„Sora lui Freud” de Goce Smilevski

O noapte petrecută în autocarul Bucureşti – Chişinău s-a consumat, în cazul meu, cu mare uşurinţă graţie unei proze inedite. O dramă de familie trăită alături de un prolific părinte al psihanalizei, Sigmund Freud. Cartea „Sora lui Freud” este semnată de către autorul Goce Smilevski, autor de origine macedoniană, născut în 1975 la Skopje.

Prezenta scriere este o abordare inedită şi o punere în scenă a raporturilor existente în familia Freud, relaţii cu precădere dintre adolescentul Sigmund, căruia destinul îi prescrisese să devină cel mai renumit şi, de ce nu, controversat reprezentant al psihanalizei moderne, şi sora sa Adolfine.

Smilevski a reuşit să recreeze momente intime din adolescenţa celor doi, clipe rememorate de sora marelui psihanalist în apropierea morţii, căci se cuvine a se menţiona că aceasta a căzut victimă a represaliilor naziste din lagărul hitlerist. Istoria reală din spatele acestei ficţiuni a solidificat subiectul într-o manieră cu totul aparte. Sigmund Freud s-a născut într-o familie de evrei așkenazi din Freiberg, Moravia. Esther Adolfine este una dintre surorile mijlocii ale lui Freud, care simte pentru fratele său o nesperată beatitudine, dar şi o atracţie aproape nesănătoasă încă de la frageda vârstă de şase ani.

Această tânără nimfă devine în roman o naratoare desăvârşită, scoţând în prim-plan atât admiraţia faţă de un frate, care nu doar că a fost un geniu precoce şi un elev perseverent până la limita obsesiilor profesionale, ci şi faţă de prezenţa sa prolifică, lucru demonstrat chiar şi prin predicţiile oferite de o ghicitoare mamei sale însărcinate cu Sigmund. Se va spune despre acesta că va deveni un om mare.

Romanul lui Goce Smilevski tratează şi o problematică sensibilă, cea a antisemitismului, dar nu în parametrii politici şi sociali uzuali, ci prin prisma percepţiilor construite nemijlocit de către evrei. Este interesantă observaţia privitoare la manifestarea credinţei mozaice în familie, care renunţase la incubarea dogmatică a teoriilor iudaice şi au păstrat doar apartenenţa sanguinică la rit.

Acest lucru se va resimţi acut şi în lucrările semnate ulterior de către Freud. Iată ce amintiri enunţă Adolfine:

„De-a lungul întregii sale vieţi, prin opera sa, fratele meu s-a străduit să dovedească faptul că esenţa rasei umane o reprezintă sentimentul de vinovăţie: fiecare individ are o vină, pentru că fiecare om a fost cândva un copil, iar fiecare copil s-a simţit în competiţie cu tatăl lui pentru iubirea mamei şi i-a dorit moartea.”

Aceeaşi ambianţă îi aduce în memorie un episod viu despre fratele său; iată ce notează sora lui:

„A fost Oedip, a fost Cain, a fost Noe, iar în acele dorinţe nemărturisite se vedea profet, de aceea îl dăduse pe Moise evreilor – îşi dorea să fie unic, pur; aşa şi-l imagina pe cel ce fusese proclamat de poporul său ceea ce el, fratele meu, dorea să fie (n.r. Se face aici referinţă la importanta teză freudiană intitulată «Moise şi religia monoteistă»).”

Scriitura lui Goce Smilevski se vrea a fi un roman de ficţiune cu importante inserţii realiste, care continuă să completeze aura magnificului Freud, cel care în lupta eliberării Eului uman nu s-a sfiit să dea naştere unor teorii atât de diferite ca spectru spiritual, adeseori acestea fiind coroborate cu obscenitatea.

Această proză este, în egală măsură, o revizuire a existenţei celor care trăiesc în umbra geniului, cei aflaţi pe baricadele unei afiliaţii simple, terestre şi care la un moment dat se transformă într-o piedică pentru specialistul în devenire. Drept dovadă în cazul lui Freud serveşte apatia sa faţă de cele patru surori, pe care le abandonează într-o Austrie ocupată de nazişti, refugiindu-se în confortul londonez.

Probabil, şi nu mă sfiesc să afirm asta, familia a fost cel mai mare totem (şi) tabu a lui Freud, un călcâi al lui Ahile, pe care marele specialist într-ale Eului şi Spiritului l-a strivit, tocmai pentru că stătea în calea succesului său mondial, trecându-l sub tăcere şi ascunzându-l în rafturile tainice ale vremurilor apuse.

Smilevski a reuşit să pună cele mai ferme accente în construcția imaginii lui Freud, dar şi să aducă un plus de onoare celor care i-au fost nu doar afiliaţi parental, ci şi cei care i-au devenit martori ai succesului şi derivei sale trupeşti şi mintale. O carte care descoperă culisele unei existenţe sub simbolul tragediei.

Editura: Polirom