Scânteia creativă este una dintre cele mai captivante cărți despre istoria speciei umane, din câte am citit până azi, poate pentru că este mai puțin tehnică și pentru că încearcă să fie pe măsura subiectului abordat, adică fiind creativă în timp ce vorbește despre creativitate, o strategie foarte înțeleaptă în cazul unui subiect atât de ramificat și complicat cum este evoluția Homo Sapiens. Cartea are evidenta capacitate de a captiva, ca formă, fără ca acesta să fie un scop, în fond.

Agustín Fuentes pune la contribuție, pe lângă creativitate, cercetările sale precum și studiile altor autori, pentru a desăvârși arta scrierii prin abilitatea argumentării științifice convingătoare. Fiind cititorul sensibil la ambele aspecte și, în același timp, familiar cu subiectul, am apreciat modul în care două milioane de ani de istorie au fost comprimați într-o poveste nu doar ușor digerabilă, ci și fascinantă. Prin modul în care expune informația științifică, Fuentes face dovada propriei argumentări: omul este o ființă foarte creativă. Pornind de la vestigiile arheologice existente, autorul nu doar reconstituie, ci reînvie istoria speciei noastre, purtându-ne prin „atelierele” de fabricare ale uneltelor strămoșilor noștri, așezându-ne în jurul focului, ca să ascultăm poveștile lor de vânătoare și chiar patrunzând în imaginația celor mai timpurii oameni pentru ca să observăm succesiunea de idei și revelații care au dus de la fabricarea unei sulițe până la explozia progresului tehnologic al speciei.

Pentru a ilustra în ce fel scânteia creativă a luminat istoria umană, modelând-o încă de la începuturile ei, Fuentes pornește de la un factor important al evoluției, construcția de nișă, acel proces prin care specia transformă mediul înconjurător pentru a-l adapta necesităților sale, rezultatele acestui proces transformând, la rândul său, specia. Felul în care specia se manifestă încadrul acestui „proiect” evolutiv reflectă gradul ei de inventivitate și modul în care gestionează și asimilează inovația. Prin amplasarea Homo Sapiens, într-o perspectivă comparativă, printre alte specii mai mult sau mai puțin înrudite, înțelegem că creativitatea nu este atributul exclusiv al speciei noastre, ea întâlnindu-se pe larg în natură; totuși, prin gradul în care se manifestă la oameni, putemspune că este, cu siguranță, o trăsătură definitorie a noastră. Astfel, patru ar fi inovațiile cele mai importante prin care am modelat natura și care, la rândul lor, ne-au modelat pe noi: abilitatea de a produce și de a folosi uneltele de vânătoare, abilitatea de a controla și de a aprinde focul, dezvoltarea pigmenților și adezivilor și domesticirea plantelor și animalelor. Dar Scânteia creativă nu se rezumă la istoria, de altfel captivantă, a acestor inovații, ci analizează și produsele de dată mai recentă ale creativității umane.

Violența. Deși rădăcinile violenței pot fi găsite adânc în preistorie, trebuie să ținem cont de faptul că nu există o genă a violenței, iar mănunchiul de factori biologici care determină violența ar putea, la fel de bine, și să nu o declanșeze („nimic din ceea ce cunoaștem despre aceste sisteme nu sugerează că au fost modelate de-a lungul evoluției noastre pentru a servi unei funcții mai ales violente, deși acestea sunt aproape întotdeauna parte componentă a unui răspuns violent”; „Ceea ce urmează să faci variază în funcție de situație și de experiența ta anterioară, dar fuga și confruntarea cu persoana din spatele tău sunt două dintre cele mai obișnuite răspunsuri, iar corpul tău este pregătit pentru ambele. Poți opta pentru violență. Sau poți să n-o faci”). Dar, dacă urmele violenței preistorice nu pot fi contestate, atunci violența extremă (războiul) apare mult mai târziu în istoria speciei:

„Ceea ce se remarcă este coincidența dintre apariția societăților mai complexe și a sedentarismului și creșterea violenței mortale coordonate și a războiului. În mare, creșterea inegalității economice, politice și sociale se corelează cu apariția războiului.”

Din această perspectivă, Agustín Fuentes nu este de acord cu opinia psihologului evoluționist Steven Pinker, autorul cunoscutei cărți The Better Angels of Our Nature, care consideră că în trecut eram mai violenți decât acum. Creativitatea noastră în ale violenței a culminat într-o formă nemaîntâlnită în natură, cea a distrugerii în masă a semenilor noștri, prin dezumanizarea lor creativă, războiul și pacea fiind „două fețe ale monedei creativității umane și părți componente ale nișei umane contemporane”.

Mariajul a evoluat din legătura de tip pereche care, deși a persistat încă de la începuturile istoriei speciei, fiind o puternică legătură socială ce putea sau nu să implice relațiile sexuale, monogania și creșterea copiilor, nu era neapărat asociată cu căsătoria. De fapt, aceasta

„este cel mai bine văzută ca o modalitate de structurare a moștenirii proprietății, de control și reglementare a activității sexuale și, mai recent, ca rezultatul confirmării culturale a iubirii romantice”.

