Yu Hua este la prima lui vizită în România. Are o carieră internațională solidă, cu multe premii la activ, printre care se numără și prestigiosul James Joyce Award. În viață, romanul apărut recent la Humanitas Fiction, are și el o viață literară frumoasă, încununată cu multe premii, dar ce contează cel mai mult este că a fost citit de peste șase milioane de cititori din toată lumea. Numai auzind cifra și putem să ne dăm seama că vorbim despre un roman scris bine, excelent chiar, și care este pe placul multor cititori, indiferent de cât de pretențioși ar fi ei.
Ne-am dorit să aflăm cât mai multe detalii despre roman, așa că am îndrăznit să-i luăm un interviu. Acesta nu ar fi fost posibil fără ajutorul neprețuit al Ioanei Iancu, coordonator PR și marketing al Editurii Humanitas și al Andreei Chiriță, cea care a asigurat traducerea.
În viață are ca scenă principală satul chinez. Este satul tipic chinezesc, pe care îl putem găsi la o eventuală călătorie în China sau este doar o proiecție literară?
Scena romanului este satul tipic chinezesc, satul din anii 1930-1970, care între timp a trecut prin tot felul de dezastre și transformări sociale; dintre toate personajele cărții, singurul care rămâne în viață până la sfârșit este Fugui. Îmi amintesc, copil fiind, că la sat majoritatea erau oameni bătrâni, nu mai erau tineri. Ce pot să vă spun este că în satul meu de origine astăzi nu mai există sărăcie, în niciun caz, dar există o sărăcie destul de puternică în satele din vestul Chinei. Și mă mai bucur că acum la sate găsești din nou mulți tineri.
Există bariere culturale care împiedică buna percepție a mesajului unei cărți scrise de un chinez? Diferențele de ordin cultural și/sau politic pot ajuta la circulația unui text prin lume sau, din contra, solicită din partea autorului un efort suplimentar de explicare a anumitor mesaje?
În viață este romanul meu cel mai de succes în China, are un limbaj simplu, prezintă niște povești simple, este făcut să ajungă la toți oamenii, care nu au un nivel de cultură foarte ridicat, care aparțin unei pături foarte largi. Au existat neînțelegeri, la început cu editurile americane, (romanul a fost refuzat de câteva edituri americane), iar întrebarea lor era de ce personajele în prima parte a cărții nu au responsabilități sociale (înainte de Revoluția culturală din China copiii nu au responsabilități sociale); dar totul ține de familie (de organizarea în cadrul familiei), erau niște tradiții care țineau exclusiv de familie, ceea ce era șocant pentru americani. Cartea a fost tradusă în SUA în 2003, dar în ciuda problemelor inițiale cu editorii, cartea se vinde foarte bine, vinde cam 4000 – 5000 (de exemplare) pe an, cam asta este și cererea pe piață.
Cum vă construiți personajele/vocile? Există modele reale în jurul cărora construiți narațiunea sau vorbim doar de imaginație și talent literar?
Desigur, sunt oameni reali, dar nu un singur om real, ci zece, o sută, o mie de oameni reali de la care iau câte ceva. Iar atunci când îmi construiesc personajul, în timp ce scriu plec de la unul singur, în timp ce scriu apar și ceilalți, astfel încât, la final, în sfârșit încep să-l înțeleg.
Îl iubiți pe Fugui? Scriitorul-tată îl iubește pe Fugui-fiul?
E cel mai bun prieten al meu. Dar îl văd mai degrabă ca pe un bunic, pentru că am avut (când eram mic) un bunic la care am ținut foarte mult.
Presărarea cu dictoane și vorbe de înțelepciune de-a lungul textului romanului contribuie din plin la creșterea cotei de dramatism a lecturii (în întregimea sa). De ce ați ales să le integrați în textul romanului?
Înseamnă că a fost tradusă foarte bine cartea dacă v-ați seama că sunt astfel de zicale (n.m. – traducerea romanului a fost realizată de Mugur Zlotea). Am fost influențat de locurile natale, eu sunt din sudul Chinei, am simțit nevoia să folosesc expresii specifice satelor din aceste zone, tocmai ca o formă de identitate. Chiar dacă romanul a pornit inițial ca să mulțumească gusturile literare ale celor mai simpli oameni, a pornit din propria mea identitate culturală, de sătean din sudul Chinei.
În viață este o parabolă, o frescă a unei lumi în continuă schimbare sau …?
