„un tremur nervos/un cimitir de ecouri culturale” – istoria impersonală a unui debut în poezie

E neașteptată întâlnirea cu poezia Ralucăi Faraon. Neașteptat de profundă, aș îndrăzni să spun. Când citești pe coperta cărții că este un debut te aștepți la căutări, stângăcii și alte asemenea lipsuri. Departe de toate acestea, Raluca Faraon și-a luat timpul necesar pentru a se cunoaște pe ea însăși, pentru a-și afla slăbiciunile, pentru a și le converti în ritm și versificație și pentru a re-naște din miezul fierbinte al propriei creații.

„să locuiești într-un cerc/ca și cum ai înota amnezic/în memoria umanității/și să nu-ți atingi niciodată /centrul” (***)

„calendarul/aflat în stare de veghe/își rupe fila îndrăgostită de albul peretului//încă respir” (omul interior)

După ce-i afli frumosul interior, după ce ai făcut cunoștință cu profundele ei căutări, afli, dintr-o dată, că nu ea ți-a fost călăuză pe acest drum inițiatic, ci muza. O muză devoratoare de eu:

„am lepră, mă privesc în oglindă./am lepră. Oglinda îmi rânjește lepros./prăul meu e lepros: un copac cu rădăcină amară./ochiul meu e lepros: o fântână-spirală./în jos un puști lepros cântă lepros o baladă leproasă./un bătrân lepros stă pe vine și adâncește în lut/cercuri leproase/ha, ha! un râs lepros./mi-e frig./nu am decât permisul de intrare/la măcelăria din orașul sănătos./dar azi e închis./mi-e foame. tare. mi-e foame./la prânz am înfulecat ultima mea mână leproasă./mi-e foame: îmi voi mânca/pieptul picioarele nasul urechile – toate leproasele./nu a mai rămas decât o gură/care molfăie încet o bucată de dos./oglinda râde în hohote: „ce gură mare mare leproasă”.» (autodevorare – exercițiu stilistic I)

Și ce mai rămâne după acest adevărat ospăț e cuprins în spațiul (non)teluric al unui portret:

„culoare ori simț al culorii/e o beție de-albastru și roșu închis ca de moarte/nebuni cu zâmbet involuntar/o lume-sanatoriu cu medici neputincioși/gustul aprins al salivei/un covor ros și chipul poetului mort/undeva pe un carton semiobscur /iată realitatea ce mă cuprinde/și dorința de a râde/cu gura strivită-ntre palme” (portret)

Cum e viața poetei? Găsești răspuns aici:

„îmi absolv de orice vină amneziile/silabisesc promisiunea unei fericiri firave” (ritmul vieții)

Sau aici:

„râzi: durerea e de fapt un prunc/care țipă în măduva toamnei/acum doar poți fi apă de munte/acum ștergi fața lumii de moarte” (ars poetica – amnesia)

Concepută în trei părți dinstincte, să locuiești într-un cerc și să nu-ți atingi centrul este dovada că și poetul poate gândi metodic. Raluca Faraon s-a așezat în mijlocul unui spațiu poetic, iar după ce-și face o foarte fină introspecție (I.Eu) își ia drept partener de dialog un alter ego mundan (II.Eu și Celălalt), pentru ca după epuizarea subiectelor comune de conversație să iasă în lume (III. Eu și Lumea). E o întreagă asumare de istorii – personale și impersonale – care se face treptat, așa cum îi stă bine unei cunoașteri adevărate și profunde.

„e o artă pe care o vei trăi/masacrul sensurilor firești” (rateu)

„doar dă-mi răgaz pentru stofele lumii acesteia/pe care toți le sfâșie cu dinții/să nu le rămână mădularele flămânde” (flash)

„au trecut anii/am părul tăiat și coastele lovite ritmic/de marginea tăioasă a amintirilor/iată că ochiul meu sângerează/în piatra dărâmată a miturilor//rostind nume distrug misterul/crimă – asta e meseria mea/știu să privesc/să tulbur pasiunea//judecă-mă acum, Ivan Karamazov!” (bună dimineața, Ivan Karamazov!)

„fi-mi noapte tu/după cum vezi/memoria zeilor veghează” (refugiu)

S-ar putea ca partea a III-a a volumului să vi se pară cea mai lipsită de emoție, dar, la o recitire, veți realiza că, de fapt, între straturile poeziei se ascund emoții atât de puternice, încât s-au cerut filtrate cultural.

„filosoful locuia în interiorul mărului lui Magritte/nu are importanță dacă era din stirpea altor mere/care au făcut istorie sau un măr obișnuit/stătea acolo ghemuit departe de lume/mulțumit că nimeni nu îl caută/pentru că nimeni nu pricepe până la urmă nimic/oasele lui se topiseră în sâmburii singurătății/carnea se evaporase în miezul verde/ca un înțeles pierdut al unei întrebări grave nerostite/devenise boala care roade din rărunchi frumusețea/viermele unui măr înnebunitor de roșu/pe care îl va mușca pofticios o femeie flămândă” (arhetip)

Raluca Faraon și a ei deviză – să locuiești într-un cerc și să nu-ți atingi centrul – transformă debutul într-o confirmare: poezia are nevoie de nervul ei și de scormonirea-i atât de profundă.

să locuiești într-un cerc și să nu-ți atingi centrul de Raluca Faraon