Rostul unui festival de teatru este să aducă spectatorilor orașului unde are loc spectacole relevante pentru momentul respectiv, dar și pentru istoria artei în sine. De asemenea, un festival trecut prin filtrele critice ale specialiștilor – cronicari, teatrologi, regizori, manageri și actori deopotrivă – contribuie la realizarea unei „anamneze” a repertoriilor teatrelor din țară. Selecționerii festivalurilor își asumă un specific local – ei au ceva date și cunoștințe despre comunitatea locală, profilul spectatorului și nevoile culturale ale acestuia – pe care încearcă să-l convertească într-un program de festival pus sub semnul diversității și calității, deopotrivă. Așa se face că în programele festivalurilor (mari) se regăsesc spectacole pentru copii (puține, după gustul meu), ateliere de lucru, dezbateri, lansări de carte, concerte și, evident, spectacole. Dintre toate producțiile aduse în cadrul unui festival, spectacolele pun cele mai multe probleme selecționerului și echipei teatrului gazdă: nu poți să aduci în festival o producție cu o scenografie foarte elaborată, dacă nu ai și o scenă generoasă și o scenotehnică pe măsură; nu se pot pune în programul unei zile două spectacole care cer foarte mult timp pentru montarea decorurilor, după cum nu pui în program un spectacol foarte lung, urmat de unul scurt (invers se mai poate). Sunt multe condiționări care contribuie la conturarea programului unui festival, dar nu acestea sunt determinante, calitatea producțiilor teatrale primează, înainte de orice. Iar aceasta depinde de regizori, trupele de actori, scenografi și realizatori de costume etc.
După primele două zile ale Festivalului Internațional de Teatru New Wave organizat de Teatrul de Vest Reșița au urmat alte două, în programul cărora s-au regăsit și one-man-show (încadrez Iona aici), dar și spectacol hibrid (cu muzică cântată live), o coproducție teatrală, dar și un spectacol al unei trupe din Chișinău. Texte „clasice”, bine-cunoscute de fidelii teatrului (Marin Sorescu, Teodor Mazilu), o dramatizare a unui roman (Novecento de Alessandro Baricco); acestora li s-au adăugat textul jucat destul de mult pe scenele din lumea întreagă al Yasminei Reza și textul scris special pentru Zeițe de categoria B de Alexandra Felseghi. Dacă pe Novecento și Zeițe de categoria B le văzusem, despre celelalte spectacole nu știam aproape nimic. Trupa teatrului din Turda o urmărisem cu o zi înainte, aveam așteptări de la ea și montare, dar n-a fost să fie; textul lui Mazilu mi s-a părut, mai mult ca niciodată, desuet, plin de clișee și stereotipuri care nu s-au convertit nicicum în vreo formulă scenică favorabilă spectacolului. Genul de producție teatrală care te face să te întrebi dacă chiar merită să joci orice text, dar mai înainte de orice te face să te gândești la perisabilitatea unor piese de teatru (de ce rezistă piesele de teatru antic probei timpului și altele nu e o întrebare pentru specialiști, în primul rând, pentru regizorii care sunt în căutare de subiecte). Novecento, în schimb, m-a revitalizat, spectacolul s-a consolidat frumos, artiștii se simt foarte bine unii pe ceilalți, circulă foarte bine emoția între ei, astfel încât simbioza dintre muzică și vocea lui Vlad Udrescu să fie o încântare pentru spectator.
„Născut să dea sunet unui nou secol, Novecento o face dintr-un punct fix – nava vasului de pe care nu coboară decât pentru a muri. Și, totuși, totul e schimbare, pentru că nava se mișcă continuu, străbate oceanele și poartă destinele marinarilor și călătorilor de pe un continent pe altul. De această combinație trebuia să țină seama regizorul spectacolului, astfel încât montarea să reflecte, fie și parțial, ideea de fond a romanului lui Barico. Nu suntem atât de singuri pe cât credem și predestinarea nu e sinonimul fatalității. Lui Daniel Simion i-a ieșit punerea în scenă a acestor idei, a colaborat excelent atât cu cei trei actori-muzicieni, cât și cu scenografa spectacolului.” (fragment din Povestea unui număr transformat în (re)nume, 22 septembrie 2023)
A urmat Iona, un text la care țin foarte mult și poate că tocmai de aceea spectacolul m-a dezamăgit. Nu m-a deranjat faptul că s-a jucat în sala Liceul de Artă Sabin Păuța, dar cred că ora la care s-a susținut a fost în defavoarea show-ului. M-a surprins opțiunea regizorală, care a condus la sublimarea dimensiunii spirituale a textului, care mie, personal, mi se pare definitorie pentru decodarea textului scris de Marin Sorescu. Iona s-a transformat într-un simplu pescar, pus în fața unor alegeri, care n-au nimic în comun cu interogația de tip spiritual (despre dimensiunea creștină nici nu cred că mai are rost să aducem aminte, se pare că tinerelor generații le este din ce în ce mai străină această cheie de interpretare). S-a pierdut mult, prea mult din profunzimea textului, ceea ce a justificat oarecum și agitația sălii.
Zeițe de categoria B, cel de-al doilea spectacol al zilei de marți, a dus spectatorii în cu totul altă zonă a emoțiilor, i-a purtat în culisele teatrului, acolo unde emoțiile sunt la ele acasă și construiesc sau deconstruiesc lumi întregi. Am scris despre spectacol la vremea premierei, între timp el s-a jucat cu succes pe multe scene din țară (regizorul spectacolului, Andrei Măjeri, a fost recompensat cu premiul UNITER pentru cel mai bun regizor al anului 2023), m-am bucurat să-l regăsesc și în programul festivalului reșițean. Cele trei actrițe sunt în mare formă și au o poftă de joc, două din ingredientele care asigură cât mai multe reprezentații unei montări.
„Zeițe de categoria B este despre cum privesc actrițele relația cu scândura, cu colegii, cum își construiesc cariera, cu ce sacrificii. O relația descompusă într-o succesiune de pași, obligatoriu de făcut și neapărat în ordinea în care au fost evidențiați de Alexandra Felseghi, cea care a scris textul pentru spectacolul regizat de Andrei Măjeri pe baza unei documentări atente. Trei actrițe, trei destine, trei cariere pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare în punctele esențiale. Elena Ivanca, Ioana Dragoș Gajdó și Silvia Luca sunt de vârste apropiate, dar locuiesc și sunt angajate la teatre din orașe (foarte) diferite: Cluj, Oradea și Botoșani. Cu studii universitare realizate cu profesori și mentori diferiți, cele trei au avut șansa întâlnirii cu mentori care le-au schimbat fundamental destinele și le-au ajutat să-și construiască cariere solide, lungi, din care nu lipsesc roluri mari, jucate cu aplomb, care au rămas în istoria teatrului românesc. Umorul, autoironia și persiflarea nu îndulcesc, ci scot și mai mult în evidență spaimele care au însoțit fiecare construcție de rol, fiecare mare întâlnire, fiecare nouă apariție pe un afiș cu nume (la fel de) mari.” (fragment din Zeițele nu sunt divele timpului prezent, 7 octombrie 2023)
Seara zilei de marți s-a încheiat cu Artă al Teatrului Alexei Mateevici Chișinău. O adaptare scenică a textului, în care toată distribuția este feminină, care a binedispus publicul, o montare lipsită de pretenții și fasoane, gândită să relaxeze publicul, nu să-i provoace cine știe ce dileme filosofice. Până la urmă, avem nevoie și de astfel de spectacole, în care primează jocul actoricesc, talentul acestora de a scoate spectatorul din gândurile zilei.
Festivalul Internațional de Teatru New Wave Reșița e în plină desfășurare, rămâne în grija juriului să stabilească câte (sau care) din producțiile aduse la Reșița fac parte din „noul val” al teatrului românesc.
***
Festivalul Internațional de Teatru New Wave Reșița 2024
Teatrul Național Aureliu Manea Turda
Don Juan moare ca toți ceilalți / de Teodor Mazilu
Regia Luana Hagiu
*
Teatrul Apropo București
Novecento / de Alessandro Baricco
Regia Daniel Simion
*
Teatrul Anton Pann Rm. Vâlcea
IONA / de Marin Sorescu
Regia Mateea Marin
*
Teatrelli (coproducție Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani)
Zeițe de categoria B / de Alexandra Felseghi
Concept și regie Andrei Măjeri
*
Teatrul Alexei Mateevici Chișinău
Artă / de Yasmina Reza
Regia Slava Sambriș
