Pe 27 și 28 octombrie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), îi invită pe cei mici la „Noaptea Vrăjitoarelor”, o serie de spectacole itinerante în care copiii vor face cunoștință cu vrăjitoarele și cu alte personaje negative din poveștile OCC.

Pe 28 și 29 octombrie, în Salonul Mozart, publicul tânăr este așteptat la „Peregrinatio”, prima dintr-o serie de trei întâlniri cu grupul de muzică medievală și tradițională Truverii. Opera Comică pentru Copii introduce noi spectacole în programul lunii actuale, majoritatea destinate unităților de învățământ, ajungând astfel la un total de 90 de reprezentații doar în octombrie.

Jucată doar pe parcursul a două zile, seria spectacolelor „Noaptea Vrăjitoarelor” este prilejul unei întâlniri unice cu personajele negative din poveștile Operei Comice pentru Copii. Pe 27 și 28 octombrie, începând cu ora 19:00 și până la miezul nopții, la fiecare sfert de oră, micii și marii spectatori vor avea ocazia să facă un tur complex în spatele cortinei, de aproximativ 45 de minute fiecare, presărat cu o mulțime de surprize și momente artistice susținute de talentații artiști ai Operei Comice – soliști vocali, balerini, actori și muzicieni.

Pe 28 și 29 octombrie, copiii sunt invitați la un prim spectacol dintr-o serie de trei întâlniri muzicale pregătite de OCC împreună cu grupul medieval Truverii. „Peregrinatio” este o călătorie muzicală în timp și în spațiu, cu povești ce recreează atmosfera comedianților și a trubadurilor ambulanți de altă dată. Cântece din secolele XIII-XVIII, culese din Spania, Franța, Italia, Suedia, Ungaria și România, aduc în fața micilor spectatori muzica și poezia truverilor medievali, trecând prin arta comedianților Renașterii, până la vechile tradiții ale „paizanilor”. Următoarele premiere cu trupa Truverii vor avea loc pe 18 și 19 noiembrie – „Omule! Pomule!” – și pe 16 și 17 decembrie – „Cantus Hibernus”, în Salonul Mozart.

„Ceea ce fac Truverii este o recuperare și redescoperire a diversității culturale europene, adresându-se tuturor oamenilor, de la copil la bătrân, indiferent de naționalitate sau condiții sociale. De fiecare dată la concertele Truverilor, copiii au fost în primele rânduri și s-au bucurat să descopere ritmuri și povești ce cândva au fost adevărate, instrumente necunoscute și dansuri care le fac imaginația să zburde”, spune Mihai Serghei Todor, interpret și fondator al grupului.

În luna octombrie, Opera Comică pentru Copii introduce noi spectacole în program, majoritatea destinate copiilor de la unitățile de învățământ. Opera „Hänsel și Gretel” va avea două reprezentații în plus la acest sfârșit de săptămână, iar basmul simfonic „Petrică și Lupul” va putea fi urmărit în șase reprezentații suplimentare până la finalul lunii octombrie. Baletul „Mirandolina”, a cărui premieră va avea loc pe 21 și 22 octombrie, va avea încă 6 reprezentații suplimentare, pe lângă cele 8 programate inițial. Împreună cu spectacolele prezentate de Opera Comică pentru Copii pe scenele din Giurgiu, Buftea și Otopeni la începutul acestei luni, numărul total al reprezentațiilor OCC din luna octombrie ajunge astfel la 90, apropiindu-se de recordul de 103 reprezentații, stabilit în luna martie a acestui an.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 500 de reprezentații, dintre care 19 premiere.

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura