porc şi sentimental, înţelept şi rău

Motto: „Dar poezia nu face numai recreare de momente şi atmosfere, poate să facă şi invers, să de-materializeze. Să tragă preşul lumii de sub picioare. Chiar şi când vezi într-un text elemente concrete, adică nu neapărat dacă poezia e abstractă, ele funcţionează ca punctele din real pe care le alegi la meditaţie. Iei un punct, te uiţi la el şi te rupi din moment, îţi aeriseşti mintea, ieşi din context.” Dan Sociu, Prefaţă

Pentru o teorie a eu-rilor mai curând psihanalitică decât poetică titlul este bun. Conştientizarea identităţii multiple, rămase în registrul normei existenţiale (nu al patologiei), nu ţine de vârstă, însă e adevărat că anii aduc cu sine şi tendinţa introspecţiei. Apar întrebările odată cu nevoia de a fixa o imagine a sinelui.

Cine eşti tu în acest moment în care se citeşte (şi se scrie citindu-se) poezia de la pagina 33, poţi fi porc şi sentimentalîn acelaşi timp, înţelept şi rău, percepi despre tine doar imagini pasagere strânse într-un scenariu spontan, hipnotizant ca toate ritmurile cotidiene. Constaţi că nu nu poţi spune în câte ipostaze îţi este îngăduit să exişti şi cum să alegi eticheta stării de spirit dominante, ecuaţia personalităţii este relativă. Constaţi că dintr-o dată apare lângă tine, într-o vitrină, celălaltul. Constatări:

„pentru că-mi uit vârsta de când sunt cu tine

apariţia mea în vitrinele mate mă întristează

pe Toamnei, pe la început de toamnă, la amiază

un băiat spre toamna vieţii tinereşte-naintează

pentru că-mi uit vârsta de când sunt cu tine

vitrinele mate oglindesc pe un altul

nu sunt eu, e celălaltul” (p. 33)

Cum recunoşti un poet atunci când el este din instinct şi un prozator bun. Simplu, e limpede că va face din poezie un fel de film cu imagini pe care le aşază în aşa fel încât să capete consistenţa vieţii. Citeşti un pasaj ca acesta şi îţi dai seama că, vorbind despre sine, cântăreşte cuvintele – numai poeţii au grija asta a drămăluirii, un dram de neologisme, un dram din limbajul străzii, fără infatuare şi fără modestie, oleacă vulgărel, ocolind arhetipul poetului, ocolind statuia. Povestea-poezie are tâlc şi are şi haz. E despre jocul de-a cuvântul:

„Vocea mea e cea a omului mediu, a unui fel de mostră socială, bărbatul tipic bucureştean de 40 de ani, oarecum educat, dar nu un intelectual, poate un proletar intelectual, căruia îi place şi la mall, şi la un joint cu băieţii, senzualist, cum s-ar fi zis cândva, moştenitor al socialismului şi al tranziţiei capitaliste, oleacă vulgărel în raport cu standardele ridicole de distincţie, fără limbaj privat sau idiosincrazii extraordinare, comun deci, întru câtva, deşi ştie ce-i aia aliteraţie, totuşi, porc şi sentimental, înţelept şi rău – dar mai sunt eu aşa? Nu prea, majoritatea poeziilor de aici sunt scrise cu ani în urmă. Nici nu eram chiar aşa, mai degrabă făceam un rol, o voce democrată, pornind de la ceva adevărat din mine şi prin opoziţie cu arhetipul poetului prea sublim pentru lumea asta. O dilemă a mea după ce m-am născut iar, cum ştiu că am fost, în sens religios – ce fac cu ce am scris înainte, cu porcărioarele şi cinismele. N-am stat mult să mă frământ, totuşi, mi-am amintit cum a găsit bunică-miu în butoiul cu zăr un şoarece mort. A păstrat zărul – «doar n-o s-arunc atâta zăr bun pentru un şoarece». Şi nici nu era mort de mult, nu apucase să se împută.” (Dan Sociu)

Când citeşti poezie nu râzi. În general, nu râzi. Poezia e potrivită templului, are sobrietate şi se rosteşte ceremonios, în metrica ei horaţiană, de exegi monumentum aere perenius. Doar dacă n-ai dat peste poezia asta a lui Dan Sociu. Doar dacă nu rimează gara Basarab cu kebab, barbare cu turbare, clipită cu decrepită, Brunei-Făurei, aşteptam -Amsterdam. Doar dacă refuzi, în necunoştinţă de cauză, evidenţa:

„sunt atât de mult mai talentat ca tine

că şi dac-am scrie fix aceleaşi versuri

ale mele ar suna mai bine” (p. 70)

O arenă, mi s-a spus, în care cândva curgea sânge animal amestecat cu cel al toreadorului fusese, în oraşul acela, transformată în mall. Dacă încordai auzul puteai desluşi, venind de la subsol, unde acum e restaurant sau parcare, forfota luptei. Subsolul poate fi foarte bine imaginea subconştientului, detaliu hermeneutic la care nu mai este aproape nimeni atent, s-a încheiat epoca depresivă a psihanaliştilor, a început epoca promiţătoare a astrologilor. Demitizarea pare inevitabilă, civilizaţiile odinioară pline de glorie abandonează cruzimea, abandonează şi măreţia, lăsând loc pentru kitsch. Ironia trasează fin conturul unui tipar social:

„taurului îi place la mall

taurului cu ascendent în scorpion

îi place la mall la subsol

unde-i linişte şi dă cu pumnu’

în sacul de box de la aparate

şi muzica se aude cu ecou de sus, de departe” (p. 67)

Simbol, metaforă, metonimie, toate acestea sunt modalităţi clasice de realizare a expresivităţii – până şi apostroful (dă cu pumnu’) este aşezat la locul lui, într-o secvenţă denumind agresivitatea, pentru a sugera un statut social, mulţimea de oameni fără dicţie, mâncătorii de consoane finale. Tăcerea e insuportabilă şi trebuie sfâşiată cu ceva, cu un pumn care loveşte aparatele de jocuri, declanşând sunetele stridente ale distracţiei, muzica ţipătoare a zeilor din mall, plictisiţi şi rămaşi fără glorie. Aplauzele nu răsună din tribune.

„e un deal total banal în Văleni

pe care când urci ajungi în Deleni

şi tot la fel de banal

când te cobori de pe deal

ajungi la loc în acelaşi Văleni” (p. 66)

În poezia lui Dan Sociu, banalitatea devine sursă de inspiraţie, fiindcă este la îndemână şi ocupă cea mai mare parte din viaţă. Sunt mulţi poeţi care au descoperit secretul acesta al nimicurilor importante, mă gândesc acum la Mihai Ursachi: „Un om din Tecuci avea un motor/ dar nu i-a folosit la nimic“. Nici măcar la urcatul şi coborâtul dealului dinspre Deleni spre Văleni. Cei din vale sunt delenii, cei din deal sunt delenii, ar fi absurd să nu fie aşa. Banalitatea frizează absurdul, păstrând, în felul acesta, pe talerul imaginar al fiecărui moment echilibrul dintre melancolie şi energia lucrurilor mărunte care te fac să pari porc şi sentimental, înţelept şi rău. Contează şi cu ai cui ochi te uiţi în oglindă.

„am scris cândva o poezie

despre un câine-n lanţ pe care

l-am eliberat în vie

ziceam acolo că mă bucuram

de bucuria lui ca de o jucărie

dar fluxul versurilor nu-mi tolerase încă

să spun ceva şi despre spaim-adâncă

ce mi-o stârnise animalul posedat de energie

am revăzut-o-n ochii fiică-mii

în Parcul Circului

într-un cerc de tobe africane

când m-a luat delirutl ritmului

aceeaşi spaim-adâncă din copilărie” (p. 37)

„uite şi natura, astea sunt dealuri

vorbim ceva, nimic romantic

până să ne întoarcem la un vin, la un ceai

nimeni nu mai are o minte romantică

nu cred că mai există aşa ceva

eu care sunt poet n-am o minte romantică

deşi poate că am avut

nu-mi pare rău după ea, nu mă simţeam bine

prefer ceaiul, picioarele fierbinţi, zâmbetele

flori în vaze, burghezie

fără ţipete-n noapte, fără chin

niciun chin, numai respiraţie” (p. 38)

„neonul din baie mă urâţea dimineaţa

înainte de job

după ce proprietarul garsonierei m-a dat afară

am redescoperit respectul de sine” (p. 39)

*

„lumea nu e o panoramă e dramă

e o bătrână în farmacie

nu ştie de ce-a venit nu ştie

cine e a uitat cum o cheamă

e bătrâna ce se-agaţă de tejghea

când farmacia se-nvârte cu ea” (p. 49)

„de la o vârstă-ncolo eşti iubit ca un profesor

ca un prieten drag, ca un confesor

de la o vârstă-ncolo eşti iubit ca un profesor

de la o vârstă-ncolo eşti foarte ascultat

eşti respectat, eşti întrebat

de la o vârstă-ncolo eşti foarte ascultat” (p. 34)

Dan Sociu (n. 20 mai 1978, Botoşani) a lucrat ca jurnalist, redactor de carte şi corector la diferite edituri, a tradus articole, piese de teatru, un volum de strategie militară, peste 20 de romane şi poeziile a mai bine de 30 de poeţi americani şi englezi. A publicat poezii şi proză în zeci de antologii şi reviste româneşti şi internaţionale. A publicat volumele de poezie borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (Junimea, 2002; Premiul „Ronald Gasparic”, Premiul naţional „Mihai Eminescu”), Fratele păduche (Vinea, 2003), cântece eXcesive (Cartea Românească, 2005; Premiul Uniunii Scriitorilor), Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011), Poezii naive şi sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural), Vino cu mine ştiu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator cultural/Premiul „Andrei Bodiu”), 17 poezii (CDPL, 2021), romanele Urbancolia (Polirom, 2008; tradus în sârbă, Urbanholija, Plato, Belgrad, 2016), Nevoi speciale(Polirom, 2008), Combinaţia (CDPL, 2012), Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012), volumul de povestiri Pluto în Scorpion (Polirom, 2020), antologia de poezie Vino cu mine ştiu exact unde mergem(Polirom, 2014) şi volumul Uau (Polirom, 2019; Premiul „George Bacovia”, Premiul revistei Observator cultural).