O carte și un film de care m-am îndrăgostit

Am recitit Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei. Mi-a plăcut la fel de mult ca prima dată, când am evitat să o citesc până la capăt, tocmai pentru că mi-a plăcut foarte mult și nu voiam s-o epuizez. Acum mi-am călcat pe inimă și am citit și finalul. Am recitit-o și cu un anumit interes. Îmi plac foarte mult pasajele de meditație ale personajelor, felul în care e construit romanul. E ca un glob cu multe fațete. Mai toată acțiunea e povestită pe repede-înainte la început, apoi sunt reluate și șlefuite cu măiestrie tot felul de oglinzi care o alcătuiesc. M-am decis să mă las inspirat în viitorul roman de felul în care își rememorează personajele lui Kundera poveștile. Și să folosesc următorul citat din Insuportabila ușurătate a ființei în primul capitol pentru a închide gura amatorilor de cancanuri, care caută chichițe autobiografice la fiecare două pagini:

„Personajele romanului meu sunt propriile mele posibilități care nu s-au realizat. De aceea le îndrăgesc pe toate deopotrivă, și toate au darul să mă înspăimânte deopotrivă; fiecare dintre ele a depășit o anumită frontieră, pe care eu însumi am ocolit-o. Și tocmai această frontieră depășită (frontieră dincolo de care eul încetează a mai fi) mă atrage și mă captivează. Abia în spatele ei începe misterul căruia îi pune întrebări romanul.” (Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei, pag.245)

Îmi place, la fel de mult, modul în care îmbină Milan Kundera romanul cu eseul. Romanul începe cu o meditație filosofică de-a lui Nietzsche, continuată de una de-a lui Parmenide și stă sub semnul amândurora. E vorba de mitul eternei reîntoarceri, cel fără de care viețile noastre nu ar însemna nimic. „O dată e niciodată” e vorba unuia dintre personaje. Nu se pune. Fără revenire, fără ciclicitate, viețile noastre sunt atât de nesemnificative și atât de ușoare… Dar ce e de dorit, ce e pozitiv și negativ? Aici Kundera revine în Antichitate, la Parmenide, care spune că ușorul e pozitiv, iar greul e negativ. Chiar dacă, reia în altă parte, Europa a valorizat mult mai mult greu în fața ușorului…

Undeva în Arta romanului, Kundera spune că nu are personaje, ci doar idei. Fiecare personaj întruchipează o anumită idee. Tereza e ideea de greu, de suflet, pentru ea totul este luat în serios și o dată nu e niciodată. Tomas, medicul fustangiu, dar care o iubește mult pe Tereza, e o întruchipare a ideii de ușor, chiar dacă alege și greul la un moment dat și renunță la tot pentru Tereza. Iar Sabina e ideea de ușor, cea care a fugit de orice responsabilitate și căreia i-a plăcut mereu, cu simpatie, să trădeze. Chiar dacă e foarte raționalist în construirea personajelor, ele sunt vii și bine conduse, Kundera e un mare maestru aici. Iar meditațiile lui sunt atât de cuceritoare, chiar dacă uneori exagerează cu intervențiile în text. Altminteri, el însuși a declarat despre Insuportabila ușurătate a ființei că e cea mai slabă carte a sa, chit că a devenit cea mai cunoscută… Poate datorită filmului…

Publicată în 1984, cartea a fost ecranizată de către Philip Kaufman în 1988, film avându-i pe actorii Juliette Binoche, Lena Olin și Daniel Day-Lewis în rolurile principale, Tereza, Sabina și Tomas. Deși nu lipsește din niciun top al celor mai bune filme erotice făcute vreodată, pe mine m-a impresionat mai degrabă fresca socială pe care o redă cu deosebit talent regizorul. Și cartea, dar și filmul, surprind cu bogăție de detalii momentul din 1968 intitulat „Primăvara de la Praga”, invazia trupelor sovietice în Cehia. Viața dinainte de invazie, cu libertățile ei, cu un anti-comunism în floare, momentul invaziei cu brutalitatea lui, cu tancuri pe străzi și soldați ruși la tot pasul, apoi viața posacă de după, cu represiunea sovietică împotriva poporului ceh și încercarea lui de a rezista. O societate din ce în ce mai cenușie, învrăjbită, în care cei onești nu se mai pot integra.

Insuportabila ușurătate a ființei de Milan Kundera e o carte imperfectă, dar profundă, vie, care, prin rafinamentul observației psihologice și sociale, rămâne la fel de actuală azi ca acum treizeci de ani. Are multe ediții în limba română și cucerește publicul, dublată fiind de un film superb. Cu siguranță, vă veți îndrăgosti de toate personajele, de la cele „ușoare”, la cele „grele”. Daniel Day-Lewis joacă excepțional rolul Don Juanu-lui ceh Tomas, cel care ia totul drept „ușor”, Lena Olin intră foarte bine în rolul eternei amante, iar Juliette Binoche este de neuitat cu expresia ei simplă, mirată, naivă, care ia totul în serios (reprezentând „greul”, adică „negativul” în termenii lui Parmenide). Și cartea, dar și filmul, sunt la înălțime!