Spectacolele, jucate de actorii Teatrului Geneza Art, Surorile Boleyn și Elisabeta, au fost concepute de regizoarea Daniela Burlaca ca părți ale aceleiași istorii, astfel biletele nu se puteau procura separat și acesta n-a fost doar un truc de marketing. Într-adevăr, cred că cele două reprezentații puteau fi văzute separat, dar exista riscul să se piardă mult din conceptul pe care l-a avut în minte creatoarea acestui spectacol-festival. Presupun că nu doar continuitatea subiectului istoric a fost scopul acestei reprezentații doi-în-unul, ci și cea ideatică și, poate, evidențierea unor contraste care însă au aceeași miză, dar la asta voi mai reveni.
Primul spectacol, Surorile Boleyn, prezintă istoria celor două surori care au schimbat pentru totdeauna soarta Angliei, căsătoria cu una din acestea a regelui Henric al VIII-lea ducând la separarea bisericii anglicane de scaunul Papal. Soarta tragică a surorilor, a fratelui lor și a întregii familii, nimicită, în cele din urmă, de intrigile de la curte în care s-au implicat cu bună-știință, este relatată explicit în spectacol.
În cel de-al doilea spectacol, Elisabeta (fiica Annei Boleyn), e mai dificil de urmărit subiectul istoric în sine, pentru că întâietate are, de această dată, transmiterea, printr-un efort hiperstilizat, a unor idei încă actuale și universal valabile, tactică justificată de altfel de faptul că perioada numită de Aur a Angliei este mult mai cunoscută, în general, decât cea a lui Henric al VIII-lea.
În afară de subiectul istoric, au fost puse în joc trei mari idei: puterea, libertatea și singurătatea, acestea aflându-se în directă conexiune – puterea sporește, pe de o parte, singurătatea și îngrădește, de cealaltă parte, libertatea. Această din urmă idee este cel mai mult evidențiată, dându-i-se și o tentă modernă, de inspirație feministă, fiecare din rolurile feminine având ceva de spus, în varii feluri, despre limitarea, ba chiar inexistența libertății. În acest sens, doar Elisabeta, deși nu se poate spune despre ea că era liberă, este cea care rupe lanțurile dominației exclusiv masculine, punându-și conștient propria libertate pe altarul slujirii poporului său. Pe de altă parte, contrastul dintre cei doi conducători, Elisabeta, care nu s-a căsătorit niciodată, și tatăl ei, Henric al VIII-lea, care dimpotrivă, a avut șase soții, indică în aceeași direcție: erau ambii la fel de singuri, izolați, în virtutea puterii lor, prin trădări repetate, din partea celor din anturajul lor, dar și printr-un lanț de eșecuri personale, în calitatea lor de persoane private. În ceea ce privește puterea, ea este, bineînțeles, cauza, dar totodată, și efectul acestor privațiuni și eșecuri în plan privat, nu doar a celor doi, menționați, ci și a tuturor celorlalte personaje.
Însă nu ca să învățăm istorie sau morală mergem la teatru, deși acestea sunt, deseori, efecte colaterale binevenite, ci mai ales impresia estetică este miza actului artistic. Iar în acest plan, Daniela Burlaca s-a afirmat deja drept o inovatoare curajoasă și dinamică, reușind să-și păstreze amprenta, în pofida noutății pe care o aduce cu fiecare nouă producție teatrală.
Cum a dat lovitura și de această dată vă povestesc în cele ce urmează. Au fost mai multe detalii tehnice care au conlucrat în vederea unui impact artistic uluitor. În primul rând, locul ales pentru cele două reprezentări. Spectacolele s-au jucat, de data aceasta, la Mediacor, într-o sală fără scenă, în care spectatorii erau dispuși pe trei laturi ale ei, spațiul central fiind rezervat, evident, actorilor. Înconjurând actorii și aflându-se la același nivel cu ei, spectatorul își pierdea, la drept vorbind, identitatea de spectator, iar imersiunea în subiect era, în aceste condiții, inevitabilă. Trebuie menționată și intrarea laterală cu roletă, care a jucat un rol primordial în a doua reprezentație. Pe acolo și-au făcut apariția superlasciva Mary de Guise, ultraextravagantul Duce de Anjou și chiar, la un moment dat, megaimpozantul armăsar Bentley, dar și armata reginei, precum și o întreagă orchestră, care a fost pusă la treabă pe final de spectacol.
Un alt element care merită menționat este dubla reprezentare, cea din „scenă”, de teatru clasic, și cea de pe ecranele dispuse pe trei laturi ale sălii. Când am intrat, am fost dezamăgită să văd ecranele, căci m-am gândit că îmi vor distrage atenția de la teatrul viu, dar m-am înșelat: ecranele erau acolo pentru accente, nu pentru acțiunea propriu-zisă, care trebuia urmărită pe viu. Menționez, în acest sens, și rolul hotărâtor al operatorului, care a pus în valoare atât de reușit acele accente.
Așadar, nu avem scenă, nu avem cortină și, capac la toate, nu avem nici cabină unde să se schimbe actorii, mai ales în prima seară; totul se petrecea direct în scenă, sub ochii noștri. Unii spectatori erau de părerea că decizia regizoarei de a păstra „în direct” schimbul de decor (destul de sumar, alcătuit din scaune) și cel al hainelor actrițelor a prelungit nejustificat durata spectacolului (peste trei ore), dar părerea mea e că aceasta a dat un plus de autenticitate reprezentației, care „nu fugea nicăieri” și se derula într-o continuitate integră.
Aceasta e valabil, cum am menționat, mai ales pentru prima seară, căci în cea de-a doua seară, am avut chiar mai multe „scene”, iar operatorul care fugea cu camera dintr-o încăpere în alta, după acțiune și actori, a căpătat o importanță colosală pentru păstrarea pe ecrane a continuității spectacolului pentru vizitatori. Și i-a reușit de minune. Aceste scamatorii tehnice erau, pe alocuri, năucitoare, dar doar ca impresie, căci nu au dăunat nicidecum coerenței subiectului.
La fel de reușită mi s-a părut alegerea actorilor-manechini din plastic, pentru a sublinia „rolul celor care n-aveau nici un rol”, precum și a celorlalte elemente simbolice sugestive pentru care s-a optat de-a lungul spectacolului.
A existat și un contrast stilistic între cele două reprezentări. Cu toate că s-au păstrat niște elemente de legătură, precum mica spaniolă îmbrăcată în negru și corăbiile – simbolice, în prima reprezentație, și ilustrative pentru flota britanică, în a doua – este o ruptură stilistică evident intenționată între cele două părți. În prima avem hainele, detaliile și atmosfera de epocă, impactul fiind mai emoționant, liric, tragic, iar în a doua avem un izbitor spectacol cromatic, modern, provocator și solicitant, cu efect mai degrabă estetic. Paradoxal, dar acțiunea era mai dinamică în prima parte, care acoperea o perioadă mai scurtă, în schimb efectele erau mai dinamice în a doua parte, care relata, de fapt, întreaga perioadă de domnie a Elisabetei.
În ciuda contrastelor și în virtutea continuității subiectului, integritatea dublu-spectacolului a fost păstrată, iar alegerea de a le servi doar împreună e justificată. Fiecare dintre părți a avut mize separate, dar complementare, „memoria” atmosferei de epocă creată în prima parte fiind indispensabilă înțelegerii celei de-a doua, iar efectele stilistice din a doua seară ridicând cuplul la o nouă înălțime artistică. Aș spune că prima parte a fost povestea impecabil redată, dar reafirmată și reîntregită de poezia (cu vers alb, negreșit, a) celei de-a doua.
Bineînțeles, toate aceste idei jucăușe nu ar fi nimic fără actorii care să le aducă la viață și cred că lor li se datorează, în primul rând, succesul spectacolelor. Au fost expresivi, exacți și și-au trăit până la capăt rolurile, reușind să acopere sarcini artistice destul de exigente, astfel încât rezultatul să nu pară forțat și intraductibil, ci firesc, coerent și de o înaltă ținută artistică. Au excelat actori precum Ana-Sia Cărăuș, Victoria Botnar, Daniela Burlaca, Cristian Perepeliuc, Ilie Nadelcu, Nicu Țurcanu, Mihai Bordian, Anastasia Voleanski, Andrei Chira, Iurie Gologan, Cristina Trîmbaci.
Ca spectator, nu pot decât să le mulțumesc tuturor, în special Danielei Burlaca, care, convocându-mă în mod repetat, pentru înalte treburi de stat (căci asta a fost senzația, de participare), mi-a transformat un weekend care putea fi ca toate celelalte, într-o feerie estetic-culturală, într-o bucurie prelungită, ascendentă și cu succes întreținută.
Surorile Boleyn & Elisabeta – Teatrul Geneza Art
PARTEA I
Distribuția: Cristian Perepeliuc, Ana-Sia Cărăuș, Victoria Botnar, Rada Ixari, Iurie Gologan, Ilie Nadelcu, Cristina Trînbaci, Andrei Chira, Viorel Cozma, Anastasia Voleanski, Veronica Odagiu, Christine Kim.
PARTEA II-a
Distribuția: Daniela Burlaca, Mihai Bordian, Nicu Țurcanu, Nicu Ciumașu, Iurie Gologan, Viorel Cozma, Inna Colbasiuc, Victoria Botnar, Veronica Odagiu, Ilie Nadelcu, Andrei Chira, Mihail Turculeț, Ana-Sia Cărăuș, Cristina Trînbaci, Christine Kim, Anastasia Voleanski.
Regia: Daniela Burlaca
Costumele: Lilia Ixari
Coregrafia: Eugeniu Burlac
Credit foto: Teatrul Geneza Are
