Sâmbătă, 24 iunie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, a avut loc lansarea romanului „Vanessa și sora ei” de Priya Parmar, bestseller la Bookfest 2017, pe care tocmai l-am terminat de citit, astfel că am participat la eveniment cu temele făcute. Lansarea a beneficiat de intervenția autoarei via Skype, un motiv în plus să-mi doresc să fiu acolo în acea seară, maximizând experiența lecturii acestui roman.
Mai întâi ne-a vorbit despre „Vanessa și sora ei” doamna Denisa Comănescu, director general al Humanitas Fiction, introducând publicul în atmosfera aparte a cărții. Apoi le-am ascultat pe invitatele acestei seri – prof.dr. Mihaela Anghelescu Irimia, director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din Romania, Irina Horea, una dintre cele două traducătoare ale romanului și Sandra Ecobescu, președinte Fundația Calea Victoriei. Irina Horea semnează traducerea cărții alături de regretata Antoaneta Ralian, a cărei muncă de traducere s-a încheiat neașteptat după aproximativ 100 de pagini. Recunosc că îmi pusesem întrebări legate de prezența numelui Antoanetei Ralian și m-am gândit că aceasta a început să traducă romanul nu mult după apariția acestuia. Am aflat la lansare și povestea traducerii la două mâini a acestui roman, dar și multe amănunte interesante despre personajele reale ce se perindă în paginile acestei ficțiuni istorice.
Deși romanul este scris recent, iar autoarea sa este tânără, „Vanessa și sora ei” recreează în mod surprinzător atmosfera de început de secol douăzeci, de parcă ar fi scris atunci, de cineva care a trăit acei ani – lucru care sugerează o amplă muncă de documentare și pe care, de altfel, Priya Parmar ni l-a confirmat. Am aflat astfel, în timpul discuției cu aceasta prin Skype, că a dedicat doi ani documentării pentru acest roman, citind tot ce a putut găsi despre personajele pe care și-a dorit să le exploreze, îndeosebi scrisori, iar unde documentele nu au oferit detalii, imaginația și-a intrat în drepturi.
A rezultat un roman inedit și captivant, cu o savoare deosebită pentru iubitorii artei. Ai senzația, citind, că primești cultură pe pâine. Și nici nu ar putea fi altfel când avem de-a face cu un grup ce reunește o seamă de tineri artiști și scriitori ai epocii, grupul Bloomsbury, care s-a remarcat prin spiritul său inovator, prin rafinamentul discuțiilor și al temelor abordate, dar și printr-o atitudine sfidătoare la adresa convențiilor sociale. Dacă avem în vedere contextul socio-istoric, am putea să-l numim non-conformist. Literatură, pictură, schimburi de idei, relații interesante și, uneori, șocante ar fi o parte din fondul discuțiilor din cadrul grupului, care se reunește cel mai adesea în casa fraților Stephen. Numele Stephen poate nu vă spune prea mult, dar cel al Virginiei Woolf cu siguranță vă este familiar. Ea este una dintre surorile Stephen și, în anii pe care îi explorează romanul Priyei Parmar, încă nu este căsătorită.
Povestea se derulează în mare parte sub forma unui jurnal al Vanessei, sora Virginiei și pictoriță, nu atât de celebră precum va deveni sora sa în spațiul literar. Pe lângă însemnările Vanessei regăsim scrisori și telegrame între membrii grupului de prieteni, prin care anumite personaje capătă mai multă substanță și care îmbogățesc perspectiva principală din care sunt relatate întâmplările. În centrul romanului se află relația complexă și complicată dintre Vanessa și sora ei, Virginia. De altfel, arhitectura relațiilor în cadrul grupului este una interesantă, însă cea dintre surorile Stephen are ceva aparte – iubirea dintre ele atinge bizarul. Virginia nu este o persoană obișnuită, firea ei și starea sa psihică sunt motive de îngrijorare pentru sora mai mare. Nu pot spune că mi-a plăcut Virginia, mai degrabă m-a revoltat comportamentul ei pe care talentul literar reușește să-l pună doar parțial într-o lumină mai bună. Vanessa însă pare că iartă și acceptă stilul în care sora sa înțelege să se manifeste în cadrul familiei și în relațiile cu ceilalți. Dornică de atenție și egoistă, se înverșunează să conducă discuțiile în direcția în care ea se simte confortabil. Cele două arte în jurul cărora gravitează grupul Bloomsbury – literatura și pictura – sunt adeseori prilej de discuții aprinse, iar Virginia oscilează între tăcere absentă și intervenții fervente, atunci când mingea este aruncată în terenul ei.
„Neliniștită și incapabilă să-mi găsesc locul în după-amiaza asta. Știu că demonii mei o iau iarăși razna, pentru că e iarăși joi și, după dezastrul de joia trecută, sunt foarte nervoasă. Săptămâna trecută, proaspăt dobândita încredere în mine s-a prăvălit ca nisipul ud. Peste patru ore sosesc bărbații serioși, intelectualii și, în timp ce Virginia îi va amuza cu acrobațiile de circ ale frazelor ei bine formulate și spirituale, inteligent structurate, accentuate de gândirea ei subtilă și necruțătoare, pe mine o să mă preocupe dacă a fost servită cacoa și dacă lui Lytton îi place peștele.
