Câteodată te întrebi ce este atât de diferit în istoria unui popor, astfel încât acesta să-și revendice dreptul la identitate. Alteori te întrebi ce are în comun evoluția culturală a unei națiuni cu altele, fie pentru a stabili relații culturale și conexiuni de ordin politic, fie pentru o mai bună înțelegere sau, de ce nu, pentru o analiză comparativă bazată pe date concrete. În TREI. TRÊS. TRIA. este vorba despre destinele a trei artiste care, aparent, n-au în comun decât vârsta. România, Portugalia și Grecia sunt țările în care s-au născut, au trăit și și-au construit carierele artistice Mihaela Rădescu, Elsa Valentim și Evita Papaspyrou. Cele trei țări au avut evoluții politice total diferite și, cu toate acestea, în istoria lor recentă regăsim regimuri dictatoriale/autoritare, revoluții și mișcări de stradă, proteste sociale etc. Demersul celor doi dramaturgi, Mihaela Michailov și Radu Apostol, de a reuni poveștile celor trei actrițe într-un spectacol unitar este nu doar curajos și destul de greu de așezat în formă spectaculară, dar și asumat integral, astfel încât putem vorbi fără rezerve despre un spectacol unic, care nu te lasă indiferent, provocator prin însăși simplitatea lui scenică.
Istoriile personale se reunesc într-o singură (și mare) istorie; într-un fel, dacă reunești într-un singur cadru cele trei destine ajungi să înțelegi cum a devenit posibilă și practică ideea de Uniune Europeană, în esența ei de idee politică cu rol unificator și deloc nivelator (cel puțin în primul stadiu). Poveștile celor trei actrițe parcurg drumul de la personal la profesional sub ochii spectatorilor fără prea mare efort. Personalitățile artistelor se reflectă în rolurile alese, în manierele de joc, în alegeri profesionale și decizii profesionale greu de asumat în integralitatea lor. Ceea ce este provocator pentru cei din sală este importanța factorului politic – faptul că în toate cele trei țări în ultimii 50 de ani au fost revoluții, mișcări de stradă și schimbări de regimuri autoritare/totalitare. Astăzi, România, Grecia și Portugalia au regimuri democratice, dar prețul plătit de generații întregi pentru ca cetățenii timpului prezent să se bucure de toate avantajele acestui regim politic a fost mare. Așa se justifică conceptele de traumă colectivă și cel de traumă transgenerațională, nu e locul aici să le discut pe niciuna dintre ele, dar cert este că ambele se reflectă în momentele spectacolului TREI. TRÊS. TRIA.
Nașterea ca om și debutul studiilor universitare, drumul de la un simplu hobby la profesie, relațiile cu membrii familiilor și a celor apropiați, principiile educaționale de bază (cu restricțiile inerente și carențele decisive în formarea lor ca adulți responsabili), primul sărut și descoperirea propriilor sexualități, grupurile de prieteni și importanța acestora, traseele profesionale de după terminarea studiilor, despre toate acestea este vorba în spectacolul pus la cale de Mihaela Michailov și Radu Apostol cu ajutorul unei echipe care a ridicat cota spectacolului. Scenografia minimalistă, construită din detalii (chapeau bas, Gabi Albu) – filele istoriilor personale care fac parte integrantă din costumele celor trei actrițe își găsesc corespondențele în paginile marii cărți de istorie – fiecare moment are parte de o scenografie specifică și anume o filă supradimensionată de carte pop-up. Masa din mijlocul spațiului scenic este o mare carte de istorie, ale căror pagini sunt scoase la iveală rând pe rând de către cele trei protagoniste. În felul acesta regăsești asemănări între cele trei spații culturale inclusiv la nivel de arhitectură, iar moda anilor personalizează fiecare cadru – foarte multe detalii de costum, mașinile epocii sunt și ele prezente, interioarele școlilor sunt redate întocmai, dar la scară foarte mică etc. Accentele cad pe conflictele specifice diferitelor etape esențiale în formarea viitoarelor adulte, iar personalizările fiecărui destin în parte țin de felul cum au reușit Mihaela Michailov și Radu Apostol să aducă la nivel de replică toate întâmplările importante pentru protagoniste și relatate cu fidelitate de acestea într-un proces lung de documentare care a precedat montarea propriu-zisă a spectacolului.
Un spectacol autentic, construit din multe emoții, cu o dinamică care ține de relaționarea celor trei. Cu o ilustrație muzicală cântată la pian live de Ilias Kostakopoulos, TREI. TRÊS. TRIA. nu-și pierde spectatorii pe drum, nu-i lasă uitați prin hățișurile memoriilor afective ale celor trei. Personalități foarte diferite, Mihaela Rădescu, Elsa Valentim și Evita Papaspyrou aduc spectatorii în punctul în care diferențele fac posibilă înțelegerea rolurilor și a alegerilor acestora – de ce o actriță nu poate juca decât anumite roluri și, mai ales, de ce e importantă vârsta când joci un rol. Cele trei actrițe vor stârni nevoia de a compara și face ierarhii, dar în fapt prea puțin contează asta, pentru că diferențele valorice între cele trei abordări de rol(uri) sunt insignifiante. Până la urmă contează performanța de a te juca pe tine ca personaj, de a-ți aduce istoria personală în fața scenei și de a face din ea un cadru pentru o înțelegere profundă a unui demers specific. Până la urmă, de ce să te faci actriță și la ce bun să-ți consumi emoțiile seară de seară jucând roluri diferite?
TREI. TRÊS. TRIA. nu e un spectacol perfect, dar este perfectibil. Gândit special pentru spații fără prea multe dotări scenice, TREI. TRÊS. TRIA. se poate juca aproape oriunde, cu condiția unor minime dotări tehnice. Spectacolul se remarcă prin coerență dramaturgică și punerea în valoare a unei idei – ce au în comun destinele unor artiste atât de diferite? Similitudinile se reflectă în felul cum au fost gândite momentele și poate că este momentul să spun că spectacolul se joacă în trei limbi, iar Mihaela Rădescu face un tur de forță devenind, rând pe rând, vocea fiecăreia dintre cele două partenere de scenă. E o simbioză între cele trei gândită milimetric, astfel încât nu există pierderi de text sau dificultăți la traducerea simultană. Poate că unii se vor întreba de ce nu s-a apelat la titrarea în totalitate a replicilor pe ecranul din spate; în realitate, jocul de voci devine parte activă în constructul spectacular și provoacă multe întrebări cu privire la ce s-ar fi întâmplat dacă cele trei s-ar fi cunoscut în copilărie sau dacă ar fi știut că nu erau singurele care treceau prin aceleași momente dramatice. TREI. TRÊS. TRIA. este un spectacol pe care nu prea ai cum să-l uiți, pentru că, în fond, este spectacolul vieților noastre, așa cum au fost ele trăite în ultimii 50 de ani.
TREI. TRÊS. TRIA. – Centrul de Teatru Educațional Replika
text: Mihaela Michailov și Radu Apostol (după poveștile personale ale celor trei actrițe)
distribuția: Evita Papaspyrou (Gr.), Mihaela Rădescu (Ro.), Elsa Valentim (Pt.)
regie&lighting design: Radu Apostol (Ro.)
decor: Gabi Albu (Ro.)
foto-colaje: Ramona Iacob (Ro.)
costume: Dino Alves (Pt.)
muzica: Ilias Kostakopoulos (Gr.)
video: Elena Găgeanu (Ro.)
producător: Viorel Cojanu (Ro.)
asistent decor: Horia Crețu (Ro.)
artist asociat: Kostas Dalianis (Gr.)
documentare: Gabi Albu, Radu Apostol, Maria Gabriela Constantin, Elena Găgeanu,
Ilias Kostakopoulos, Ramona Iacob, Mihaela Michailov, Evita Papaspyrou, Mihaela Rădescu, Elsa Valentim
traducerea în limba greacă: Maria Gabriela Constantin, Evita Papaspyrou, Ilias Kostakopoulos
traducerea în limba portugheză: Adriana Ciama și Elsa Valentim
traducerea în limba engleză: Corina Găgeanu
Spectacolul este produs în cadrul proiectului „Limite educaționale. Comunități creative de teatru”, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă, apelul de finanțare CREA-CULT-2021-COOP și de către AFCN, sesiunea de finanțare I/2023.
