La aproape trei decenii de la mişcarea civică Golania din Piaţa Universităţii, în 1990, a apărut mişcarea #rezist, cu proteste ce au cuprins întreaga ţară, declanşate împotriva schimbărilor în justiţie dorite de coaliţia coruptă aflată la guvernare. Acesta este jurnalul personal ţinut de Ruxandra Cesereanu în perioada 2017-2019, cînd s-a implicat activ în protestele din Cluj, fiind adesea printre oamenii care au ieşit în stradă. Trei ani de vîltoare socială şi politică în ţara noastră sînt sintetizaţi în acest jurnal, evidenţiind cele mai aspre momente de criză, dar şi micile victorii care au păstrat vie speranţa protestatarilor şi i-au ajutat să „reziste” pînă la destrămarea coaliţiei de guvernare din 2019. De la Golania la #rezist conturează caruselul de emoţii şi reacţii prin care a trecut autoarea în timpul protestelor, asemenea celor cu care a împărtăşit dorinţa de trezire civică a României şi de apărare a unor principii fundamentale pentru democraţie.

„După ce am văzut cu ochii mei manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii şi am auzit discursurile din balconul Universităţii, reacţiile mulţimii, cîntecele, spiritul parodic, umorul, rugăciunile comunionale, ceva s-a trezit definitiv în mine. Acelui ceva eu îi spun conştiinţă morală. Era o energie nouă, de observator lucid şi combativ, implicat în ceea ce se întîmplă în ţara sa. Acel ceva m-a făcut să mă preschimb într-un actant civic din 1990 încoace, chiar dacă mi-au rămas tabieturile de spectator. În latura mea socio-politică sînt mai degrabă un raisonneur şi, în mod cert, o analistă a mentalităţilor. Piaţa Universităţii 1990 m-a făcut să fiu aşa ceva, m-a marcat definitiv şi definitoriu, de aici mi se trage meteahna de comentator, acesta a fost începutul.” (Ruxandra Cesereanu)

Ruxandra Cesereanu este poetă, prozatoare, eseistă. Profesor la Catedra de literatură comparată a Facultăţii de Litere din Cluj, face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia susţine ateliere de scriere creativă în poezie, proză şi scenariu de film. Este redactor-şef la revista de cultură Steaua. Dintre volumele de poezie şi proză ale scriitoarei publicate pînă acum amintim: Zona vie (poeme, 1993); Purgatoriile (proză scurtă, 1997); Oceanul Schizoidian (poeme, 1998, 2006); Tricephalos (roman, 2002, 2019); Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (poeme, 2002, 2017); Kore-Persefona (poeme, 2004); Naşterea dorinţelor lichide (proză scurtă, 2007); Coma (poeme, 2008); Angelus (roman, 2010); California (pe Someş) (poeme, 2014, 2015); Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară (poem-manifest, 2018, 2019). Zece din cărţile sale de poezie şi proză au fost traduse în engleză, italiană, maghiară, bulgară. La Editura Polirom a mai publicat: Decembrie ’89. Deconstrucţia unei revoluţii (2004, 2009); Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura închisorilor şi lagărelor comuniste (2005); Nebulon (proză scurtă, 2005); Comunism şi represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid naţional (coord., 2006); Năravuri româneşti. Texte de atitudine (2007); Un singur cer deasupra lor (roman, 2013, 2015; prima carte de proză realistă a autoarei); Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX (2014); Fugarii. Evadări din închisori şi lagăre în secolul XX (2016).

*****

23 februarie

De ce imaginea de fond sau poza de profil de pe Facebook a multor pagini asumă încă formula „Rezist” sau „Rezistăm”, din moment ce Ordonanța de urgență 13 a fost anulată? „Rezist” și „Rezistăm” au acum mai multe conotații decât avea, în general, verbul „a rezista” înainte de protestele din februarie 2017. Așa cum cuvântul „colectiv” are conotații mai sensibile și nuanțate din cauza tragediei petrecute în 2015, iar semnificația lui s‑a îmbogățit afectiv (și nu numai), tot astfel „Rezistăm” (ca și formula „Rezist”, asumată individual de foarte mulți români) s‑a nuanțat și amplificat în mentalitate.

În decembrie 1989 s‑a strigat „Vom muri și vom fi liberi!”. În Piața Universității 1990, în cadrul mitingului‑maraton condus de studenți, s‑a strigat „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!” (era vorba despre cei care au pierit în decembrie 1989 și despre legătura ombilicală, moral, între protestatarii din 1990 și cei care muriseră în timpul revoluției). Înfebruarie 2017, strada nu mai e romantică și patetică, e ironică, parodică, eventual cinică, dar păstrându‑și totuși jucăușenia. Patetismele asumate în mod frenetic și hiperbolic (firesc, de altfel) în decembrie 1989 și 1990 au dispărut pe bună dreptate. Vorbele s‑au simplificat, luciditatea de acum este calmă. Drept care „Rezist” și „Rezistăm” au devenit parole pentru și între protestatarii din februarie 2017. Personal, am mai spus‑o, am legat acest „Rezist‑Rezistăm” și de rezistența anti‑comunistă din Munții României, simbolic, desigur. Sunt legată de orașul meu, de țara mea și de toți cei care au fost în stradă (pe frig, zăpadă, ploaie) într‑un chip afectiv indefinibil și care, de altfel, nici nu trebuie explicat.

„A rezista” e un verb multinuanțat și investit etic deja.

26 februarie

Duminică seara, lumea a fost jucăușă în Piața Unirii din Cluj. Oamenii făceau mici acrobații, fluturau foaia albastră ori stelele din emblema Comunității Europene, chicoteau, strigau cu voioșie. E una dintre lecțiile morale decisive ale lunii februarie: să fii serios în mod jucăuș. Să ai umor cu nemiluita, în ciuda gravității. Să te bucuri împreună cu ceilalți protestatari de cursă lungă.

1 martie

Românul s‑a născut proclet.

Cam așa stâlcește somnul din zori una dintre vorbele-cheie ale poporului. Iar cu somnul nu poți polemiza, nu ai cum. Totuși, marșurile și protestele din stradă dovedesc că romanul nu s‑a născut proclet.

2 martie

Poemul meu din antologia #Rezist. Poezia, concepută de Cosmin Perța în zilele de‑acum. Din 3‑4 variante, m‑am oprit la aceasta (mi‑am adus aminte mai ales de toboșarii clujeni, dubașii – cum li se spune –, care au fost inima marșurilor clujevite în luna februarie și care, de la Cluj citire, s‑au răspândit în toate celelalte orașe):

Altfel, viața continuă în pizzerii și baruri,

berea e fluviul oamenilor cu povești la țigară,

zăpezile se lipesc de haine ca de obicei,

în Piață au rămas hipioții‑gavroche cu păr de brahmani,

mocasinii lor s‑au înfrăgezit de la marșuri,

ferestrele blocurilor s‑au preschimbat în rețele de neuroni,

glasurile au căpătat o pojghiță de cuarț

de la cântecele de trezit copiii bătrâni înainte de venirea nopții.

Ultravie e inima: rezistăm.

Toboșarii au început imnurile.