Genul, care nu e totuna cu sexul biologic, este încă un construct social, cultural și psihologic care ține de așteptările noastre în legătură cu modul în care trebuie să arate bărbații și femeile și ce roluri trebuie să-și asume. Ca și alte elemente ale nișei umane generate de creativitate, genul ne modelează biologia:

„Pe măsură ce omul se dezvoltă, tiparele de conexiuni pe care le dezvoltă creierul lui sunt influențate de experiența individului pe măsură ce el sau ea își dobândesc genul. Procesul prin care dobândim genul ne modelează neurobiologia”.

Pentru a găsi originile genului, Fuentes analizează datele științifice disponibile și relevante pentru subiect și ne demonstrează, încă o dată, că oamenii au tendința de a imprima trecutului percepția curentă despre cum este lumea. Chiar și în muzee, în încăperile destinate preistoriei, femeile și bărbații sunt surprinși în îndeplinirea unor ocupații corespunzătoare percepției actuale despre rolurile de gen: bărbatul vânând, iar femeia culegând pomușoare. Dar, ne asigură Fuentes:

„Aceasta este o presupunere de gen, nu un fapt biologic sau social. Am revăzut sute de pagini de date care demonstrează că atât masculii, cât și femelele au fost implicați în construirea uneltelor, în cele mai multe vânători (poate cu excepția vânătorilor de prăzi mari) și în îngrijirea copiilor mici”

.În schimb, diferențele de rol în achiziționarea și pregătirea hranei, precum și în creșterea copiilor devin tot mai evidente cu cât ne apropiem mai mult de prezent.

O altă tendință contraproductivă, de data aceasta răspândită printre oamenii de știință, este aceea de a atribui un sens artistic sau religios oricărui obiect găsit în situri mai vechi de câteva mii de ani a cărui funcție nu este clară. Deși dovezi ale existenței unor ritualuri cu caracter religios se găsesc și printre vestigiile mai vechi de zeci de mii de ani, religiile mari, organizate, nu sunt mai vechi de 6000 – 8000 de ani. Uimitoare, la Fuentes, este capacitatea de a se detașa de paradigma actuală care explică apariția religiilor prin necesitatea de a crea sisteme de constrângere în scopul unei colaborări mai eficiente, și focalizarea acestuia pe studiul aspectelor experimentării individuale a sentimentului religios:

„Concentrarea exclusivă asupra omniprezentei structuri de constrângere și impunere exercitate de religii, ca unități funcționale, îi poate distrage pe cercetători de la aspecte foarte importante, precum diversitatea și dinamismul experimentării și practicării credinței la nivel individual”.

Astfel, pentru Agustín Fuentes, religia este „unul dintre cele mai fascinante exemple ale creativității speciei noastre”, care izvorăște din nevoia de transcendent a oamenilor, generată de dorință și speranță, nevoie care a căpătat o expresie tot mai nuanțată și îmbogățită pe parcursul ultimelor milenii.

Sexul creativ, artele și știința sunt alte aspecte ale creativității umane pe care Fuentes le analizează printr-o optică obiectivă și într-o manieră originală, evidențiind astfel cele mai remarcabile elemente ale realizărilor umanității și completând portretul Omului-Creator. Totodată, pe parcursul întregii cărți, autorul nu uită să prezinte și reversul sumbru al creativității, subliniind că aceasta nu este doar o forță edificatoare, ci, fiind într-adevăr o forță teribilă, are și aspectul său ruinător, astfel încât cade în sarcina noastră să canalizăm corect puterile acestui instrument cumplit:

„Ne-am pus numele de dublu sapiens, însemnând că suntem înțelepți de două ori sau că avem, cel puțin, capacitatea de a fi astfel. S-a dovedit că domesticirea și construirea de comunități și mai mari reprezintă o stradă cu două sensuri, care are o mulțime de curbe periculoase și pentru care nu există nici o hartă perfectă. Oare suntem suficient de creativi pentru a parcurge aceste curbe? Ce se va întâmpla dacă nu suntem?.

Scânteia creativă de Agustín Fuentes

Editura: PUBLICA

Colecția: Știință

Traducerea: Robert Dobre

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 472

ISBN: 978-606-722-262-3

Share.

About Author

Avatar photo

Unii spun că, citind mereu, fug de realitate. Eu zic că numai citind ajungi să înțelegi realitatea. Cărțile au știut să-mi explice spectacolul lumii, de la particulele elementare la relațiile dintre oameni, și au încă atâtea să-mi spună... Prefer cărțile de popularizare a științei, dar citesc cu drag și istorie, biografii, beletristică, iar uneori, dacă n-am altceva sub mână, citesc și afișele lipite pe pereți sau în stații, pentru că așa am știut să-mi umplu orice clipă liberă - cu ceva de citit. A scrie despre cărți mi se pare la fel de firesc ca și a expira aerul inspirat, e parte a unui singur proces și o tratez ca atare.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura