Violeta și Vasile, părinții lui Decebal. El conduce mândru locomotive pe drumurile patriei, ea e casnică și face ce știe mai bine: are grijă de Decebal și se lasă influențată de toate modele momentului. Așa se explică ținutele vestimentare schimbate destul de des de Violeta, dar și dinamica spațiului de joc: ea intră în relație cu soțul, cu preotul sau cu fiul în diferite spații/locuri. E o deschidere oferită de scenografa spectacolului, Iuliana Vîlsan, împreună cu regizorul Matei Lucaci-Grünberg care au reușit astfel să anuleze limitele impuse de scena de la Teatrelli (foarte) mică din punct de vedere dimensional. Se joacă mult în sală, printre spectatori, se intră în relația de joc din cel puțin trei direcții diferite, iar intersecțiile nu se produc deloc întâmplător într-un anumit loc, sub un anumit unghi de lumină. O gândire rațională pusă sub semnul pragmatismului și îmbinată perfect cu nevoia de a construi scene întregi de un firesc vecin cu realismul. Și, totuși, nimic previzibil, niciun clișeu (pre)vizibil. În realitate, tot spectacolul este construit pe scheletul unui pamflet, dar dus în zona unei reflecții personale și nuanțate. Cât din ceea ce am ajuns să fim am visat? Cât din succesul nostru profesional și/sau social ni se datorează și cât este rezultatul unui efort conjugat al celor cărora le pasă de noi: părinți, prieteni, colegi de școală?
credit foto Teatrelli
MIRUNA: Aveți grijă de la cine acceptați sfaturi, dar aveți răbdare cu cei care vi le oferă.
*
MIRUNA: Și dacă câștigăm, în cât timp devenim fericiți?
Miruna, Decebal și Mișu, trei prieteni care petrec împreună eclipsa de soare din 1999. Un eveniment cosmic care schimbă viețile oamenilor și despre care au circulat multe legende urbane. Câte din ele au devenit realitate? Despre Decebal știm sigur că e fiul unei familii obișnuite din România, o familie care oscilează în permanență între conservarea unor tradiții și inovarea stilului de viață. Despre Miruna și Mișu nu aflăm foarte multe, dar detaliile personajelor țin de costum și limbaj. Adolescenți obișnuiți, incapabili să găsească cele mai bune soluții pentru o evoluție ascendentă a propriilor vieți. Dramaturgia realizată de Matei Lucaci-Grünberg împreună cu Eduard Buhac as pus în evidență câteva din etapele cele mai importante pentru viața socială a societății românești de după căderea comunismului, dar și câteva clișee care rotogolite, au făcut ravagii: obiceiuri și tradiții vechi înlocuite cu altele noi, căutarea noului cu orice preț, perpetuarea la nesfârșit a ideii că „dincolo e mai bine” etc.
PASTOR Depinde cât timp ați fost triști aici. Fraților, dacă vreți să plecați, plecați, dacă vreți să rămâneți, rămâneți, dar nu plecați ca să fugiți. Dacă stați, stați cu demnitate. Dar orice alegeți – nu mai trăiți în tăcere. Dumnezeu nu urlă, Dumnezeu șoptește. Hallelujah!
credit foto Teatrelli
În fond, în Nunta lui Decebal este vorba despre tristețea acaparantă, despre neputința care blochează orice inițiativă, despre curajul de a sparge bariere și despre cât de puțin îți trebuie ca să-ți vezi visul cu ochii. Decebal ajunge în America și nu Mișu sau Miruna, cei care și-au dorit cel mai mult. Nunta lui Decebal nu e nici pe departe una de tip american, ci una la care se cântă și se dansează românește, împreună cu cei rămași acasă, grație live-ului și tehnologiei momentului.
DECEBAL
Tată, știi ce a avut Decebal? Curaj.
Așa, bravo – acum tu ești curajosul lui pește prăjit! Da. Am avut curaj. Curaj să-ți zâmbesc când îmi povesteai că conductorul de tren e o meserie frumoasă. Curaj când toți prietenii mei visau și eu beam țuică cu tine. Curaj să aplic la o loterie la care n-aveam nicio șansă. Curaj, să cred, că poate o să am noroc. Și l-am avut. Și curaj să sper că o să mă înțelegeți și că o să mă susțineți – toți. Curaj, da.
credit foto Teatrelli
Scena este împărțită aproape tot timpul în două de un ecran de proiecție semitransparent, pe care apar fotografii menite să fixeze scenele: cea mai haioasă proiecție e cea cu borcanele cu murături și alte conserve așezate într-o ordine bine definită pe rafturile unei cămări. În spatele ecranului se joacă de obicei scenele care aduc în prim-plan fricile părinților, apelul la tradiție (chiar și una prost înțeleasă, dar tot tradiție rămâne), iar în fața acestuia tinerii își expun visurile și dorințele cele mai ascunse. În sală se joacă scenele care țin de acceptarea schimbărilor. Câteva elemente mici de decor fixează și mai mult în mentalul spectatorilor anumite prejudecăți: coiful dacic recent furat dintr-o expoziție, steagul american înfipt într-o păpușă de lemn.
O distribuție foarte bine gândită, cu actori tineri care au confirmat deja în câteva spectacole (dintre ei, Dan Pughineanu e cel mai experimentat, cu multe roluri la activ jucate pe scena Excelsiorului bucureștean cele mai multe dintre ele) și cu un duet de părinți format din doi actori aflați într-o formă foarte bună de joc: Elvira Deatcu și Alexandru Papadopol. O surpriză pentru mine Eduard Buhac, pe care nu țin minte să-l mai fi văzut jucând înainte de acest spectacol. Decebal este, datorită lui, un personaj plin de contradicții, aflat într-o continuă căutare, cu o personalitate în formare, care are șansa unei plecări peste ocean pe care nu și-a dorit-o neapărat, dar de care știe să se folosească din plin. Un destin aparent banal, care iese din zona anonimatului, tocmai pentru că Eduard Buhac a înțeles că fiecare individ este unic. De urmărit și Pamela Iobaji, o actriță cu un simț al scenei imposibil de ignorat.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la Nunta lui Decebal: nevoia de a înțelege primează, ceea ce duce la absența intenției de a judeca. Se râde mult în acest spectacol, cu poftă, dar fără pic de ironie. După o serie de spectacole (ce părea interminabilă) în care generațiile părinților și bunicilor au fost ridiculizate sau judecate foarte aspru, iată că vine Matei Lucaci-Grünberg cu o abordare dintr-un alt unghi, care incită la dialog. Foarte bine lucrată fiecare scenă în parte, până la nivelul la care nuanțele fac diferența dintre ridicol și firesc, de aici și dinamismul întregii montării.
credit foto Teatrelli
*
Nunta lui Decebal
Regie: Matei Lucaci-Grünberg | Dramaturgie: Eduard Buhac și Matei Lucaci-Grünberg | Distribuție (alfabetic): Alexandru Papadopol, Dan Pughineanu, Eduard Buhac, Elvira Deatcu, Pamela Iobaji | Scenografie: Iuliana Vîlsan | Video: Dilmana Yordanova | Sunet: Andrei Sever
O producție TEATRELLI
Durata: 1h45m