Eu gândesc în mase. În culori, și forme, și lumini, și volume, și fundaluri. Nu în cuvinte. Cuvintele, țesute delicat în idei abstracte, mă fac să mă simt greoaie și stângace, fără nimic de spus. Care-i sensul binelui? Mintea mea întreabă: Care e culoarea binelui? Care-i dimensiunea? Care-i lumina? Și unde să pun vaza cu maci?” (pag.47)
Nume nu mai puțin celebre se perindă prin salonul fraților Stephen – E.M. Forster, Roger Fry, Lytton Strachey, ca să amintesc doar câteva personaje mai bine conturate. Relații de prietenie, relații de iubire controversate, uneori și conflicte domină acest cerc fascinant și inedit. Homosexualitatea, adulterul, gelozia condimentează spațiul umplut altfel din belșug cu teme de discuție elevate. Viața boemă a acestui grup inedit este descrisă cu prețiozitate, atmosfera este atât de bine redată încât adesori ai senzația că te afli într-un colț al salonului și asiști la întâlnirile lor. Nu par a duce grija zilei de mâine, călătoriile în țară sau în străinătate în scop de relaxare par ceva firesc și este o plăcere să-i însoțești pe plaje însorite sau prin cafenele dichisite în periplurile lor pe continent.
„— Zona rurală are ceva maiestuos, a zis Desmond când i-am întins paharul cu băutură. În ziua de azi, prefer liniștea rurală în locul agitației din Londra.
— Tocmai ți-ai luat o casă la țară, a observat Lytton reaprinzându-și pipa, ceea ce face ca aprecierea ta să fie părtinitoare. E minunat să trăiești la țară atâta vreme cât iei cu tine: cărți bune, teatru de calitate, mâncare pe placul tău, apă caldă din belșug, prieteni vechi, conversație sclipitoare și măcar un Adonis cu aceleași gusturi si păreri, de care să te îndrăgostești — mai bine doi, pentru orice eventualitate.”
Însă viața lor nu este atât de lină pe cât ar putea părea la prima vedere, chiar dacă au condiții prielnice pentru a se dedica trup și suflet actului creator și întâlnirilor cu caracter artistic. Tumultul vieții nu îi iartă, mai cu seamă pe Vanessa care se vede pusă în situații nu tocmai plăcute chiar atunci când, teoretic, ar trebui să guste din plin fericirea și împlinirea ca soție și mamă. Gelozia și sentimentele bolnave ale surorii sale îi dau de furcă și îi zdruncină căminul proaspăt clădit. Totuși, nu poate să o iubească mai puțin nici când se vede nevoită să o țină la distanță pentru a-și proteja propria familie.
Interesantă este și corespondența dintre Lytton Strachey (homosexual declarat și cu un caracter delicat și vulnerabil) și Leonard Woolf, aflat în colonii în interes profesional, cel care, peste ani și grație intervenției lui Lytton, se va îndrăgosti de fascinanta Virginia și o va lua de soție. Trebuie să menționez că Virginia nu duce lipsă de pretendenți, în pofida firii sale dificile. M-am tot întrebat, citind, de ce este atât de admirată Virginia de prieteni și cunoștințe, ce anume îi face să o privească atât de subjugați, când mie mi s-a părut mai degrabă o prezență apăsătoare și nici la capitolul frumusețe nu excelează. Cred însă că acest personaj cu o astfel de personalitate incitantă colorează cadrul și accentuează liniile acțiunii. Avem de-a face cu o ficțiune istorică, după cum spuneam, dar multe dintre întâmplările descrise au la bază fapte reale, iar autoarea, în pofida aerului său jucăuș, reușește să mânuiască foarte precis personajele pe care a ales să le aducă în atenție. Scriitura este vie, efervescentă adeseori, chiar dacă poartă amprenta stilului vechi de peste un secol. Poate și de aceea mi se pare un roman uimitor.
Participând la lansare, savurând discuțiile invitatelor, m-am cufundat și mai adânc în atmosfera cărții – am împletit senzațiile din timpul lecturii cu impresiile din cadrul evenimentului. Intervenția autoarei a fost mai mult decât binevenită – pare o persoană prietenoasă, sociabilă și pasionată de literatură. Explicațiile doamnei Mihaela Anghelescu Irimia au adus spiritul Bloomsbury în mijlocul Librăriei Humanitas de la Cișmigiu. A fost o seară minunată dedicată unui roman pe care vă invit să îl descoperiți și voi.
Editura: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
Anul apariției: 2017
Traducerea: Antoaneta Ralian și Irina Horea
Nr. de pagini: 384
ISBN: 978-606-779-223-2
Cartea este disponibilă pe Libris.ro sau pe site-ul editurii.
