În 21 septembrie, de la ora 17.00, se lansează online Oac și Tac, cartea de benzi desenate câștigătoare a concursului pentru scriitori și ilustratori din proiectul Incubator de povești colorate.

Cartea, dedicată copiilor preșcolari, este una dintre foarte puținele cărți de benzi desenate pentru copii mici, create și publicate în România după 1989.

De ce avem nevoie de benzi desenate pentru cei mici și cum va stimula lectura Oac și Tac copiii de grădiniță, veți putea descoperi în evenimentul de lansare ce va avea loc pe pagina Facebook a asociației Cu Alte Cuvinte (CUAC), în prezența autoarei, Amandine Bănescu, a partenerilor din proiectul Incubatorul de povești colorate și a unui public de peste 500 de educatoare ce vor fi prezente pe platforma online a Asociației OvidiuRO.

Lansarea va fi însoțită de lectura integrală a cărții și de o discuție cu partenerii implicați:  Mihaela Groze (Editura Portocala Albastră), Brandi Bates (Citim Împreună România) și Maria Gheorghiu (Asociația OvidiuRO).

Cartea va fi disponibilă online, integral și gratuit, pe pagina dedicată a asociației Cu Alte Cuvinte. 3.100 de exemplare tipărite în format A3 vor ajunge în grădinițe din sate și orașe mici, cu sprijinul Asociației OvidiuRO. Astfel, în fiecare an, peste 30.000 de copii vor asculta povestea și vor fi implicați în activități ludice de dezvoltare de abilități dintre cele mai diverse.

Cartea Oac și Tac a fost realizată în cadrul proiectului Incubator de povești colorate, proiect ce stimulează crearea de cărți ilustrate pentru copiii mici în România, după organizarea de ateliere de creație cu invitați internaționali. Ediția actuală a avut ca temă banda desenată, iar invitatul consacrat a fost autorul și ilustratorul italian Sergio Ruzzier.

Proiectul Incubator de povești colorate este inițiat de Asociația Cu Alte Cuvinte & comunitatea Citim Împreună România, fiind cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

După lansarea de joi, 21 septembrie, cartea în format digital va fi disponibilă în pagina https://www.cualtecuvinte.com/cartigratuite.

Asociația Cu Alte Cuvinte (CUAC) facilitează, din anul 2016, crearea de cărți pentru copii în spiritul diversității și empatiei. Peste 150.000 de copii au ascultat cel puțin o carte a cărei publicare a fost facilitată de CUAC. Peste 9.800 de cărți ilustrate pentru copii au fost donate exclusiv în medii defavorizate din România, în special grădinițelor.

Site asociație: www.cualtecuvinte.com
Facebook: https://www.facebook.com/cualtecuvinte 

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura