (Liza îl alungă pe Mihail Feodorovici și se recăsătorește cu Radu Gavrilovici, președintele sovietului sătesc, care o ajutase mereu cu alimente cât timp soțul ei fusese închis), copiii de părinți, frații unul de celălalt, iubita de iubitul dintâi etc. Sentimentele firești trec în plan secund. Consecințele, pe plan istoric, ale Celui de-al Doilea Război Mondial, ruperea Basarabiei și sovietizarea ei forțată, aspirațiile oamenilor „de a-și lăsa baștinaca să se care la București”, tribulațiile unor vieți irosite, toate acestea transpardin paginile unei cărți în care durerea și bucuria de a trăi se îngemănează în chip firesc. Există, în roman, destule scene care (îți) rămân întipărite pe retină: un 28 iunie 1974, cu Mihai Mihailovici în așteptarea musafirilor, care vin să-l felicite de ziua denaștere, iar o ploaie teribilă îi strică planurile; în apartamentul dintr-un „bloc gri, scorojit” curge apă din tavan peste masa din sufragerie, plinăde mâncare, iar Mihai aleargă de colo-colo mutând vasele și plasând lighene și căldări pe masă, pe podea, peste tot. Și nu poate face față apei care se strecoară peste tot:

„Fugea fără oprire. Când în vestibul, când în baie, când la balcon, cu căldări pline cu apă în mână, pe care le deșerta continuu la budă.” (pag. 115).

Așa e viața fiecăruia dintre personajele cărții. O fugă continuă: din Flutura spre Chișinău sau spre București, afară din țară, în Anglia, Italia, Olanda, Africa de Sud, atunci când istoria permite acest lucru. Cu fii, fiice și nepoți risipiți în lume, în căutarea unui loc și a unui rost, care să spele toate compromisurile anterioare. Cu Mihai Mihailovici ajuns în scaunul cu rotile în urma participării la războiul ruso-moldovenesc din 1992. Mihai Mihailovici, purtat de Barno la aniversări și la înmormântări, devine astfel simbolul unei Basarabii în criză profundă. Chiar dacă trăiesc la București, legătura cu Basarabia nu se rupe niciodată. Mihai Mihailovici își pierde nu doar ambele picioare la Tighina, ci și bucuria. Refuză sistematic „să mai primească pe cineva sau să mai iasă din casă și stătea toată ziua în pat sau într-un scaun cu rotile și se uita în tavan”. Radu Gavrilovici ajunge și el în mizerie, luptând să supraviețuiască pe străzi, din vânzarea unor obiecte disparate, dând din coate pentru un locșor în care să-și întindă marfa de negustor ambulant. Moare absurd, din pricina unui adolescent pe care-l găzduia și de care se atașase afectiv, tânărul provocându-i un atac de cord în momentul în care dorește să-l jefuiască.

Este, iată, istoria tulbure a Basarabiei prin oameni. O istorie pe care autorul o cunoaște, o trăiește și o ficționalizează într-o carte cu adevărat tulburătoare. O carte lucidă. Vă las bucuria și mai cu seamă curiozitatea de a o parcurge pe îndelete. Veți descoperi nu doar aspectele semnalate de mine în această prezentare, ci și altele, care au legătură cu alegerile politice din Basarabia, cu candidații, cu intelectualii de acolo și din România, cu ziarele moldovenești, cu relațiile dintre jurnaliști etc.

Și poate se vor risipi multe dintre prejudecățile care au legătură cu această lume care a făcut odată parte din trupul mai mare și mai puternic al țării noastre.

Ziua denașterea lui Mihai Mihailovici de Dumitru Crudu