Retorno 201 – Guillermo Arriaga

Nu intenționam să citesc o nouă carte a lui Guillermo Arriaga imediat ce terminasem „Bivolul nopții”, pentru că, de regulă, intercalez lecturile, nu citesc una după alta cărțile aceluiași autor, oricât de mult mi-ar fi plăcut cea abia terminată. De data aceasta, însă, nu m-am putut opune impulsului. Am răsfoit volumul și am citit, așa cum fac atunci când îmi întâmpin noile achiziții livrești, prima pagină. Și această primă pagină m-a făcut să trec și la a doua și la a treia și tot așa. „Retorno 201” este un opde proze scurte. Începe în forță cu „Lilly”, o povestire de doar 11 pagini, scrisă de Arriaga în tinerețe, ca de altfel toate celelalte povestiri ce alcătuiesc acest volum. Ei bine, această povestire – „Lilly”, a fost cea determinantă în alegerea de a parcurge acum cartea. Mi-a plăcut atât de mult amestecul vocilor ce intrau în scenă fără să-și lase una alteia timp de respiro și nici cititorului, încât trebuia să aflu unde vrea să ajungă Arriaga și ce istorisire ne expune în această inedită manieră. Povești pe mai multe voci s-au mai scris, nu asta ar fi noutatea. Este suficient să ne gândim la Faulkner și al său roman, „Pe patul de moarte”, dar ceea ce conferă originalitate și farmec povestirii lui Arriaga este intercalarea aparent haotică a acestor voci, pe care îți ia ceva timp să le atribui unuia sau altuia dintre personaje. Apoi, subiectul este și el cât se poate de interesant. Nu vi-l dezvălui, însă pot spune că el implică violență, sex, afecțiuni psihice și, desigur, unul dintre elemente nelipsite în scrierile lui Arriaga – moartea.

Trebuie să precizez că titlul cărții provine de la strada pe care a copilărit autorul, iar volumul explorează tocmai acest univers, plin de personaje sumbre, pasionale, irezistibile sau grotești, pulsând de viață și măturat adesea de moarte. Și tocmai pentru că acest spațiu îi este atât de familiar lui Arriaga, transpunerea sa în literatură capătă nuanțe fascinante. În „Bivolul nopții”, stilul cinematografic al scriitorului mexican mă făcuse să-mi doresc o expunere mai amplă, mai profundă. În acest volum de povestiri, însă, am reușit să înțeleg de ce poveștile sale nu puteau fi spuse altfel, iar stilul lui Arriaga a reușit să mă cucerească pe deplin.

Nu aș putea alege o povestire preferată, chiar dacă am insistat oarecum pe „Lilly”. Și alte proze sunt cel puțin la fel de bune, iar diversitatea subiectelor și a personajelor alese mențin intensitatea ritmului și interesul cititorului. Un fost căpitan de vapor, proaspăt mutat cu chirie într-o casă de pe Retorno tulbură liniștea cartierului noapte de noapte, spre indignarea vecinilor. Dar ce se ascunde în spatele urletelor sale ce zbuciumă noaptea, nimeni nu știe și nici nu pare a fi interesat să afle.

„Apa întotdeauna aduce cu ea un semn, un semn pe care n-am știut sau n-am vrut să-l înțeleg.” (pag. 86) – New Orleans

Iubire, violență, durere, pasiune. Întâmplări banale, întâmplări spectaculoase. Delicte acoperite. Și peste toate, impasibilă, plutește moartea, lovind fără ezitări, iar atunci când nu lovește, căci sunt și povestiri în care nu moare nimeni, prezența ei este atât de palpabilă, încât te simți surprins că nu și-a luat obolul.

„Deși corpul ei este în putrefacție, n-a încetat să umble zilnic după sămânța celuilalt, a celorlalți. Știe că nu are de trăit mai mult de șase luni, am auzit-o plângând din acest motiv. (…)

Dar nici ranchiuna, nici vina nu-i slăbesc în intensitate și așa va fi până în clipa morții. Eu nu pretind nici să-mi ceară iertare, nici să mă ierte.” (pag. 64) – În întuneric

Umanul mustește în fiecare povestire, emană mirosuri, colcăie, vibrează. Unele scene te oripilează. Altele te sfâșie. Trăiri intense, întâmplări care în scris par mai vii decât dacă le-ai vedea aievea.

„Îi pierdeam chipul și nu erau nicăieri fotografii de-ale ei, ca să-l pot recupera. Imaginea ei s-a redus propriu-zis la un singur moment: acela în care, învelită într-o păturică albastră, lua drumul spitalului. Au fost zile grele, pe care acum le consider cele mai amare din viața mea. Suferința mi-ar fi fost ușurată mult dacă aș fi putut să-mi iau rămas bun de la ea, să vorbesc despre ea, să mă joc cu jucăriile ei, până ce le-aș fi stricat, să-i dau o sărutare în coșciug.” (pag. 149) – Chipul șters

Uneori rămâi fără cuvinte și uiți că, de fapt, citești o carte. Oameni în locul cărora nu ți-ai dori să fii, însă locul în care aceștia trăiesc exercită o fascinație irezistibilă, chiar dacă Arriaga nu insistă pe latura descriptivă. Vizualizezi locurile prin intermediul atmosferei și al personajelor, prin ceea ce spun și fac acestea. Și acele locuri te îmbie să le cunoști mai bine, să le descoperi lumina și întunericul. Prin povestirile din „Retorno 201” reușești să simți spiritul locurilor, al oamenilor care le însuflețesc chiar și atunci când sufletele lor se risipesc în zări necunoscute. Pentru că elementul principal care domină acest volum nu este moartea, așa cum ar putea părea la o primă vedere, ci viața cu nenumăratele sale chipuri și forme, cu tot ceea ce dăruiește, tulbură sau răpește. Și este surprinzător cum, în mai puțin de 200 de pagini, Arriaga reușește să condenseze atât de mult. Temele pe care le abordează nu sunt inedite, sunt cele pe care literatura le întoarce de secole pe toate fețele. Însă modul în care le îmbracă acesta le conferă prospețime.

Cei de la Vellant au avut o idee minunată de a scoate o versiune inedită a acestui volum – „Retorno 201. O carte însemnată de 186 de cititori”, pe care abia aștept să o citesc, iar din prezentarea acesteia aflăm că:

Pe scurt, povestea Cărții însemnate de la Vellant este următoarea: 186 de cititori, prieteni și colaboratori Vellant au primit câte o pagină dintr-o carte – fără a li se oferi vreun amănunt legat de numele autorului sau de desfășurarea firului narativ al cărții. Fiecare cititor a fost rugat să personalizeze pagina primită după bunul plac: desenând-o, corectând-o, comentând-o, lăsând o pată de cerneală sau o urmă de cafea. La final, Vellant a strâns paginile „însemnate“ de cititori și a pregătit o ediție limitată a cărții-surpriză, astfel ilustrate. (…) Printre semnatarii paginilor se numără Alexandru Andrieș, Ada Milea, Alexandrina Hristov, Ciubi (Pisica Pătrată), Marius Chivu, Costi Rogozanu, Dumitru Gorzo, Matei Branea sau Marius Constantinescu.

Editura: Vellant