„Toma d’Aquino” de Anthony Kenny

Deși îmi poate fi reproșată lipsa de adecvare cu aparițiile momentului – vedeți doar proaspăt încheiatul BookFest în imagini, aici – consider că monografia lui Anthony Kenny poate fi de viu interes, în măsura în care, atât cât am observat, poate fi ușor achiziționată în anticariate și magazine de specialitate.

Apărută în colecția „Maeștrii spiritului” a celor de la Humanitas, acum mai bine de zece ani (ediția a doua), „Toma d’Aquino” reprezintă traducerea în românește a unui amplu studiu introductiv în filosofia celui pe care, mutatis mutandis (prin referire la modul în care Toma îl numea pe Aristotel), l-am putea numi Filosoful perioadei medievale.

Iar Kenny este, cel mai probabil, acel tip de autoritate în a cărei ardere de etape ne putem încrede, câtă vreme nu ne și limităm la aceasta. Travaliul său apare drept opera unui specialist ce și-a dedicat și își dedică toate eforturile în vederea cercetării unui domeniu ce mult prea ușor ar putea fi clasificat drept teologie. Începând prin a avea drept deziderat viața clericală, Kenny însuși se va reorienta spre o lungă și productivă carieră academică – aș menționa doar titlul său de profesor la Oxford – în care încearcă să găsească acel substrat pentru a face din opoziția teologie și filosofie autre chose. Este evident că apetența sa spre teologie analitică ar merita un articol dedicat, dar mă voi ocupa în cele de față doar de munca sa asupra lui Toma.

Încă din început, spiritul (sic!) său analitic se remarcă prin precizia cu care stabilește cu concizie structura și motivarea scrierii operei, accentuată fiind componenta și utilitatea pentru filosofie:

Această carte este consacrată lui Toma d’ Aquino în calitate de filozof: este scrisă pentru cititori care s-ar putea să nu împărtășească preocupările și convingerile sale teologice. În afară de comentariile asupra lui Aristotel, d’Aquino are puține scrieri de natură explicit filozofică; lucrările sale teologice însă, cu deosebire capodopera Summa Theologiae, cuprind intuiții filozofice care îndreptățesc situarea sa printre cei mai mari filozofi ai lumii. Cartea de față este împărțită în trei capitole. Cel dintâi constituie o prezentare a vieții și scrierilor Sf. Toma și o evaluare a importanței sale pentru filozofia contemporană. Al doilea este o sinteză a conceptelor majore din sistemul său metafizic: include o discuție a doctrinei , Ființei, unul dintre cele mai faimoase, însă și supraevaluate, elemente din filozofia lui. Capitolul al treilea este dedicat contribuției sale la filozofia minții, care este mai puțin cunoscută, însă studiul ei oferă mult mai multă satisfacție.

Având un astfel de început pe cât de sintetic, pe atât de surprinzător pentru cei care văd o legătura de nedespărțit și ermetică între Toma și teologia, este pusă apoi în lumină aceeași dorință de a păstra lucrurile simplu și de a accesibiliza, dar neavând vreo conotație negativă. Spre exemplu, descrierea pe care o realizează Summei Theologiae-ei ar putea să apară ca fiind privată de ceea ce aș numi rigorism sau scrupulozitate academică:

Summa în sine pare să fi început ca un rezultat al experienței de profesor a lui Toma la Roma. A fost scrisă ca un manual pentru începători în teologie, destinat să înlocuiască «Sentenţele» lui Pietre Lombardo. Pentru cititorul modem pare mai degrabă înfricoșătoare ca text introductiv, nu numai din cauza dimensiunii – incompletă cum este, conține peste două milioane de cuvinte -, ci și din cauza formei complicate și a terminologiei tehnice. Este ceva intre un tratat și un set de quaestiones disputatae. La fel ca o dezbatere, este împărțită pe întrebări și articole, nu pe capitole.

Or, exact acest aspect este cel pe care îl pune Kenny la lucru: eliminarea oricărei temeri introductive într-o arie atât de largă care, din rațiuni pur instinctuale chiar și pentru un lector avizat, ar putea să îl determine pe acesta să sară o întreagă etapă de dezvoltare a gândirii europene. Atribute precum veacul de întuneric mai mult ca sigur că nu-i sunt străine lui Kenny, iar prin accesibilizarea pe care o propune el demonstrează încă o dată că necunoscutul nu este de necunoscut, ci de pătruns cu pași mult mai lenți decât cei cu care gândirea modernă și contemporană ne-au obișnuit într-atât.

Și cum ar putea să nu ne apară altfel decât înfricoșător prin neomenesc un gânditor ce considera el însuși despre propria lucrare, se pare, că ar fi lipsită de orice valoare, în condițiile în care va fi modificat, de fapt, întreaga teologie și circulație a ideilor poate pentru totdeauna:

În cele din urmă, în timp ce ținea liturghia la 6 decembrie 1 273, a trăit o experiență stranie, pe care unii au interpretat-o drept viziune, iar alții ca o prăbușire mentală, care a pus capăt întregii sale activități de savant. Nu a mai scris sau dictat niciodată nimic, iar când secretarul său l-a îndemnat să-și continue lucrul la Summa, a răspuns: «Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris pare acum de două parale.»

Ar mai fi multe de spus în curenta prezentare, dar atât cât consider, sper că am reușit să ofer o privire asupra a ceea ce înseamnă prezentare biografică și, având ca scuză acea supraevaluare pe care o menționează și Kenny în ceea ce privește problema Ființei, mă voi referi acum la cea de-a treia secțiune a lucrării, cea privind intuițiile și ideile aparținând domeniului formal al filosofiei minții:

Noi folosim termenul «a gândi» în două moduri foarte diferite: spunem a gândi despre ceva şi spunem a gândi că ceva. Astfel, în primul sens putem spune că cineva plecat departe se gândește la casă sau se gândește la familia sa. În al doilea sens putem spune că cineva se gândește că a intrat un hoț în casă sau că e probabilă o creștere a ratei inflației. Prin una dintre utilizări, dar nu și prin cealaltă, verbul introduce o oratio obliqua sau o construcție verbală indirectă. Am putea spune despre gânduri că se raportează în aceste două moduri diferite la două feluri de a gândi : a gândi la și a gândi că. Acest lucru ar induce puțin în eroare, pentru că a gândi că implică pe a gândi la (nu te poți gândi că inflația va creste fără să te gândești la inflație) și pentru că a te gândi la X înseamnă de obicei a te gândi că X face ceva (așa cum gândul la familie poate lua forma gândului că familia ia chiar acum masa).

Trebuie să mărturisesc că nu mă pot abține să nu văd în distincțiile propuse de Toma o anticipare avant la lettre a ceea ce în secolul XX se va concretiza în celebra dezbatere din cadrul epistemologie între a-ști-cum și a-ști-că. Dar aceasta este doar o perspectivă personală, iar toată cartea trebuie văzută ca această invitație spre privire dinspre subiect, doar să devină cunoscător chiar și tangențial al unei arii atât de vaste.

Nici nu are mai mult de atât în intenție Kenny: nu își propune să ofere sinteze, dar nici chei spre adevăruri neștiute, ci doar acea privire clară și concisă care ar putea să lumineze mai departe calea spre cercetări personale asupra filosofiei și teologiei, de ce nu, ale lui Toma d’Aquino. Aș reproșa lucrării simplificările ce îmi apar pe alocuri, poate, exagerate. Cu toate acestea, încerc să nu pierd din minte cele menționate de atâtea ori anterior. Luată cu aceste rezerve, monografia de față nu este nici mai mult, nici mai puțin decât ce își propune. Și cred că poate oferi resurse suficiente aceluia ce vrea să pornească spre un proces epistemic cu mult mai vast. Fie că vorbim de elevi de liceu sau de studenți, fie doar de cititori având un interes sau o curiozitate, fără a avea o pregătire anterioară în domeniu, cartea lui Kenny poate fi un bun început. Doar să nu fie doar atât.

Prezentare realizată grație cursului de Filosofie Medievală a Universității din București, organizat de lect. dr. Marin Bălan.

Editura: Humanitas