Începând de astăzi sunt disponibile online gratuit 200 de fișe multimedia din dicționarul teatrului românesc pe platforma www.dmtr.ro.

Cele 50 de noi fișe din această ediție, DMTR-Feminin, sunt dedicate artistelor care au contribuit la consolidarea unei mișcări teatrale apreciate de public și critică în țară, dar și peste granițe în perioada 1960-2000.

Curatoarea proiectului, criticul de teatru Cristina Modreanu, explică de ce echipa a pus accentul în acest an pe creația femeilor din teatrul românesc:

„Pe parcursul cercetării din primii trei ani ai Dicționarului Multimedia al Teatrului Românesc (2020-2022) am descoperit mai multe nume de artiste care au activat în teatrul românesc în perioada 1960-2000, dar care nu au fost reținute de istoria oficială, în ciuda faptului că realizările lor erau remarcabile. Consemnate de critică, uneori păstrate în arhiva Televiziunii publice, fiind vorba și despre realizatoare de Teatru TV, producțiile create de regizoare femei constituie un fond spectacologic valoros, care nu a fost inclus în «mitologia teatrală românească» dată mai departe generațiilor actuale.

Care sunt explicațiile acestei selecții incomplete, de ce numărul de cronici despre spectacole create de femei incluse în volumele criticilor de teatru este mai mic decât cel al cronicilor despre spectacolele unor bărbați, în ciuda faptului că femeile regizoare lucrau intens, uneori în același teatru timp de decenii, dar și de ce sunt cronicile pe marginea spectacolelor create de femei vizibil animate de prejudecăți de gen, chiar misoginie, și ce a însemnat asta pentru cariera regizoarelor, a dramaturgelor, a scenografelor, a compozitoarelor de muzică de teatru și, evident, a actrițelor –  sunt întrebări la care am căutat răspunsuri în cea de a 4-a ediție a proiectului, DMTR-Feminin. Aceste răspunsuri sunt de natură să rescrie o parte absentă a istoriei teatrului românesc și să redea generațiilor curente și celor viitoare o imagine mai completă a peisajului creativ românesc.

«Ca să-l cităm pe istoricul Lucian Boia (O privire teoretică asupra istoriei, Humanitas, 2022): Înclinarea actuală spre o istorie globală, cu alte cuvinte spre o istorie nediscriminatorie, deschisă oricărei probleme, zdrobește complet ierarhiile (…) Nu mai există istorie, ci istorii. De fapt, «istoria» nu a însemnat niciodată altceva decât «istorii». Doar că acum diversitatea a luat amploare, a devenit mult mai vizibilă. În plus, suntem și noi mai dispuși să percepem ceea ce a fost dintotdeauna o inerentă diversitate».”

Lansarea oficială a DMTR-Feminin, cea de a 4-a ediție a proiectului Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc va avea loc în cadrul Festivalului Național de Teatru joi, 26 octombrie, de la ora 16:00 la Teatrul ODEON, Sala Studio. 

INTRAREA LIBERĂ în limita locurilor disponibile

***

Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc este o platformă digitală creată pentru a oferi conținut nou, de specialitate, dar și pentru a agrega, în același timp, informația existentă deja online despre artiști legendari și spectacole cult ale teatrului românesc. Profilurile de artiști și spectacole sunt create de o echipă complexă, de peste 50 de oameni, alcătuită din specialiști în teatru care scriu articole introductive, din perspectivă contemporană, și studenți la facultățile cu profil de teatru, care au strâns materialele conexe pentru fiecare dintre ele. Numele membrilor echipei se găsesc aici: https://www.dmtr.ro/echipa/

În acest moment sunt disponibile gratuit online 200 de intrări de dicționar la www.dmtr.ro.

Producător: Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS)

Parteneri: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Arte din Târgu Mureș

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura