Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) are plăcerea să anunțe încheierea stagiunii curente cu premiera mult așteptată a spectacolului „Peter Pan”, după J. M. Barrie și Cristian Mitescu. Premiera va avea loc vineri, 28 iunie, de la ora 17:00.

În varianta montată la TAM, „Peter Pan” este un muzical de familie a cărui adaptare este realizată de regizoarea Oana Leahu, cu o scenografie inovatoare semnată de Alina Herescu. Muzica originală este compusă de Marius Popa, iar coregrafia a fost concepută de Attila Bordás. Spectacolul beneficiază de o orchestrație realizată de Medéa Bălănică și de animații create de Ördög Gyárfás Ágota, care a realizat și afișul.

Deși publicul țintă al spectacolului sunt copiii, lumea de vis, cu zâne, pirați și copii hoinari, în care aventurile extraordinare ale lui Peter Pan și ale prietenilor săi prind viață, poate umple de bucurie și entuziasm sufletele spectatorilor de orice vârste, de la 3 la 99 de ani. 

Distribuția aduce pe scenă pentru a însufleți magica poveste următorii actori: Costi Apostol, Mădălina Mușat, Nicholas Cațianis, Anna Popa, Mona Codreanu, Ioana Alexandrina Costea, Camelia Paraschiv, Daniel Rizea, Iulian Trăistaru, Ion Fiscuteanu Jr., Sergiu Aliuș, Anda Popa, Sonia Pakucs, Raluca Chiran, Rianna Burducea, Ciprian Caraman, Eusebiu Barhan, Bianka Covaci și Atto Corlade.

Echipa de producție este completată de Ioana Popescu – corepetitor și Lidia Baciu, regizor tehnic, echipa de sunet este formată din Somogyi Ede László și Magyar Csaba, iar cea de lumini, din Bakó Zsigmond și Bakó Zoltán .

Biletele pentru premiera din 28 iunie sunt deja epuizate, dar publicul va avea ocazia să vizioneze spectacolul „Peter Pan” și în stagiunea următoare, 2024-2025.

Pentru mai multe informații și actualizări, vă rugăm să vizitați site-ul Teatrului „Andrei Mureșanu” sau să ne urmăriți pe rețelele de socializare.

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura