La ridicarea cortinei se aude un Gaudeamus gotic, în tonalitate gravă și totuși plăcută. E simplu să-ți imaginezi aura academică a unei lumi ideale, în care răsună muzica sferelor. Realitatea școlii superioare arată diferit – lipsită de autoritate și de criterii valorice, instituția în sine, cu toate simbolurile ei, alunecă în derizoriu.
Pe scenă, lucrurile evoluează imprevizibil, începute fiind ca o simplă discuție dintre un profesor și o studentă. Conversația iese din matca firească și devine înspăimântătoare, inumană, în absența comunicării autentice. Tot ce spui poate fi folosit împotriva ta. Tot ce faci se întoarce sub forma unui capăt de acuzare, într-un memoriu adresat comisiei de titularizare, celei de etică sau procurorilor.
Limitele sunt greu de fixat, iar distanțele cresc, exact în spațiul în care ele nici n-ar trebui să existe. Vinovăția nu poate fi atribuită clar unei părți. Profesorul pare inadecvat, cu toată nonșalanța sa de om care se crede simpatic. Studenta negociază la sânge nota de la examen, face acuzații nefundamentate (pe care pretinde că le poate dovedi), luptă pentru un adevăr personal și, la fel ca profesorul, nu pare să înțeleagă adevăratul rost al educației.
Decorul este important în piesa aceasta despre educație și statutul ei, într-o lume care a început disputele despre putere, în numele corectitudinii politice. Cuvintele se cer permanent definite, clarificate, înțelese în context – elitism, paradigmă, motive pecuniare etc. „Știi să vorbești în cuvintele tale?”, iată o întrebare rostită repetat de profesor și adresată unei studente care pretinde că „nu înțelege nimic” din ce i se predă.
Fiecare element din spațiul scenic are valoare simbolică – scaunul directorial și, de partea cealaltă a biroului, scaunele care se schimbă ușor în pupitre, ocupate de studenții care cer audiențe din pricina notelor mici la examen, statuetele, cărțile așezate în așa fel încât să formeze coloane (care nu ajung la cer), pe fundal, ocupând un perete întreg, imaginea renascentistă a Școlii din Atena, ținând în atenție idealurile originare ale educației.
Trecerea de la un act la altul se simte în spectacol pe mai multe niveluri: lumină, efecte muzicale, costume și, mai ales, atitudine și postură. Educația (profesorul) stă mai mult pe jos, în vreme ce noua Putere („colectivul”), prin vocea lui Carol, domină discursul, transformat într-un rechizitoriu. Replicile se aud neverosimil, alcătuind un joc de șah halucinant, în care mutarea adversarului poate fi intuită, dar nu poate fi împiedicată.
Piesa scrisă în 1992 de David Mamet, tradusă de Andreea Vulpe și de Cristi Juncu, este interpretată convingător de doi actori care transmit o emoție puternică. Le vezi în ochi sclipirile de furie, așa cum le vezi zâmbetul, la momentul final, al aplauzelor. Se dezbracă de rol așa cum se dezbracă de-o haină, devenind alți oameni, cu altă fizionomie. Ioana Nicolae și Marius Turdeanu știu să dea farmec partiturii actoricești, sunt cuceritori.
Teatrul Excelsior prezintă, în cadrul Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr de la Buzău o piesă impresionantă, foarte puternică prin mesaj și, fără îndoială, prin viziunea regizorală a lui Mădălin Hîncu.
Un comentariu despre această piesă spunea că ar trebui văzută de toți profesorii. Așa este.
Teatrul „George Ciprian” Buzău, Săptămâna Teatrului Tânăr, ediția a XII-a, 18-24 octombrie 2025
OLLEANA – Teatrul Excelsior
DISTRIBUȚIA:
Carol: Ioana Niculae
John: Marius Turdeanu
ECHIPA DE CREAȚIE
regia: Mădălin Hîncu
scenografia: Răzvan Bordoș
lumini: Traian Marin
sunet: Roberto Gae
producător: Vasea Blohat
trailer: Iustin Șurpănelu