Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, anunță cel de-al doilea week-end cu întâlniri fantastice. La acest sfârșit de săptămână, protagoniștii sunt: Gabriel Răuță (vineri, 24 aprilie), Victoria Cociaș (sâmbătă, 25 aprilie) și Diana Roman (duminică, 26 aprilie).

Fie că joacă în comedie sau dramă, pe texte clasice sau moderne, Gabriel Răuță, un actor de forță, spiritual și glumeț în același timp, găsește, în fiecare proiect în care este implicat, ceva interesant, atrăgător, ceva ce merită explorat. Deschiderea lui față de teatru îl provoacă pe spectator să fie, la rândul său, curios și dornic să descopere mereu ceva nou.

Elegantă, distinsă, Victoria Cociaș transmite un aer de noblețe care face ca fiecare rol al său, minuțios gândit și construit, să fie încărcat de emoție și de rafinament. Comedia, genul în care o regăsim cel mai des, capătă, astfel, o grație aparte.

Joacă de la cinci ani, astfel că se poate spune că a crescut în teatru. Este tânără, ambițioasă, încrezătoare. Talent și frumusețe, candoare și pasiune – Diana Roman, o voce puternică a tinerei generații de actori.

Cei „trei spectatori fantastici” vor putea intra în dialog cu actorul preferat de la ora 19.00, prin intermediul aplicației ZOOM ce poate fi descărcată gratuit pe telefon, tabletă sau laptop. Întâlnirea va dura aproximativ 40 de minute, timp în care cei trei spectatori vor putea vorbi cu actorul preferat despre teatru și culisele lui, despre problemele din jur, vor râde și vor încerca să se deconecteze împreună de la atmosfera de panică din jur. Întâlnirea își propune să anuleze distanțele și să creeze senzația de comunicare directă, atât de necesară în această perioadă complicată.

Cei trei spectatori vor fi aleși într-un mod inedit: actorul care urmează să intre în dialog cu spectatorii săi „fantastici” va adresa o întrebare pe pagina de Facebook a teatrului, spectatorii sunt invitați să lase un comentariu, iar aceia care au dat cele mai interesante răspunsuri vor fi „cei trei spectatori fantastici”, care vor intra apoi în direct cu actorul preferat.

În urma acestor întâlniri „fantastice” se va realiza un montaj cu cele mai interesante dialoguri, care va fi postat pe pagina de facebook a Teatrului Nottara, pentru ca atmosfera bună să ajungă la cât mai mulți dintre spectatorii noștri.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura