În luna iunie a acestui an, PrimăriaCapitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), încheie stagiunea de spectacole 2018/2019 cu cifre impresionante. Peste 200.000 de spectatori, copii, părinți și bunici au vizionat cu entuziasm cele peste 800 de reprezentații ale celor mai îndrăgite spectacole OCC. În cadrul acestei stagiuni, pe scenele Operei Comice s-au jucat 59 de titluri diferite, au fost puse în scenă 11 spectacole-premieră dintre care 5 la Sala Mare, 3 la Sala UnderGrant și 3 la Salonul Mozart, s-au vândut peste 96.000 de bilete la toate spectacolele și peste 81.000 de tichete la cele două Festivaluri organizate: ,,Poveste de Crăciun” și ,,Festivalul Opera Copiilor” (FOC).

Unele dintre cele mai îndrăgite activități de la Opera Comică pentru Copii au fost Atelierele Micul Artist unde peste 1.250 de copii au luat lecții de balet, street dance, dansuri populare, dans contemporan, step, cor, actorie, comunicare, fotografie, jurnalism, pantomimă, pictură, desen, zumba, blockflote și multe altele. În curtea instituției din Calea Giulești, nr. 16, cei mai curajoși copii au realizat un total de 484 de trasee în spațiul dedicat activităților Aventura Parc, iar în camerele Escape Room s-au înregistrat 306 evadări ale celor mai dibace echipe.

Pasiunea și dedicarea fiecărui membru al echipei Operei Comice pentru Copii a atras un număr și mai mare de admiratori pe pagina de Facebook: 38.000, o cifră care subliniază aprecierea publicului larg pentru toate activitățile Operei Comice pentru Copii. De asemenea, în stagiunea 2018/2019, Opera Comică a înregistrat peste 1.500 de apariții în mass media.

Ne revedem în toamnă.Abonamentele pentru stagiunea 2019/2020 sunt disponibile

În toamnă, Opera Comică pentru Copii revine cu cele mai frumoase spectacole pentru cei mici. Astfel, pe 13 septembrie, la Sala UnderGrant, cei mici sunt așteptați cu o primă premieră a noii stagiuni – spectacolul de teatru ,,Erus și Valea Generozității”. Tot aici, în prima jumătate a stagiunii 2019/2020 vor mai putea fi vizionate: opera ,,Bastien și Bastienne”, premiera de balet ,,Scufița Roșie”, îndrăgitele spectacole de teatru ,,Erus și Valea Răbdării” și ,,Lunaticii” și spectacolul de balet ,,Poveste vieneză”.

Din 27 septembrie, revine pe scena Sălii Mari unul dintre cele mai iubite spectacole din programul OCC: musicalul ,,Sunetul Muzicii”.  Pe 11 octombrie, Opera Comică îi așteaptă pe cei mici la o nouă premieră: spectacolul de balet ,,Frumoasa din pădurea adormită”. Tot la Sala Mare, din 2 noiembrie, copiii o pot revedea pe micuța Dorothy în musicalul ce îi poartă numele, iar din 16 noiembrie spectacolul de operă ,,Motanul încălțat” revine în programul OCC. Spectacolele speciale ale lunii decembrie sunt baletul ,,Spărgătorul de nuci” și opera ,,Hänsel și Gretel”, alte două titluri așteptate cu entuziasm de cei mici.

La Salonul Mozart, din 5 octombrie, Colombina se întoarce într-un spectacol de operă de o frumusețe aparte, iar din 12 octombrie, cei mici îl pot revedea pe Nino în concertul ,,Orchestra lui Nino”. Premiera de la finalul stagiunii 2018-2019, ,,Carnavalul Animalelor” revine pe scena Sălii Mozart din 19 octombrie, iar ,,Petrică și Lupul”, spectacolul care a depășit 100 de reprezentații, poate fi vizionat începând cu 19 noiembrie.

Cei care vor să își asigure locuri încă de peacum la spectacolele stagiunii viitoare, își pot achiziționa abonamente încă de pe acum. Abonamentele Clasic OCC au prețuri cuprinse între 200 și 500 de lei și asigură locuri la 10 reprezentații de weekend la Sala Mare a instituției, cu excepția premierelor și avanpremierelor. Abonamentele dedicate spectacolelor din sălile mici ale OCC, Sala UnderGrant și Sala Mozart, sunt disponibile la prețul de 200 de lei și asigură locuri la 10 reprezentații de weekend desfășurate în aceste săli, cu excepția avanpremierelor și premierelor. În funcție de varianta aleasă, abonamentele cuprind puzzle-uri, seturi cadou și obiecte promoționale OCC. Mai multe detalii pe www.operacomica.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În stagiunea 2018/2019, Opera Comică pentru Copii a pus în scenă 827 de spectacole pentru care s-au vândut 96.574 bilete.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura