Numărul 2 (XXI)/2023 al publicației culturale ArhiTur, recent apărut la Editura Istoria Artei, completează istoria unor parcelări din zona Căii Dorobanților. Precum piesele unui puzzle, temele abordate continuă cercetările noastre în arhive și pe teren, deja apărute în ArhiTur nr. 5 (IX) din 2019, nr. 6 (X) din 2019, nr. 7 (XI) din 2019 și nr. 1/2021 (XIV).
De data aceasta ne-am propus să abordăm istoria fostei ulițe a Fierăstrăului/Herăstrăului, dintr-o altă perspectivă, încercând să înțelegem cum au evoluat construcțiile de pe unele loturi de teren. Astfel putem observa o fragmentare accentuată a terenurilor sau ”aglomerarea” unor imobile pe anumite terenuri. Zona Dorobanți oferă multe surprize dacă suntem atenți la anumite alei sau străzi înguste care s-au deschis din artera principală. Ca într-o căutare de indicii arhitecturale și urbanistice, periplul nostru se desfășoară din Piața Lahovary, de la nr. 1 până dincolo de Bariera Herăstrăului, pe Drumul spre Băneasa.
În trecut Ulița Herăstrăului începea din Podul Mogoșoaiei, din apropierea Bisericii Albe, tronson redenumit în onoarea lui Alexandru Lahovary și cunoscut astăzi cu numele lui George Enescu. Având diferite lățimi, în funcție de posibilitățile de expropriere și alinierile decretate, artera se desfășura pe aproape 1,45 km până la intersecția cu Șoseaua Bonaparte și Șoseaua Ștefan cel Mare. La sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu extinderea zonei rezidențiale înspre nordul orașului, dezvoltarea Șoselei Herăstrău va continua și ea dincolo de barieră; după Primul Război Mondial întâlnim adrese și autorizații în ”Prelungirea Dorobanți” pentru această porțiune la nord de intersecție. Ulterior și această porțiune va primi numele de Calea Dorobanți.
Zonă modestă în prima parte a evoluției ei, atestată de case-vagon și mari suprafețe verzi, cu grădini și loturi adânci, începe să capete clădiri noi, cu prăvălii și etaj sau reședințe elegante. Transformările sunt vizibile de la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu ridicarea unor adevărate palate pentru familiile Slătineanu, Carp, Lahovary, Filitti, Negruzzi. O nouă etapă are loc după Primul Război Mondial, când încep să fie deschise șantierele pentru imobilele cu apartamente, apar mai multe case sau imobile pe vechile loturi adânci, sunt aprobate mici parcelări particulare (Slătineanu, Greceanu, Mincu). La nord de barieră, vechile centre industriale se transformă și ele, dispărând treptat iar terenurile sunt folosite pentru parcelări de anvergură medie (Societatea Edilitatea în zona str. Brazilia).
În acest număr analizăm și investiții private, una singură de la sfârșitul secolului al XIX-lea (A.Gaillac), restul din perioada interbelică (ing.N.Opran, Ștefan Gaillac, Banca Națională a României). Intenția noastră este de a definitiva și cercetarea zonei până dincolo Piața Confederațiilor Balcanice/Dorobanți, prezentând pe viitor și alte parcelări publice și inițiative ale unor dezvoltatori interbelici.
Date tehnice:
Cercetare și autor texte: istoric de artă dr. Oana Marinache și Rodica Stan
Coordonator: ing. Ion Marinache
Fotografii: Rodica Stan (2019), Ion Marinache (2019), Oana Marinache (2023)
Design grafic: arh. Ioana Gabriela Simion
Format 21 cm cu 21 cm, 50 pagini
Acest număr este publicat cu sprijinul BNP Paribas Cardif prin suportul acordat Asociației “Istoria Artei”, ca parte a angajamentului de a susține cultura românească.