Într-adevăr, China a trecut prin foarte multe greutăți, ca și mine, iar destinul personajelor mele este destinul Chinei. Viața lui Fugui nu este o viață planificată, totul este lăsat în voia sorții. Inițial, am pornit romanul din perspectiva naratorului, persoana a III-a, dar nu ieșea nimic. Odată ce m-am decis ca Fugui să-și povestească propria viață, totul a început să se lege. Nu putea să fie decât la persoana I, dacă era din perspectivă narativă totul ar fi căpătat o tentă sumbră și aș fi scăpat detaliile; astfel pot să aduc în discuție partea de bucurie, de trăire a vieții cu bucurie. Atunci când scrii trebuie ca perspectiva întotdeauna să fie a ta, mai ales în chestiuni care țin de cum îți privești propria viață. Poți să vezi pe stradă un cerșetor, să crezi despre el că este nefericit, dar nu știi ce se ascunde în spatele acestei imagini. La fel și în cazul lui Hillary Clinton, de exemplu, n-ai de unde să știi ce se ascunde în spatele vieții publice.
Ultimul roman scris de un autor chinez citit de mine a fost „Ding visează” a lui Yan Linke, a cărui poveste este inspirată de epidemia de SIDA care a decimat provincia Henan în 1990). Am văzut că și dvs. ați scris despre această cruntă/crudă realitate (am înțeles că romanul este în curs de traducere la Humanitas Fiction). Ce vreau eu să întreb este dacă s-a schimbat ceva în provincia respectivă? Au învățat oamenii ceva din tragedia generațiilor anterioare? Pe dvs. ca scriitor, cum v-a afectat această tragedie a unei întregi colectivități?
Așa este. Dar romanul meu, Cronica unui negustor de sânge, a fost publicat în 1995, iar problema din provincia Henan a fost descoperită abia în 1997. Părinții mei sunt medici și am avut contact cu genul acesta de realități, practica de a vinde sânge pentru a-ți putea duce zilele. În viață este despre cum depășești obstacolele vieții, în schimb Cronica unui negustor de sânge este despre cum trăiești efectiv, despre traiul de zi cu zi. Practica asta de a vinde sânge este una extrem de veche în China, a fost vorba doar de o coincidență nefericită cu epidemia de SIDA, se practică și astăzi acest tip de negoț. Totul a pornit de la folosirea de ace nesterilizate. Din ce știu eu, în principiu, astăzi problema în zonă s-a rezolvat.
Ați renunțat le meseria de stomatolog pentru că nu v-ați dorit „să vă uitați în gurile oamenilor toată viața”. Cum este să te uiți în sufletele oamenilor și să scrii despre ce găsești acolo?
Este mult mai interesant să te uiți la un om și să descrii ce vezi, decât să te uiți în gura omului și să repari ce găsești acolo. Îmi place faptul că am foarte multă libertate, nu am șef, nu mă controlează nimeni, dacă, de exemplu, nu mi-am terminat romanul, sun la editură și totul este în regulă, am un sentiment de libertate totală, de aceea îmi place foarte mult meseria de scriitor.
În lumea literară românească există dorința ascunsă a celor care scriu să fie traduși în limba chineză (știut fiind ce populație are China, spre deosebire de orice altă populație europeană). Scriitorii chinezi își doresc să fie traduși? Și dacă da, în ce limbi de circulație internațională?
Cu siguranță, nu ai cum să nu te bucuri că ești tradus. Inițial, am vrut să fiu tradus în limbi de mare circulație internațională (engleză, germană, franceză, italiană etc.), după care m-am obișnuit. Acum când scot un roman îl și traduc și nu mai sunt interesat de traducerea în aceste limbi, ci mai degrabă de limbile de mai mică circulație; de exemplu, când aud că am ocazia să vin în țări cum e România, îmi doresc imediat să și ajung acolo.
În România foarte puțin scriitori reușesc să și trăiască de pe urma scriiturii lor. În cazul dvs. cum este? V-au ajutat premiile câștigate? Faima internațională v-a consolidat locul în lumea literară chineză? Așteptările cititorilor sunt din ce în ce mai mari? Simțiți că ar crește presiunea pe umerii dvs. cu fiecare premiu câștigat?
Sunt norocos, pentru că China are o populație foarte mare, cititori foarte mulți. În viață este scrisă acum 20 și ceva de ani și are deja peste un milion de exemplare vândute în China. Chiar sunt un om norocos.
Un gând pentru cititorii dvs. din România?
Știu că lumea din care provin este diferită de lumea cititorilor de aici, dar ceea ce sper este ca cititorii să înțeleagă că ceea ce au în comun cele două lumi este umanitatea. Vă mulțumesc foarte mult pentru că promovați în România În viață.
Mulțumesc mult pentru că mi-ați dat ocazia să citesc un roman excelent! 🙂
Fotografii realizate de Sorin Mircea Vasilescu.
