Am primit o invitaţie la Ceramic Café, de la autoarea unui roman frumos, Cartografia lumii de dincolo. Locuind un timp la Cluj, un timp la Montreal, Laura T. Ilea este ea însăşi un personaj. Nu poţi rata o conversaţie cu ea, la o cafea. Nu aveam aşteptări în privinţa locului în care Laura a stabilit întâlnirea, m-am gândit că este o cafenea oarecare, frumoasă, cum sunt multe altele în Cluj. Nicimăcar nu m-am gândit la numele ei. Nici măcar…
Este destul de simplu de ajuns acolo, dar, pentru că e vorba totuşi despre o străduţă prinsă între alte străduţe, am încurcat drumul. Şi nimeni nu părea să ştie care este ieşirea din labirint, „cartografia”. Până la urmă, m-a condus acolo un tânăr neobişnuit de frumos, cu păr leonin, purtând în mâna stângă un buchet de flori şi în dreapta, o ţigară aprinsă, un tânăr vorbind o engleză cu accent irlandez. Ştia unde este acest spaţiu de vis, fusese acolo, i s-a luminat chipul, oricum luminos, auzind de Ceramic Café: „You want a personalized gift…”. N-am înţeles de ce îmi vorbeşte despre un dar, l-aş fi invitat, ca mulţumire, la un ceai, dar era evident că irlandezul luminos avea şi el o întâlnire aparte… Şi aşa a fost, cum a spus el, aici chiar ai senzaţia că primeşti continuu un cadou de Crăciun.
De cum am intrat, mi s-au micşorat paşii şi am început să înaintez mărunt, mărunt, ca şi cum mersul meu de adult ar fi devenit brusc un mers de copil. Iniţial, locul a fost destinat copiilor, dar se pare că cei mari au mai multă nevoie de un spaţiu în care să uite de restricţii, de limite şi de presiunea timpului şi să-şi redescopere libertatea pictând. De un loc în care să se aşeze în proximitatea propriei copilării.
Spaţiul cafenelei nu este amplu, dimpotrivă, este chiar restrâns, când îţi propui să-l măsori obiectiv, dar câte feste îţi joacă perspectivele, când arhitectul (Eliza Jurcă) este iscusit! Fiecare colţ ascunde un alt colţ, fiecare încăpere se deschide în alta, sunt multe uşi, multe ferestre, iar lumina, care vine asupra ta din diferite unghiuri, scoate în evidenţă personajul esenţial din această poveste: culoarea. M-am simţit, din prima clipă, ca Alice în Ţara Minunilor – îmi tot ieşeau în cale, centimetru cu centimetru, personajele celebre, în forma lor miniaturală, porţelanată, însă, într-un fel minunat, flexibilă – Pisica-Cheshire, IepureleAlb, Pălărierul, Falsa Broască-Țestoasă, Ducesa etc. La o măsuţă, pe nişte scăunele galbene, care păreau la fel doar la prima vedere, nişte fetiţe pictau ceva. Erau aplecate asupra vaselor de lut şi nu le vedeam decât ochii-linii din stampele japoneze, concentraţi la fiecare trăsătură a pensulei.
Cori, sora mai mica a Laurei, era şi ea acolo, dând deja sfaturi unor tineri care voiau să picteze pe lut, cu nişte vopseluri speciale. Vorbeau în germană. Vin mulţi străini aici. Apoi, Cori a stat de vorbă şi cu mine, şi nici nu ştiu când a trecut timpul. Într-o secundă atât de bogată în culori şi forme, în energii şi vibraţii, mi-a spus ce contează: mai ales, este important să nu pierzi din ochi visul. Să te întorci mereu, dacă ai rătăcit vreo clipă. Corina este absolventă de Limbi Străine Bucureşti, dar are masterat şi doctorat în arte plastice, obţinute în străinătate, majoritatea studiilor sunt făcute la Montreal, unde familia lor a locuit mai mulţi ani. Ea s-a ocupat de instalaţiile de iluminat. Totul este aici produs de design,cu semnătură. Despre ce vorbim?! Despre ceramică, dar, de fapt, vorbim despre multe alte lucruri. Când îţi aduci prietenii aici, descoperi că subiectele tale de discuţie cu ei sunt altele. De fapt, te redescoperi, te redefineşti, aducându-ţi aminte, în vecinătatea copilăriei tale, ce minunate sunt culorile. Ceaiul şi cafeaua te ajută, dacă doreşti, să-ţi găseşti inspiraţia.
Într-un an, au transformat o clădire nouă, folosind arcadele, tavanul cu înclinaţii gotice, culorile palide şi arhitectura industrială. O masă şi un paravan, două ferestre-decor, toate sunt luate dintr-o şură veche, tratate cu o tehnică specială şi folosite pentru a crea armonie, senzaţia de firesc. Buchetele de levănţică sunt acolo unde ai avea nevoie de ele, să te ocrotească prin parfum şi culoarea lor. Corina şi-a adus aici şi cărţile despre fotografie, albumele de artă, revistele IGLOO, exemplare valoroase, ca să le vadă şi alţii care, ajungând aici, înţeleg, o dată în plus, ce rol joacă frumuseţea în viaţa noastră. E salvatoare!
Trebuie urmaţi anumiţi paşi, le spune Corina tinerilor care o ascultă fascinaţi, ca vopseaua să reziste şi să nu alunece în alte nuanţe. Roşul, mai ales, este sensibil. Arderea la peste 1000 de grade creează aspectul de porţelan, îi dă acel luciu special care te face să te dai un pas înapoi, cu uimire, şi să te întrebi: eu am făcut asta?
Adrian îmi spune povestea copiilor care au pictat versuri din Floare albastră pe nişte căni. Un cadou pentru Ziua Mamei. Apoi, au venit mamele acestor copii şi au pictat şi ele, pentru 1 Iunie, alte obiecte purtătoare de mesaj, purtătoare de emoţie.
Îmi plac culorile. Îmi plac oamenii aceştia cu priviri colorate. Plec greu din Ceramic Café, dar mă linişteşte gândul că poveştile în care intrăm nu ne părăsesc niciodată.
