Oleanna

Cronică de Sara-Maria Bivolu, clasa a X-a, CN „B. P. Hasdeu” Buzău

În lumea actuală, în care uităm esența sau, din contră, esența ne acaparează mintea precum o negură și se transformă în decepție, prejudecată, dorință de putere, noi, oamenii… ne regăsim în teatru. Și cred că despre asta este vorba și în Oleanna. Despre curajul de a privi în ochi controversa, și, totodată, de a explora bariera artificială dintre profesor și elev, de a-ți depăși condiția inițială, de a „vorbi cu cuvintele tale”.

Prin intermediul Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr, organizat de Teatrul „George Ciprian” Buzău, s-a jucat i în această seară piesa Oleanna de David Mamet, în regia lui Mădălin Hîncu, în interpretarea actorilor Teatrului Excelsior.

Ioana Niculae a jucat rolul lui Carol, studenta repetentă ce merge în biroul profesorului pentru a cere ajutor: orice ar face, „nu înțelege nimic”, dar este dispusă să muncească, să încerce.

Marius Turdeanu, în rolul profesorului, este, poate, intelectualul modern, ce „adoră să predea”, dar vede educația superioară ca pe o prejudecată, o inutilitate. Se vede pe sine, foarte tânăr, în neputința lui Carol. Vrea să o ajute, dar încălcarea limitelor îl duce la acest conflict de valori încheiat cu distrugerea unor visuri, cu irosirea unei munci de o viață. Căci, pe cât de captivantă e filozofia nonconformistă a profesorului universitar, pe atât de insistent sună telefonul, cu de mult consacratele probleme cotidiene – plata pentru noua casă, predarea actelor, rambursările, familia, titularizarea. Astfel, filozoful acuzat de sete de putere (mai mult sau mai puțin pe nedrept) este transpus în viața reală, presantă, ceea ce îl conduce către un comportament neadecvat.

Oleanna ne îndeamnă să ne regândim propria identitate, dar și să reflectăm la ce înseamnă cu adevărat libertatea, în toate sensurile ei. Și atunci nu poți să nu te întrebi: cine a fost cel mai nedreptățit la final? Carol sau chiar profesorul? Dinamica atât de vie dintre cei doi face aproape imposibilă desemnarea celui vinovat, căci nu cred că există unul. Ei sunt doar doi oameni care, abia la final, admit în tăcere că sunt personalități ghidate de valori diferite.

Studenta se ascunde în spatele normelor sociale, al clișeelor modernității, susținând că reprezintă „colectivul” și atribuindu-și, astfel, responsabilitatea de a demasca nedreptatea identificată în atitudinea profesorului. Acesta, deși deschis la minte, nonconformist, încalcă, incontestabil, reguli sociale esențiale și spațiul personal al tinerei.

Pe parcursul spectacolului, ambele personaje evoluează, își schimbă mentalitatea. Profesorul renunță la fațada sa de servitor al sistemului. Studenta, care la început nu înțelegea nimic și nu îndrăznea să se exprime fără a citi din caiet lucrurile notate acolo, vorbește în sfârșit „cu cuvintele eiˮ. Printr-o ironie a sorții, profesorul și-a îndeplinit, în cele din urmă, menirea: a învățat-o ceva! Și totuși, ambii se acuză: studenta este văzută de John ca „o chestie mică, ce vrea răzbunareˮ, iar John este văzut de Carol ca un abuzator al cărui singur scop este exercitarea puterii asupra celor pe care-i consideră inferiori. Ambii, în final, își aruncă cele mai jignitoare cuvinte, îndepărtând de tot vălul academic, filozofic, intelectual ce îi acoperea, și scoțând la iveală oamenii, în cea mai autentică formă.

Oleanna nu e o lecție predată la Universitate, nu e o pledoarie, ci e o luptă devastatoare de idei, ale cărei ecouri te urmăresc și după ce ai ieșit din sala de spectacol. Jocul actoricesc aflat sub imperiul unei dinamici intense a ținut spectatorii cu sufletul la gură, iar decorul, marcat de detalii artistice, constant simbolic, a avut darul de a ne transporta în interiorul Universității, făcându-ne să ne simțim în inima cunoașterii.